vineri, 8 iulie 2022

Tizul Cristian Badilita si anticul evreu Pavel.


 


Zice dansul :

„Unii preferă minciuna. Ba chiar o adoră tocmai pentru că știu că e minciună. Există și acest soi de perversitate în gena umană. A descris-o Prima Scrisoare către tesaloniceni (autorul nu e Pavel, ci un urmaș al său, din deceniul opt).”
Atacul dansului este insa direct la Putin, el Putin fiind cel mintit ca are cea mai tare armata din lume, si care chiar credea chestia asta, dar nu mai insist, ca il injur eu suficient pe dl. Putin.
Mai zice dl. Cristian Badilita, ca:
„Da, afirmă 2Tesaloniceni, și „necredincioșii” CRED: în minciună, în fals, în amăgire. Ne există ins fără o convingere, o credință, o iluzie etc.”
Asa ca vin eu si completez acuma, si la paragraful de mai sus, dar mai de la talpa tarii, mai neaos.
Putin crede in minciuna ce a fost mintit, timp de 70 de ani, si lasandu-si neuronii la mana boilor ce trag plugul, a inceput sa umble de-a dreptul pe aratura ca mujicii, si nu ca „gospodarii” ce stau in dacha ruseasca si dau ordine, band cvas de racorire, vodca de ostoire si ciupind tigancile de cur a nemurire.
Acuma, domnul Badilita este un specialist, reputat, chiar si eu i-am admirat unele carti, cele la care am putut avea acces (intelectual miseilor, ca 5 lei pe o carte care se prafuieste pe raft, are oricine) asa ca a ales perfect personajul biblic pe care sa-l alature lui Putin.
Sa-l alature asa cu blindete bisericeasca si diplomatie vaticana, pentru a nu starni furtuni in pahare de apa … calaie.
Caci cine a fost primul agent secret al Mossadului, cel trimis in lume sa scoata crestinismul din capul evreilor si sa-l duca la barbarii de la Roma, caci la Roma „leii e flamanzi” si apreciaza carnea botezata!
Apoi a fost … SAUL, un rabin foarte scolit la cei mai mari invatati din Israel, ajuns intr-o pozitie de forta, caci era CASAP, un fel de sef al SRI, 2 si 1/4, Mossad, etc. si avea ca sarcina oficiala depistarea si lichidarea crestinilor.
Intrucat urmare a invaziei babiloniene comunitatea evreiasca formata din urmasii celor carati cu sila acolo, la „Babilon”, era inca substantiala ca numar si crestinii misunau prin ea ca la ei acasa, Saul este trimis sa-i mazileasca pe crestini (fizic).
Precum locotenentul KGB Vladimir Putin a fost trimis in fosta Republica Democrata Germana.
Pe drum, Putin are, pardon, Saul, care numai prost nu era, are ceea ce niste foarte multe sute de ani mai tarziu, tologii si intocmitorii de dogme vor numi …. o EPIFANIE.
Pe scurt (se face ca) boleste si ii promite Dumnezeului crestinilor deplina sa cooperare informationala, daca este salvat de la iminenta moarte.
Asa ca ajunge la Damasc, la crestini laudandu-se ca a fost crestinat de Dumnezul lor, in timpul comei prin care tocmai trecuse.
Nici macar aia nu l-au prea crezut si l-au flituit, dar Biserica din Ierusalim avea nevoie de propagandisti dedicati si mai ales scoliti, asa ca l-au indemnat sa continue.
Petru (de exemplu) era doar un pietrar, si se pare ca unul prost, daca si-a lasat o meserie banoasa in acele vremuri, pentru a deveni propagandist.
Asa ca Putin a continuat, haladuind prin ex-republicile sovietice, aoleu, eu vorbeam de Saul, zis Pavel …
Asa ca Pavel a plecat sa apostoleasca prin Mediterana pana in sudul continentului European care in acele vremuri era URSS.
Pardon, era imperiul roman si crestinii erau scosi in afara legii la solicitarea sclipitoare si zdranganitoare a Templului, si in cele din urma chiar a Bisericii din Ierusalim.
Asta intrucat inca de pe vremea aia, bogatiile se imparteau doar intre cei alesi de Putin, pardon de mai marii politicilor religioase ale federatiei ruse si ale republicilor.
Ce am domne, de am inceput sa le incurc in asa hal?
Asa ca trecem peste scandalurile eterne dintre Petru si Pavel, adica cele dintre Putin si Navalnii (?), si ajungem la carutele cu aur pe care Putin, pardon Saul, le imparte pentru a fi lasat sa propovaduiasca poporului si sa-l duca pe cale cea buna, … catre granarul ucrinean.
Acuma nu este aici locul de a discuta ca unii chiar s-au pus in fruntea bisericilor/statelor pentru a fi in fruntea bucatelor, sau a face precum Stefan cel Mare si Sfant care si-a muiat onstromentul in jumatate dintre femeile Moldovei. (a se vedea si epoca catolica a Papilor curvari), dar se pare ca unora dintre acestia le-a amortit complet al treilea piciorus, ala de balangane intre stangul si dreptul, si simultan a murit si neuronul aferent amintirii copiilor si nepotilor lor.
Asa ca… cum de ameninti tu, tu Saule, intreaga omenire cu razboiul, uitand ca ai copii si nepoti imprastiati pe unde si-a intarcat si dracul copii?
Si chiar daca i-ai avea aproape, ocrotiti de sanul tau de fiara feroce, crezi c-o sa scape de Apocalipsa pe care eu vad c-o pregatesti?
Apara si fereste Doamne, macar pe noi, astia nevolnici si drept-credinciosi, ca s-a umplut zidirea ta de fii lui Satan!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu