Se afișează postările cu eticheta maghiari. Afișați toate postările

luni, 3 iulie 2023
Istoria cu zambetul pe buze ….
Sa ne amuzam, caci atunci cand vorbim despre ce s-a intamplat cu 1.000 de ani in urma trebuie sa afisam si un mare zambet.Sa amintim ca batranul arman, Neagu Djuvara, devenit cronicar si istoric pe masura trecerii anilor, sustinea ca Tarile Romane au fost intemeiate de "cumani".
Plauzibil …. daca ne gandim ca doar cu cateva sute de ani inainte, Kievul era ctitorit de niste vikingi, numiti varegi, veniti cu bacuta si vaslele aferente, taman din indepartatele tari nordice.
Iar aproape simultan cu Tarile Romane, era intemeiat si Cnezatul Moscovei, tot de niste ceva nordici.
Intamplari confirmate de sapaturi arheologice si "fluctuatiile hidrografice" istorice.
Adica acum stim ca niste mari/oceane au scazut, niste rauri au disparut sau nu mai sunt navigabile, dar pe vremurile alea …. "nordicii au ajuns din rau in rau, pana in Marea Caspica si "dincolo de ea".
Ca sa ne intoarcem la taramurile "verzi si dacice", povestile sunt la fel de multe, ca si numarul de neveste avute succesiv sau simultan de conducatorii acelor ani.
Ani in care, pe aici, pe la noi, crestinismul era inca o "chestie" ne-institutionalizata, mai ales ca marele scandal religios abia urma sa vina, pe la 1054.
Si pentru ca m-a starnit o simpatica doamna, Margareta Szabó, adica domnia sa m-a acuzat de "fixatii", o sa-i ofer un raspuns "fixat" pe cercetarile stiintifice europene.
Stiu ca o sa fie deziluzionata de ce zic "europenii" astia, dar pana acum, acolo, in Europa s-au facut studii, la Vladivostok nu s-au facut. 🙂
Daca domnia sa are bunavointa si rabdarea sa dea o cautare in Facebook, o sa gaseasca o pagina a subsemnatului, intitulata:
"Cand nu e DNA e ADN.
Eu sunt fan ADN !"
Ce e mai sus in ghilimele trebuie copiat si pastuit in casuta de cautare a Facebook.
In doua fraze, ca acolo sunt o gramada de linkuri catre studii de specialitate (genetice) de la institute celebre din "vestul occidental".
"Ungurii sunt cam 50% slavi maghiarizati, vreo 30% sunt romani maghiarizati, iar restul de 20% sunt germani, uralici (bielorusi, ucraineni) si rromi (sau tigani) machiarizati!"
5% din unguri au haplogrupul mitocondrial M, specific Indiei.
La fel ca rromii.
Nu in ultimul rand trebuie spus ca cele cateva triburi de ungurii finici si turcici, insotite de cele 3 triburi hazare aliate, au cucerit o zona populata, adica cu o populatie mult mai mare decat numarul lor.
Treaba absolut normala in acea epoca in care migratorii erau mult mai razboinici, decat sedentarii.
Veniti din imensitatea stepei "sovietice", impinsi mai la vale de deja puternica Rusie Kieveana, care nu i-a lasat sa se stabileasca in Ucraina, ungurii s-au imbarligat si luptat cu locuitorii Transilvaniei si Campiei Panonice.
In aceasta intreprindere, cele 3 triburi hazare i-au lasat singuri, din motive stiute doar de ei, sau si de ceva istorici, asa ca Stefan cel Sfant, cand a ajuns sa fie inscaunat ca rege al ungurilor era deja bine MIXAT cu casele domnitoare in acea vremea in Transilvania.
Da, da, "mixat", la fel cum este actualul rege al UK, printre ai carui stramosi se afla Vlad Tepes si printese maghiare.
Asa ca, sa mai zambim inca o data si sa citam un alt domn la fel de expert. 🤣
"Potrivit gestelor, adversarul lui “Geula cel Tânăr”, (maghiarul) Ştefan “cel Sfânt” se trăgea, pe linie paternă, din româno-maghiarul Toxun (nume pecenego-cuman, pătruns deja în onomastica românească, sub forma Toxabă). Acesta era nepotul lui Arpad – şi avea un fizic singular printre maghiarii finici şi turcicii care-i însoţeau, fizic moştenit de la mama sa, fiica lui “Menumorut” – ducele Bihorului (între Tisa şi Carpaţii Occidentali): “ochii frumoşi şi mari”, “părul negru şi moale” căzând în “plete de leu”.
Era, aşadar, fiul fiicei lui “Menumorut” şi al metisului maghiaro-român Zulta (Zulta provenea din căsătoria lui Arpad cu fiica creştină a lui “DUCA” din Ţara Unguarului, cucerită de maghiari după fixarea lor în regiunea numită cu un cuvânt din limba locului – “muncă” – “Muncaci”).
"Pretenţiile regelui (“Vaik Olachis”) sau Voicu-Ştefan (Stefan in urma celui de al 2-lea botez si trecerii la catolicism, de unde si cele două braţe ale crucii sfântului Ştefan) asupra Transilvaniei nu puteau decurge, aşadar, decât din calitatea sa de român şi invocarea drepturilor mamei sale, a însăşi originii sale voievodale româneşti. Venind însă în fruntea unei oştiri străine, Voicu-Ştefan avea să întâlnească – rezistența stăpânilor de drept ai pământului intracarpatic, românii, conduşi de fratele ori nepotul româncei “Sarlot” – pe românul Iuliu (“Geula”) cel Tânăr, urmaşul legitim al unificatorului Transilvaniei, “Geula” (Iuliu) cel Bătrân (vezi Anonymus, p. 96, 121, 123 şi Chronicon Pictum, p. 146, ed. G. Popa Lisseanu; M. Bogdan, Românii în secolul al XV-lea, Bucureşti, 1941, Anexa 3, p. 225-226)."
Vedeti dumneavoastra, istoria este la fel de interesanta ca aventurile amoroase ale cucoanei "Mitza Biciclista" (Maria Mihăescu) care a intins la asternut majoritatea protipendadei bucurestene din vremea sa.
Sau precum carnetelul cu cele 700 (sapte sute) de amante ce au trecut prin patul nu mai putin celebrului revolutionar si politician roman Mihail Kogalniceanu.
Al. I. Cuza, domnitorul, si Mihail Kogalniceanu au fost marii afemeiati ai epocii. 🙂
Ambii n-au ratat nimic, de la femei de serviciu la doamne din inalta societate.
Daca un nene oarecare a cerut oficial retrocedarea Moldovei, pe motiv ca este urmasul lui Stefan cel Mare, astia doi l-au batut de departe pe istoricul curvar al Moldovei.
Genealogia multora dintre dvs. ar trebui rescrisa, daca nu de la Stefan cel Mare, macar de la Cuza si Kogalniceanu.
Asa ca poate faceti un test ADN …. ? Era doar 100 de Euro.
Si-a facut si Presedintele … Basescu si a aflat ca are stramosi in Orientul Apropiat.
Adica semiti.
De care … semiti, nu ne-a mai comunicat.
Or fi fost evrei sau arabi ?🤣
Traiasca infratirea, nu intre popoare, ci intre picioare, doamna Margareta Szabó.
Foto: Stefan cel Sfant al ungurilor si cele 2 botezuri ale sale.
luni, 9 ianuarie 2017
Experiment !
Cica o baba i-ar fi spus lui Lenin:
Daca erati oameni de stiinta si nu filosofi, ati fi experimentat mai intai pe caini !
Poate i-a zis o baba sau e doar umor negru.
Dar eu sunt absolut convins ca omenirea este un experiment ratat.
Si poate este ratat cu buna stiinta !
Pentru ca sunt prea multe lucruri care nu se explica, nu se leaga.
De cel putin 5.000 de ani, oamenii au pus pe hartie ce inseamna razboiul sau nebunia conducatorilor.
Si pana acum n-au invatat nimic !
Dupa nici cativa zeci de ani de la un macel local sau continental, cate un grup de dementi reusesc sa acapareze puterea mintind cu nerusinare populatiile si declanseaza un nou razboi religios, etnic sau pur si simplu de cucerire a noi resurse si sclavi.
Si fiecare generatie zice ca: "Noi n-o sa patim asa ceva".
Si o ia de la capat cu macelul !
Daca suntem creati de zei, suntem creati doar pentru distractia lor sadica.
Daca ne-au creat extraterestrii, au facut-o ca sa arate galaxiei ca: " Asa NU !"
Insa nu mai incape niciun "daca" in afirmatia ca suntem defecti din nastere, genetic.
Altfel nu se explica de ce evoluam, dar o facem doar pentru a ne auto-distruge.
Si NU, experimentul n-o sa fie terminat.
O sa fie doar limitat, ca spatiu, ca sa nu molipsim si pe altii, dar sa ramanem in permanenta un exemplu negativ !
sâmbătă, 4 aprilie 2015
Un Vietnam de la Kiev pana la Tripoli !
Iranul a intervenit in Irak si Siria cu trupe si aviatie.
Rusia cioparteste Ucraina.
Arabia Saudita ataca cu aviatia Yemenul.
Egiptul isi trimite avioanele sa bombardeze Libia.
Rusia intarata Anglia si Norvegia cu zboruri de antrenament.
Statul Islamic trimite luptatori in Libia.
Emiratele Unite isi trimit avioanele sa bombardeze Libia.
SUA isi trimite soldatii si aviatia in Siria si Irak.
Egiptul trimite nave de razboi pe coastaYemenului.
Rusia isi face baza militara in Cipru.
NATO isi impinge trupele si tancurile din Romania pana in Tarile Baltice.
Rusia intarata Anglia si Norvegia cu zboruri de antrenament.
Statul Islamic creaza un capete de pod in Somalia, Nigeria, Afganistan, Pakistan si India.
Rusia discuta despre baze militare in Salvador si Argentina.
Argentina saliveaza din nou la Insulele Falkland.
Anglia trimite elicoptere si soldati.
Rusia reia zborurile cu bombardierele nucleare strategice in Oceanul Pacific, pana la coasta SUA.
China tace si face marele zid chinezesc de nisip in marea Chinei de Sud, adica insule artificiale in mare pentru marirea zonei economice maritime.
Japonia tipa si unfla bugetul armatei cu compresorul !
Rusia ameninta Europa cu lovituri nucleare si maseaza 60.000 de blindate de diverse categorii in flancul estic al NATO.
Suca catre Nea Marin, dupa ce au declarat razboi Chinei: Avem unde sa ingropam atatia chinezi ?
Hai bree .... cand a inceput WW III si voi nici n-ati aflat ?
vineri, 1 august 2014
A fi sau a nu fi ORTODOX. Asta este intrebarea !
Se face mare caz pe seama declaratiei domnului Ponta, cea prin care domnia sa afirma ca este un bun ORTODOX !
Adica pe romaneste chestia asta s-ar traduce prin urmatoarea:
Nu-l votati pe Iohanis ca este nemtean si pe MRU ca e jidan !
Chiar nu m-a interesat ce fel de gene si religii au ceilalti posibili candidati, dar luand in considerare declaratia de mai sus, inteleg ca si aia sunt niste alogeni nenorociti pripasiti pe plaiurile mioritice, ca sa suga de la tzata oii Turcane si ca doar V.V, Ponta este pui de Dac !

Probabili buni sunt doar musulmanii si unguranii promovati de domnia sa in guvern.
Nu dau nume pentru ma doare in cur, ce fel de neam sau de religie are fiecare.
Dar remarc ca si Putin tot pe astia ii place ! :))))

Fiind eu un roman pur, un roman verde, un arian al neamului romanesc, adica asa cum v-am mai spus, cu antecesori de la Atena pana la Viena, ma simt profund jignit de afirmatia domniei sale.
Sper ca macar o sa fie consevent si o sa modifice Constitutia in sensul afirmatie si doar OROTODOCSII sa aibe dreptul de a candida la Presidentiale !
Sau sa completeze afirmatia cu ce fel de ortodox este domnia sa !
Daca nu stie, s-o intrebe pe mama domniei sale, doamna Naumovici !

marți, 22 iulie 2014
Bolovani cu sex-appeal si muntele sfant al dacilor !
sau
Cum sa-ti pui ministrii in cap !!!!
Nu sunt dintre cei care belesc ochii 12 ore pe zi, ca sa se uite cu binoclu la pitigoiul “de Maramures”, dar sunt cu totul de acord cu protejarea faunei, florei, bioseferei etc., …. adica si a omului !
Din pacate guvernarea pontista, prin dl. ministru Attilo Korodi, nu ne protejeaza de imbecilitati crase !
La Costestii de Valcea, pe 11.000 de mp, exista niste pietre unice macar … in Europa.
Daca alea dintr-un desert american umbla singure, aste cresc cand le uda Dumnezeu.
Cum inca n-am aflat de un studiu stiintific referitor la cresterea pietroaielor sexologice, prin mila Domnului, intreb si eu ca taranul: Breee. care te-ai usurat pe ele ?
Oricum, se pare ca au niste forme ce starnesc poftele unora de prin sat, intratat de mult incat, incat si le-au pus la dospit in curtile personale !
Asa ca e bine ca s-a facut rezervatie naturala, geologica etc.

Dar…. bree Attilo, care e legatura intre Kogaion, muntele sfant al dacilor si pietrele gravide de la Costesti ?
Ca asa se numeste asociatia care a primit in sarcina “exploatarea” turistica a rezervatiei ! Te pomenesti ca nu stiai ca dacii astia bantuiau prin Har-Cov cu 2.000 de ani inaintea descalecarii in Panonia ?
Oricum, cu toate ca este bine venit, actul matale normativ este penibil !
- Sediul asociatiei Kogaion se afla “vis-a-vis” de rezervatie, la 1 (un) kilometru !
Asta poate o fi visavi” in maghiara, ca pe romaneste inseama ca ma duc noaptea linistit acolo si iau cate pietre vrea muschii mei !

Asociatia este bine dotata cu tehnica “performanta”, zice domn Attilo, in docoment !
- 2 calculatoare portabile performante (din 2005 şi 2010);
- 1 videoproiector (din 2007);
- 1 imprimantă laser color (din 2009);
Inteleg din chestia asta, ca matale inca consideri “performata” descalecarea lui Stefan cel Sfant, acum 1.000 de ani !!!!
- Nene, un laptop din 2005 este “junk”, adica daca mai merge, iti dau tiganii 100 de lei pe el ca fier vechi !
- Video proiector din 2007 ? Singura performanta aici o sa fie daca are asociatia Kogaion bani, sa-i schimbe “consumabilele”, adica becurile ca sa intelegi si matale ! Daca le mai gaseste !!!!!
- Idem pt. imprimanta din 2009. Daca nu i-au crapat mecanismele din plastic, la anul … adio cartuse pentru ea !

Altfel Asociatiia Kogaion s-a sfortat tare, asa ca a realizat:
- montarea unui panou informativ (1,5 x 1 m);
- amplasarea unei mese şi a două bănci;
- amplasarea unui container pentru deşeuri;

Nene Attilo, protejare de situri da, dar a cui e BISNITA asta ?
Pe cine protejezi matale ? :))))
Pe cine protejezi matale ? :))))
vineri, 16 mai 2014
“Latinisti” sau “dacisti” ?
Interesant si incitant !
http://ioncoja.ro/lingvistica/romanitate-etnica-si-romanitate-lingvistica-2/
Dar cum la "cuvinte" nu ma pricep, o sa dau jos din pod "numaratul", politica, militaria si cateva notiuni elementare de sociologie si psihologie. :)
La final o sa vorbim si despre genetica. :)
Nu pentru ca dl. profesor Cojan n-ar avea dreptate, ba din contra, eu pun pariu ca mai sunt inca xxx cuvinte RARE ce apartin de latina elevata a lui .... Marcus Tullius Cicero si nu de latina vulgara, ce o sa fie gasite in lexicul actual romanesc.
Sau cuvinte ce apartineau de latina vulgara, dar in cadrul unui limbaj tehnic, strict specializat, cunoscut doar de ... "constructorii de catapulte".
Si ca sa nu fiu inteles gresit, afirm de la inceput ca razboiul dintre "latinisti" si "dacisti", este de multa vreme un razboi al "umbrelor" si in special al orgoliilor.
Pana acum.
Si spun acest lucru pentru ca Istoria este o dama cu fite, care se dezbraca doar cand vrea ea ! :)
Deocamdata doar surade, dar ... poate ca maine, mine isi da jos fustele si o sa privim uimiti "Biblioteca din Sarmisegetuza" ! :)
Sau ceva documente de la Vatican, cine stie !
Sa incepem cu:
"Numaratoarea:
Imperiul Roman avea cam 30 de Legiuni, adica ceva in jur de 180.000 de soldati.
O legiune avea cam 4.000-6.000 de soldati.
Si niste trupe auxiliare, si niste sclavi, si niste "unii" si unele" care umblau si traiau de pe urma soldatilor, la fel ca in toate vremurile.
Astia n-au fost numarati ! :)
In primul razboi dacic (101-102), romanii au ocupat doar actualele regiuni "Oltenia" si "Banat".
In cel de al doilea (105-106) s-au suparat si au adus 10 legiuni, adica 60.000 de soldati "romani".
Se presupune ca au mai fost inca 60.000 de "trupe de stransura", adica legiuni formate pe teritoriul aliatilor.
Adica la fel ca domnii din "Blackwater" despre care se spune care opereaza in Ucraina, fara sa stie o boaba de ucrainiana sau rusa.
Ca asa e la razboi.
Cat a ocupat Imperiul Roman din "Dacia" ?
Ei lasa sa se inteleaga ca toata. D'aia au si botezat-o Dacia Felix. :)
Socoteala si documentele ne arata ca au ocupat ceva pe la 40% din teritoriul populat de "triburile dacice" !
Tot socotelile "militaristilor" ne spun ca acestei forte de 120.000 de oameni, Decebal s-ar fi impotrivit cu 50.000 de oameni
Iar Pliniu cel Tanar, guvernatorul Bitiniei, prin scrisoarea adresata in anul 112 d.Hr. imparatului Traian, ne spune ca Decebal a cerut ajutor militar si regelui part Pacorus, prin intermediul lui Callidromus, trimis in acest scop la Ctesifon, cale de peste 3000 km.
Au venit sau nu partii, habar nu am, dar stima noastra si mandria, intrucat este clar ca primul razboi mondial s-a desfasurat in Dacia ! :)
Tot "militaristii" astia socotesc ca numarul de mobilizabili si incorporabili este direct proportional cu numarul populatiei, aplicand corectiile de rigoare in functie de epoca, sistem social si educatie !
Una peste alta se estimeaza ca populatia "Daciei", condusa sau nu de Decebal, era de cca 5,5 milioane de suflete.
OK, era mai mare decat Romania de la 1850, cand Modova avea 1,5 milioane de locuitori si Tara Romaneasca doar un milion, intrucat "Dacia" se intindea de la Balaton la Crimea si de la Dunare la jumatatea Ucrainei !
Ce-au ocupat cei 60 de mii de romani si cei 60 de mii de aliati ai lor ?
Sudul actualei Romani, fara Dobrogea ! (daca gresesc in privinta Dobrogei, n-ar importanta pentru demonstratie !)
Peste ... 50% din triburile dacice n-au vazut picior de civilizator roman.
Politica
Pe parcursul intregii istorii, ocupantii au civilizat "colaborationistii" si nu popoarele!!!
"Ion" n-a schimbat itarii cu salvarii, dar "elitele" romanesti si nu numai, ...da !
"Ion" nu stia o boaba turceste sau greceste (pe vremea dommnilor veniti din cartierul Fanar al Istambulului), dar boierii ...da, si le mai invatau si pe boierese !
Istoria recenta ne mai arata insa si niste paradoxuri, niste aberatii......
Ocupatia tarista, nu ne-a adus rusa, nu ne-a rusificat, ci ne-a frantuzit!
De ce ? Pentru ca toata nobilimea scapatata a Europei se angaja in armata Tzarista !!!
Ocuparea tarilor romanesti s-a facut cu ofiterime, intelectualitate in acele timpuri, de "stransura", pentru care franceza era limba internationala !
Dacia a fost "aliata Romei doar 3 ani ! Intre 102 si 105. Decebal a fost acceptat de Roma ca rege vasal doar 3 ani !
Nu "frantuzesti" Dacia in 3 ani, oricat de cosmopoliti or fi fost dacii ! :)
Dacia a fost dusmanul numarul unu al Romei si romanii au procedat la fel ca in Iudeea, in anii 66–73 cand au distrus Ierusalimul si Templul si cetatea Mesada.
Doar 30 de ani dupa ocuparea Daciei, in 135, la inabusirea revoltei lui Shimon Bar Kohba (singurul "Mesia" acceptat de Templul iudaic), sunt omorati "toti" evreii !
Cassius Dio povesteste ca 580.000 de evrei au fost omorati !
Flavius Josephus, cetatean roman de sorcinte evreiasca, pune si el sare pe rana ! (personajul este contestat "fizic" si despre "istoria" lui se zice ca a fost scrisa cel putin secole mai tarziu)
Iudeea este desfiintata si rebotezata Palestina, orasele capata alte nume, evreii care n-au fost omorati (zice Falavius ca mai intai evreii crestini au fost omorati) au fost alungati.
Represiune romana in Iudeea il face pe Hitler copil de tzata, daca ne raportam la numarul de locuitori din orice zona a lumii, in acei ani !
In Dacia ocupata, romanii au facut la fel !
TOTUL a fost trecut prin foc si sabie !
"Militaria"
La anul 100, cucerirea unui teritoriu insema macelarirea opozantilor urmata de distrugerea cetatilor, praduirea a tot pe ce se putea pune mana [facea parte din solda :)], violarea muierilor si luarea de scalavi !
In special de sclavi, pentru ca asa functiona Imperiul Roman si Sclavagist !!!
Se vantura printre "dacisti", apropo de militarie o foarte mare tampenie !
Cica "Legiunea I Iovia Scythica", "Legiunea a III-a Galica" etc, erau formate exclusiv din sciti sau din gali !!!!
Din punct de vedere militar asta este mai mult decat un tembelism feroce !
Cunostintele politico-militaro-administrative ale Imperiului Roman, ne spun ca Legiunea "Galica" de exemplu, nu era formata din gali pentru ca ar fi fost impotriva celor mai elementare reguli de "management"!
Ridicati privirea peste uluici, si o sa constatati ca :
Sergentul de melitie Gabor Laszlo care trebuie sa fie numit sef de post, primeste postul in comuna Leu, de langa Craiova si nu la Sancraieni de langa Miercurea Ciuc.
Idem dar viceversa :) Ion Olteanu de la Leu, este numit la Sancraieni in ungurime.
