Acum doua milenii lumea mediteraneana era mare iar
“Iudeea” era mica, mai mica ca actualul stat Israel.
Grecii erau marinari dintotdeauna, evreii nu, chiar dacă regele
Irod a construit poate cel mai spectaculos port al antichităţii.
Grecii cuceriseră deja lumea prin cultură, iar în vremurile
lui Alexandru Machedon (sec IV Î.H.) pun amprenta şi MILITAR asupra zonei de la
est de Marea Mediterană.
După moartea lui Alexandru teritoriile cucerite de acesta
din Egipt până în India s-au împărţit între “locotenenţii” lui şi au devenit
state “surori”, cum ii place unui domn profesor să spună despre limbi.
Unele dintre noile state au trăit foarte puţin la scara
istoriei, altele precum Egiptul au avut conducători, faraoni de sorginte
greceasca încă trei secole.
Dinastia Ptolemeilor, întemeiată de Ptolemeu I Soter, general
al lui Alexandru Machedon, a durat din 305 Î.H. până în 30 Î.H.
Iar despre ultima să urmaşă, aţi auzit in mod sigur: o
chema Cleopatra si s-a tăvălit şi cu Antoniu, şi cu Cezar !.
Pentru elitele vremii, pentru toţi evreii din diaspora
sau care l-au urmat pe Iisus, limba greaca era ceea ce este engleza pentru noi
în sec. XXI, o limba de circulaţie mondială.
Doar că atunci „mondialul” era atunci cat balta
Imperiului Roman: „Mare Nostrum” !
Secolul I D.H. mai aduce ceva.
Sau mai bine spus aduce pe cineva: Îl aduce pe Saul din
Tars născut prin anul 5 D.H. şi mort prin anul 67 D.H., prin decapitare la Roma
(?).
Tarsiotul provenea dintr-o familie înstărită, dacă nu
cultă măcar şcolită, aparţinătoare de tribul evreiesc al Beniaminilor, cel din
care s-a ridicat şi Saul, cel dintâi rege al Israelului.
Se considera acum, ca de mic avea atât numele de Saul cat
şi cel de Paul.
Primul nume, evreiesc, era absolut necesar în iudaism şi totodată
marca apartenenţa la „Beniamini”!
Al doilea nume, roman, trimite clar la relaţia
clientelară cu marea familie romană a „Paulilor”.
Nu se ştie cert dacă a moştenit cetăţenia romană de la
tatăl sau a dobândit-o el, în timpul vieţii.
Amănuntul ar fi foarte interesant de ştiut, având în vedere
cum se acorda cetăţenia romana.
Saul - Paul (devenit Pavel la slavi), este de mic "grecizat",
fiind născut şi trăit în diaspora evreiasca din lumea bizantina.
Aşa cum putem spune ca probabil a învăţat greceşte de mic
copil, tot aşa putem afirma, dar de data asta cu certitudine, ca de mic copil a
studiat religia evreiasca.
Continua studiile religioase ca adult la Ierusalim, cu
mari rabini precum Gamaliel, până la peste 30 de ani când devine satrap al
Templului, adică hăitaş şi ucigaş de evrei creştini, şi apoi are una după alta doua
viziuni.
Prima pe drumul Damascului, urmare a căreia devine creştin
(probabil după 36 D.H.) şi a doua care ii releva faptul ca “lupta de clasa a
sectei lui iudaice „Biserica Creştina de la Ierusalim”, trebuie să devina internaţionala
şi să cucerească lumea.
Parca suna cunoscut, nu ? :)
Prin 45 D.H., după ceva aventuri şi mai ales eşecuri în creştinarea
evreilor, realizează prima sa „mare lucrare” creştinând împreuna cu Barnabas în Antiohia Siriei, păgânii de acolo.
Şi culmea tupeului la ei,
fără sa-i treacă pe nelegiuiţi mai întâi prin religia Iudaica !
Încep conflictele, Saul
este disident, revizionist
Aşa ca se ia de par cu Apostolul Petru pe motiv de cine
cu cine trebuie să stea la aceiaşi masa, în timpul cinei euharistice.
Petru, la fel de evreu ca şi Saul, nu accepta “goimi” creştinaţi
la aceiaşi masa cu el, cu evreii.
Îi vroia la o masa separata !
Cei doi s-au luat de păr şi cu alta ocazie, când Petru şi
evreii creştinaţi, doreau ca circumcizia şi alte obiceiuri evreieşti să fie
impuse şi goimilor creştinaţi.
Saul s-a împotrivit şi a câştigat în 49 D.H. prima
victorie dogmatica, care v-a duce la scoaterea creştinismului din orbita
Templului şi a Religiei Iudaice.
Cam enervant Saul asta, ii cam calca pe bombeuri pe
Apostolii de la Ierusalim. :)
Aşa că Saul pleacă mai mult sau mai puţin în penitenţă,
în lumea largă.
Dar pleacă ca să construiască Biserica lui. Printre păgâni!
Fără "L" mare, pentru ca vorbim de biserica lui
Saul, a lui personală şi nu de „Biserica Lui", ca să punem punctul pe I.
De aceea şi mare parte din Noul Testament este scrisa de
el, de satrapul devenit Apostol !
Şi Marcu a făcut acelaşi lucru, dar Biserica Copta din
Egipt a rămas “personala”, oricât au încercat atât catolicii cat şi ortodocşii
să tragă de ea.
Acum, Teodor al II-lea al Alexandriei este al 118-lea
PAPA al acestei biserici creştine, de la Marcu încoace, acesta fiind primul ei
Papa.
Interesant este şi că în prima călătorie misionară, care
începe în Cipru, Saul şi Marcu (alt evreu bogat şi grecizat), plus Barnabas,
sunt colegi de drum şi suferinţă.
Spre deosebire de alţi Apostoli, Saul nu l-a cunoscut/întâlnit
niciodată pe Isus din Nazaret, întrucât s-a născut la 5 ani după ridicarea pre
cruce !
Dar l-a cunoscut pe HRISTOS, în misiune ordonată de
Templu, la Damasc, când importanta comunitate evreiasca din acel oraş, cu
aproape 30 de sinagogi, fusese molipsita de virusul credinţei în Hristos.
În consecinţă Saul s-a oferit să plece, însoţit de soldaţii
Templului, ca să disciplineze pe evreii de acolo şi să omoare pe evreii
creştini încăpăţânaţi !
Cred ca detaliile sunt importante.
Deci să reluam, Saul pleacă în lumea larga....
Lumea larga însemna în acele vremuri aria de influenta
culturala bizantina (greaca) şi de administrare imperiala romana, căci acolo
erau mai mulţi oameni, mai mulţi bani şi în special un mugure de “internaţionalism”
cultivat de Imperiul Roman.
Şi aici vorbim de "cetăţenia romana", care iniţial
era rezervata oamenilor liberi din Roma şi din jurul acestui oraş.
De ce facem acum aceasta noua digresiune, referitoare la cetăţenie
?
Pentru ca nici măcar toţi latinii liberi din Italia (până
în 89 Î.H.) sau din Imperiul Roman (până în 212 D.H.) nu erau cetăţeni romani,
chiar dacă li se recunoşteau "unele" drepturi.
Numai "cetăţeanul roman" avea drepturi depline
în fata statului şi "timpului"!!!
Asta însemna de la recunoaşterea căsătoriei, până la
dreptul de a lăsa moştenire, a transmite cetăţenia (numai) pe cale paterna, până
la a vota, a fi ales, a face comerţ şi a face parte din armata imperială timp
de minim 10 ani !!!
Şi cel mai important din punct de vedere al istoriei creştinismului,
faptul ca NUMAI cetăţeanul roman avea dreptul de a refuza judecata unui
tribunal roman local şi a apela la "Judecata Împăratului", la Roma.
Cetăţeniile individuale, pentru "provincialii"
- locuitori ai teritoriilor cucerite de Roma, "socii" - locuitorii
unor state aliate şi pentru sclavii -
obiect al proprietăţii în legea romana, se acordau de câtre împărat sau
senat numai pentru merite şi servicii deosebite.
Delaţiunea împotriva "duşmanilor statului" era
cea mai la îndemână cale de obţinere a cetăţeniei, la paritate cu denunţurile împotriva
magistraţilor ce luau mita. :)
Şi acum facem legătura între cetăţenie, creştinism şi Saul
din Tars, fără insa a şti dacă a moştenit cetăţenia sau a primit-o chiar el
pentru servicii aduse Imperiului Roman, aşa cum explicam mai sus.
La sfârşitul vieţii, Saul era cu certitudine cetăţean
roman, întrucât apelează la "Judecata Împăratului".
Episodul este deprins parca din filmele cu Bond, James
Bond.
Cu toate darurile imense aduse „Bisericii din Ierusalim”
încă de la prima creştinare a păgânilor făcută de Saul în Antiohia Siriei, aceasta nu îl priveşte cu ochi buni
pe Apostolul ei Saul !
Şi nu îl agreează pe Saul pentru ca acesta predica în afara
lumii evreieşti, printre păgâni iar în anii 50 D.H. „Biserica din Ierusalim”
era doar una din multele secte evreieşti ale acelor timpuri.
Chiar dacă era deja acceptată de oficialităţile Templului
şi funcţiona la Ierusalim, nu în deşertul Anatoliei. Sau poate tocmai de aceea.
:)
Capii Bisericii îi primesc „căruţa” cu aur trimisă de goimi,
ii mulţumesc pentru ea, dar apoi Saul este rău mustrat şi pus să facă
penitenţă.
Adică să se rada în cap şi să petreacă în „post şi rugăciune”
o săptămână în Templul.
Atenţie, nu în „Biserica de la Ierusalim”, ci în TEMPLU !
În Templul unicei şi adevăratei „Legi evreieşti”.
Statul la Templu ustura rău la buzunar în acele vremuri,
aşa ca Saul este pedepsit să plătească şi pentru încă 7 evrei păcătoşi (sau
care trebuiau sa-l păzească ?), ca să se înveţe minte şi să nu mai facă altceva
decât ce i se ordona!
Se pare ca penitenţa sau altceva n-a mers cum trebuia
pentru ca după o săptămâna, la plecare, în fata porţilor Templului pe Saul îl
aştepta o „mulţime” dezlănţuită şi furioasă, care dorea sa-l linşeze.
Porţile sunt ferecate în spatele lui şi începe nebunia.
Cumva, Saul scapă bătut bine, dar neomorât cu toate ca
mulţimea tipa ca e un „egiptean” răsculat ce are mii de asasini în desert.
Poate mulţimea era mai mica, de numai 5 persoane, poate
cineva cheamă soldaţii romani, poate soldaţii vin singuri întrucât aveau un
fort, o garnizoana în apropiere. …(Cetatea Antonia)
Oricum îl saltă la propriu pe sus pe Saul şi îl duc în Fort.
Uzanţa era ca în astfel de probleme, administraţia romana
să nu se amestece şi să ii lase pe băştinaşi să se judece şi omoare între ei.
Dar sub control Roman !!!
Urmează o suita rapidă de evenimente mai ceva ca în filmele
poliţiste: rezolvări miraculoase şi prăbuşiri spectaculoase, una după alta.
Vorbeşte în greceşte cu „tribunul” ce îl arestase şi scăpa
de acuzaţia de egiptean bandit şef şi cu mii de complici.
Apoi se adresează mulţimii care urla „La moarte cu el !”,
în fata porţilor Fortului.
Se adresează în aramaică !
Mulţimea e surprinsa, îl aude pe Saul povestind ca este
un iudeu adevărat din Tarsul Ciliciei, ca e ţinător al Legii Sfinte ….
Se face linişte.
Saul arată ca a învăţat Legea la picioarele marelui Rabin
Gamaliel, că a persecutat până la moarte bărbaţi şi femei, la fel ca ei acum,
pentru Templu.
Acum liniştea este deja mormântală, adunătura, gloata,
este în derută.
Agitatorii, bănuind ca au nimerit într-o reglare de
conturi, într-un război ucigaş între rabinii Templului, dau înapoi, nu mai
incita pe nimeni, se pregătesc să dispară !
Saul exulta, stăpâneşte mulţimea, îl ia valul, în locul
unor evrei habotnici, unor unelte ale Templului, a criminalilor tocmiţi sa-l
omoare, vede în faţă turma Domnului care aşteaptă Cuvântul !
Şi începe să predice……
Mulţimea primeşte Cuvântul, Lumina, Iubirea lui Iisus în tăcere,
apoi ….precum un bou muşcat de tăuni, se scutura, dă din picioare, dă din
mâini, urlă, se leapădă de Necuratul, de Momona, de Belzebuth …
Şi se leapădă de … Saul, se leapădă de Hristosul lui şi
cere moartea lui Saul!
Romanii deranjaţi de „perturbarea ordinii publice” în
forma continuă, chiar în instituţia lor, îl arunca pe Saul în temniţa cu ordin
de a fi schingiuit.
Erau curioşi nevoie mare, să afle cine este agitatorul
Iisus care are aşa un complice pervers, pe Saul.
Înaintea primei lovituri de bici, Saul declara ca este NASCUT
cetăţean roman şi nu este permisă pedepsirea lui fără judecată !
Afara, evreimea furioasa cere deja judecare lui Saul
pentru ofense aduse religiei iudaice, cere „capul lui Saul” !
Pe centurioni îi apucă damblaua !
Pe tribun nebunia !
Afară ! Afară cu Saul !
Să-l judece „jidanii” lui, la Templu, afarăăăăă …
Şi romanii îl aruncă în „groapa leilor” !
Aşa că Saul ajunge la judecată în faţa Sinedriului şi cum
deschide gura, se alege din prima cu trei palme peste bot.
Şi atunci urlă Saul către Marele Preot Ananias:
„- Perete văruit, eşti
stricător de Lege !”
Aşa insultă, nu mai există
astăzi.
Atunci, să-l faci pe Marele
Preot „perete văruit” …. te condamnai
singur la moarte şi te executai tot singur … cu furculiţa !
Acum, dacă te duci la Papa de
la Roma şi-l înjuri 3 ore în toate limbile pământului, dacă are şi el răbdare
:), te alegi cu cel mult cu un „pax vobiscum” şi doi gealaţi elveţieni care îţi
arata în ce direcţie este Via Veneto! :)
Şi urlă Saul în continuare
la Ananias:
„- După Legea Evreiască întâi
judecata şi abia apoi bătaia” !
Linişte ….. consternare. Ce tupeu are nenorocitul !
Îl ia un alt rabin la bulane: „Cum de te dai mă, la
Marele Preot, Şeful nostru ?”
Saul se dă lovit, afirmă ca habar nu avea ca „ăla” era
Marele Preot şi o dă în bălării cu citate din Legea evreiasca:
-„Să nu-l
vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău!”
Nici un efect !
Apoi îşi aduce aminte ca Sinedriul era compus cam la fel
ca actualul Congresul American: jumătate elefanţi şi jumătate măgari !
Aşa că strigă repede: Sunt FARISEU !
Şi chiar era băftosul ! Chiar era fariseu neam de neamul
lui, din moşi strămoşi !
Ca d’aia s-a şi făcut creştin satrapul, în urma
revelaţiilor şi viziunilor de pe drumul Damascului.
Acum trebuie alte detalii.
Cele 2 grupări religioase şi politice majore din Sinedriu
erau saducheii şi fariseii.
Saducheii credeau că nu există
nici viata de după moarte, nici înviere, nici înger şi nici duh.
Fariseii erau …. nişte evrei
idioţi şi nişte creştini subdezvoltaţi care le credeau pe toate de mai sus. :)
Aşa ca Saul a băgat toate
bilele la buzunar, dintr-o lovitură, mai ceva ca la biliard.
Sinedriul a uitat de el iar rabinii s-au luat la bătaie (nu
doar ideologic) între ei.
Chestie care iniţial s-a dovedit mult mai interesantă
decât pedepsirea unui evreu anonim care dovedise aşaaaa o prostie, dar aşaaaa o
prostie monumentală …. încât se înscrisese în partidul … „Forţa Civică”. :)
Dar cum nici Saul nu scăpa nebumbăcit, ba chiar după
rezolvarea problemelor teologice prin manipularea toiegelor, Marii Preoţi
începuseră să tragă şi unii şi alţii de el, mai sa-l rupă în doua, tribunul roman
a ordonat ca evreul bizantin, fariseu, creştin, cetăţean roman …etc. să fie dus
la puşcăria LUI ! A Tribunului ! La puşcăria ROMANĂ ! :)
Se saturase !
Se saturase de Saul-Paul, de evrei, de cei încă câţiva ani
până la pensie !
Şi până la un cur de muiere care să fie numai al lui,
acolo, acolo la nenorocita aia de fermă pe care spera s-o cumpere, când ajungea
pe la aproape 45 de ani.
Şi pe care ferma, s-o are, s-o lucreze, pana crăpă !
La 55 de ani !
Pierzând obiectul muncii, rabinii, evreii, se sfătuiesc
între ei şi 40 de excitaţi se jură pe „coapsa„ cui au nimerit, c-o sa-l omoare
pe Saul.
Rabinii trebuiau doar să îl mai cheme pe Saul la încă o
judecata. Încă una şi se duce !
Nepotul lui Saul este însă parte la discuţia din Templu.
Ca de obicei: spionaj, contra-spionaj, trupe de comando
….
Fuge la Fort şi explică totul lui Saul, tribunului, romanilor
!
Tribunul face instantaneu o criza de delirium tremens!
Răscoală, asasinate, în timpul „mandatului” lui ?
Aşa ceva „nu se exista” !!!
Saul … zboară instantaneu, dar nu pe fereastră, ci
datorită a 200 de viteji legionari, a 200 de suliţaşi şi 70 de călăreţi, direct
la Cezareea !
Adică oraşul de domiciliu al trimisului Zeului de la
Roma, în Iudeea !
Adică să se spele pe cap „unsul” Romei cu Saul, că eu am aplicat
regulamentul şi acum am treaba să mă duc liniştit, să mănânc, să beau şi să regulez
ceva curve „jidoafce” !
Aşa că taman atunci când zicea ca i-a îmbârligat pe toţi,
Saul se trezeşte ca pică din lac în puţ !
Cu scrisorica lui Claudius Lisias legată de gât, Saul
ajunge la Cezareea direct în braţele Guvernatorului Felix !
(altul decât maidanezul de Romanistan)
„Claudius Lisias, către prea alesul guvernator Felix.
Salutare!
Omul acesta a fost prins de către iudei şi era să fie
omorât de ei, dar, când am aflat că este cetăţean roman, am venit cu soldaţii
şi l-am salvat. Vrând să aflu şi motivul pentru care îl acuzau, l-am dus
în Sinedriul lor şi am găsit că era acuzat pentru nişte controverse
referitoare la Legea lor, dar nu era nici o acuzaţie pentru care să merite
moartea sau lanţurile. Mi s-a dat însă de ştire că există un complot împotriva
acestui om, aşa că l-am trimis imediat la tine, poruncindu-le şi acuzatorilor
lui să-ţi spună ce au împotriva lui.
(Fii sănătos!)
Ce urmează, este ce-aţi citit despre Becali la Poarta
Alba ! :)
2 ani l-a ţinut Felix în puşcărie pe Saul,aşteptând să-i
dea bani !
2 ani l-au chemat romanul Felix şi a sa soţie locală
Drusila la masă, ca să afle „tainele” creştinismului.
Iar când Saul a început să povestească „tainele”
creştinismului, Felix s-a îngrozit aşa de tare, că încât n-a mai vrut sa-l
vadă, până când a fost schimbat din funcţie cu Porcius Festus.
Săraca suina imperială, Porcius, nici n-a apucat să-şi
vadă cocina în care urma să domicilieze, că s-a trezit cu delegaţia Templului,
călare peste el şi cerând capul lui Saul, judecarea lui, etc.
Porc, porc, Porcius, dar nu tâmpit, guvernatorul roman a
amânat cât a putut, iar apoi a cerut un meci „full contact” între Saul şi un
reprezentant al Templului !
După 10 zile, la meci, Templul n-a putut dovedi nici o
acuzaţie împotriva lui Saul !
Dar porcul, porc până la capăt, şi probabil cu mâna deja
gheară în buzunarele jidovilor, îl îndeamnă pe Saul să meargă la Ierusalim să fie
judecat acolo !
Răspunsul este scurt ! „- N-am păcătuit nici faţă de Legea iudeilor, nici faţă de
Templu, nici faţă de Cezar!“
Şi conştient ca nu mai are decât o singură scăpare Saul zice:
„– Eu stau
înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. „
Porcul zice săru’mâna!
Scapă de Saul şi rămâne şi cu banii evreilor !
„– Ai făcut apel la Cezar,
la Cezar te vei duce!”
Cireaşa de pe tort este sosire regelui iudeu Agrippa şi a
sa consoartă (sora ?), la Porc, ca sa-i prezinte
omagiile casei regale evreieşti.
Porcul, ii pune lui Agrippa 5 tone de rahat
politico-religioso-diplomatic în braţe, afirmând ca habar nu are cu ce acuzaţie
sa-l trimită pe Saul la Roma ! :)
Conflictul se rezolva „amiabil”!
Toata lumea este de acord ca Saul este o persoană foarte
incomodă, dar că cel mai bine ar fi să-l scurteze de un cap, Împăratul de la
Roma !
Urmează episodul marin al aventurilor lui Saul,
naufragiului, creştinarea escortei militare şi 2 ani de aşteptare la Roma.
Templul nu trimite pe nimeni sa-l acuze.
Saul scrie epistole peste epistole şi planifică alte
misiuni de creştinare a păgânilor din Spania pana în …….Epir.
În anul 63 D.H., întrucât nu se prezintă acuzatorii Templului
este lăsat liber.
Nu există nici o data certă referitoare la cum şi în ce
an a murit !
Tradiţia, ici colo se vorbeşte de o arestare prin anul 66,
la Nicopole în Epir şi de trimiterea sa din nou la Roma.
Acum temniţa este foarte
grea şi se termină cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 D.H.
Tot în acest an moare şi Apostolul
Petru, pare-se că martirizat la Roma de Nero.
Petru, episcopul de Roma,
cel care propovăduia înaltei societăţi romane şi curvelor imperiale cum să păcătuiască
în curăţenie, cel care este capul celor care „vor să îmi fure Biserica” după
cum spunea Saul, este pus de tradiţie, de „partid”, de gaşca, ca piatră de
temelie a Bisericii creştine.
Noi suntem îndemnaţi să
credem că Saul n-a murit urmarea uneltirilor Biserici din Ierusalim, ale lui
Petru, ci mult mai târziu, după ce a propovăduit încă câţiva ani.
Iar neînţelegerile cu
Petru, s-au rezolvat la un şpriţ, ca între bărbaţi adevăraţi. :)
Saul, din gâtul căruia se
zice că a curs lapte la martiriul decapitării, dispare apoi 500 de ani din
istoria creştină, întrucât minunea curgerii laptelui, umbrea aura lui Petru si
mult mai grav a lui Iisus !
Şi dispărut ar fi rămas
Saul pentru totdeauna, dacă n-ar fi fost câteva mai multe târguşoare, târguri
şi oraşe, care după implementarea creştinismului ca religie oficială, n-ar fi
vrut şi ele un Apostol ca „patron” şi Întemeietor al creştinismului local!
Si gata cu Saul că am vorbit destul despre el ! :)
În acest moment (anii 60-70) se mai întâmpla câteva
lucruri:
1. Secta iudaica creştină, numita Biserica de la
Ierusalim, condusa de fratele lui Iisus, Iacob, îşi pierde caracterul de club
iudaic închis prin plecarea Apostolilor să propovăduiască Cuvântul în lume.
Este adevărat ca iniţial Apostolii pleacă să împartă
Vestea doar printre evrei, că predica doar în Sinagogi, dar predică şi
„împărtăşesc” în afara Iudeii, calcând şi pe delături, în ogrăzile păgânilor
avuţi şi darnici la buzunar.
În toata diaspora, "expaţii" evrei trăiau în oraşe
întemeiate de greci, sau grecizate, sau romanizate...
Aceşti evrei vorbeau şi greceşte, eventual şi latineşte
din motive comerciale, culturale sau de ce nu, din motive "de fiţe"
cum spunem noi acum, deoarece caracterul uman este acelaşi ca şi pe vremea lui
Saul.
2. Prin urmare şi aşa dar :), „Documentele Congresului al
IX-lea” sunt traduse în greaca pentru ca întreaga elită a lumii greco-romane, nu
numai evreii, să poată înţelege şi participa la noua religie.
Sa participe spiritual, dar şi pecuniar.
Pentru ca nimic nu se face pe lumea asta fără bani !
Aşa ca Saul a cărat în 3 rânduri aur la Ierusalim, la
"Biserica din Ierusalim" condusa de fratele Domnului .
Se vorbeşte de "căruţe" de aur şi se ştie ca înainte
de ultimul transport toţi enoriaşii săi s-au răsculat şi n-au mai vrut să mai
dea nici un ban !
Noroc că Saul avea un învăţăcel foarte bun de gura, care
i-a convins. !
3. Concomitent, urmare a răscoalelor evreieşti împotriva
romanilor, în anul 70 D.H., fiul lui Vespasian, Tit, arde Templu din Ierusalim.
“Structura” administrativă religioasă iudaica este
distrusă, sinedriul este desfiinţat şi nu se mai poate întâlni, dispare Marele
Preot, nu se mai fac sacrifici şi cel mai important, Templul nu mai poate aduna
dări.
Acum dările sunt colectate de Imperiul Roman !
Evreii emigraţi prin alte locuri şi care ii acceptau pe conaţionalii
lor “creştini” la fel cum ii acceptăm noi pe catolici sau protestanţi, rămaşi
fără conducere şi lideri religioşi, nu se mai încăpăţânează să păstreze “Legea
Veche”.
Nu trebuie uitat şi alt fapt FOARTE important: abia în secolele
I-II D.H. evreii îşi aduna scrierile lor religioase, produse timp de 1.000 de
ani de circa 150 de scriitori, în Biblia ebraică, “Tanach”.
Care “Tanach”,.secole mai târziu devine “Vechiul
Testament” la creştinii “internaţionalişti”, la urmaşii spirituali ai lui Saul.
Privind lucrurile la rece, cred că adevăratul constructor
al creştinismului actual este Saul.
Chiar dacă a fost “mazilit” de Petru şi a murit datorită acţiunilor
susţinătorilor acestuia, ai susţinătorilor Templului, chiar dacă a murit în ciuda
căruţelor cu aur pe care le-a cărat Bisericii din Ierusalim.
Sau poate tocmai datorită acestor căruţe. :)
Nu ştiu când a fost tradus primul text sau parte din Vechiul
Testament în greceşte, dar după anul 200, genialul cărturar Origene (peste
6.000 de papirusuri scrise) ne oferă Hexpala.
Hexpala este Vechiul Testament în 6 “variante”: (1)
textul ebraic, (2) textul ebraic transliterat cu caractere greceşti, (3)
versiunea greaca a lui Aquila, (4) versiunea greaca a lui Symmachus, (5)
Septuaginta, şi (6) versiunea greaca a lui Theodotion.
Acest lucru ne arata ca numărul de texte religioase creştine
în greceşte care circulau era atât de mare, încât devenise imperios necesar studiul comparat al
variantelor greceşti între ele şi în paralel cu varianta originală ebraică.
Prima traducere oficiala, la comanda papala, a Bibliei în
limba latina apare abia pe la anii 385-420 (sec. IV-V D.H.).
"Biblia Vulgata" aparţine lui Eusebius
Sophronius Hieronymus, Sf. Ieronim, şi încă este "piatra de temelie"
a studiului în domeniu.
Versiunile anterioare sunt denumite la modul colectiv
"Vetus Latina".
Perioada de sfârşit de secol IV şi secolul V D.H. înseamnă
atât începerea procesului de standardizare a conţinutului Bibliei, a curăţării
ei de influentele autorilor "gnostici" cât şi a declaraţiilor de
"independenţa" din partea unor puternice biserici creştine din acea
perioada. Aşa apar traduceri în armeană, georgiană, siriacă, coptă şi limba
ge'ez vorbita în Etiopia.
Toate Evangheliile apocrife, apărute încă din secolul II
D.H., sunt declarate a fi cu caracter gnostic şi sunt eliminate din conţinutul
oficial al Bibliei.
Chiar dacă încă de la 363 D.H., în Conciliul de la
Laodicea, se stabileşte conţinutul Bibliei, Apocalipsa lui Ioan este adăugată
în 419, la Conciliul de Cartagina.
Şi ..... tocmai în secolul al 16-lea se stabileşte
oficial canonul Noului Testament pentru Biserica Catolică, la Conciliul
Tridentin.
Ortodocşii, la Sinodul de la Ierusalim din 1672,
stabilesc acelaşi canon cu catolicii pentru Noul Testament, dar unul diferit
pentru Vechiul Testament.
Cultura iudaică a devenit duşman ascuns. Nici măcar nu se
mai pomeneşte acum de numele Necuratului.
Ce ne-a lăsat cultura greacă a dispărut la fel ca
amintirile noastre despre strămoşii personali din anii 1800 !
Amintirea Greciei ei este un zero barat !
Cultura latină este doar o vaga urmă despre moşul căzut
la 1877 în faţa Redutei Plevna.
„Moşul era” doi tovarăşi, Romulus şi Remus, fii unei secte „werewolf” care
bea sânge mai abitir ca vampirii, în loc de bere şi locuia pe 7 dealuri şi-o
vale!
Kultura franceza este bunicul omorât în 1918, la Mărăşeşti
de un locotenent rus, care era strănepotul unui conte prusac scăpătat şi angajat
în armata rusă la 1820, de foame.
Prea beţi ca să se mai suie pe cai, ţarii ruşi i-au
trimis pe veneticii vorbitori de franceza să ocupe regatele romaneşti, în minunatul
secol 19, şi aşa s-au franţuzit românii !
Din WW II ne-au mai rămas în memorie doar: Holocaust,
Ausweis şi davai ceas, davai palton !
Aşa
că în secolul XXII o s-o luam de la capăt şi o să citim Septuaginta în aramaică.
:)