Nu infiintezi Divizia Tudor Vladimirescu numai cu maghiari, ca sa o pui sa administreze "Har-Cov"
O socoteala de om cu scaun la cap, ne spune ca nici o legiune romana, stationata sau nu in Dacia, nu putea fi formata "fizic" exclusiv din "latini".
Iar daca ne uitam la imensitatea Imperiului Roman, la putinatatea Italiei si la "babilonul" etnic ce ajunsese pana si Cetatea Romei, cea cu aproape un milion de locuitori, cred ca ar trebui sa ne fie clar ca toate legiunile romane erau si ele cate un mic Babilon.
Poate, si repet poate, "Galica" avea si un nucleu galic, dar si unul african, unul scit, unul ...., si cu certitudine un nucleu dur de "latini", adica structura de comanda si toata ierarhia, de la Legatus legionis pana la Siphonari si mai ales "trupele speciale": Eques, Exploratores, Speculatores, Tesserarius, Venatores ...
Adevarul este ca legiunile romane primeau nume de regiuni, pentru a cuceri, administra sau apara o anumita regiune ori pentru ca se evidentiasera in lupte in acea regiune. Legiunea a V-a devine si "Maceonica" abia dupa batalia de la Philippi si NU pentru ca era formata MAJORITAR din "macedoneni"!
Ce mai refuza sa inteleaga atat latinistii cat si dacistii este ca din punct de vedere militar:
1. Orice structura militara este oripilata de fraternizarea soldatilor proprii cu populatia ocupata !
2. Niciodata, nici un stat, n-a agreat "enclavizarea" unor parti din populatie. [Bascii sunt o eroare a naturii :)]
Urmatoarele legiuni au navalit, stationat, ocupat, administrat, simultan sau pe rand, pe teritoriul Daciei:
Legiunea I Adiutrix
Legiunea I Iovia Scythica
Legiunea I Italica
Legiunea a II-a Herculia
Legiunea a III-a Galica
Legiunea a IV-a Flavia Felix
Legiunea a V-a Macedonica
Legiunea a VII-a Claudia
Legiunea a VII-a Gemina Felix
Legiunea a XI-a Claudia
Legiunea a XIII-a Gemina
Din punct de vedere stric al principiilor militare, a "adunaturii" etnice din legiuni, a faptului ca pentru cel putin jumatate din legionari latina era limba de imprumut, dacii ar fi putut invata latina la fel ca spaniolii franceza : "Parler le français comme une vache espagnole" !
Este exclus avand in vedere mai relatiile reci dintre orice civilizator ocupant si orice ocupat, a faptului ca legiunile erau INCARTIRUITE in locatii fixe si aveau PROGRAM militar zilnic, sa fi asistat la asa o infratire intre picioare (ca la Universiada din anii '50) incat populatia Daciei sa se dubleze in 10 ani cu o gramada de bitangi stiutori de latina elevata inca din scutece.
Despre "socio-psihologie"
Orice populatie ocupata isi transmite resentimentele fata de ocupant, cel putin 3 generatii. Adica cam 100 de ani.
106 + 100 = 206 !
Retragerea Aureliana a avut loc in 271 !
Rezulta ca civilizarea si latinizarea TUTUROR dacilor a avut loc in 65 de ani ! :((((
Si asta in conditiile in care romanii au ocupat DOAR sudul Romaniei de astazi !!!
Iar dacii erau "kileri profesionisti", comparativ cu "romanii" de astazi !!!!
Nu uitati ca aruncarea in sulite pentru a transmite mesaje divinitatii, era pentru daci cea mai mare onoare.
Si ca muierile din ograda dacului, "se bateau" intre ele pentru a fi aleasa cea care urma sa il insoteasca pe drumul cel din urma pe raposat, prin taierea gatului de catre cea mai apropiata ruda a sotului !!!
Latinizare prin veteranii romani stabiliti in Dacia ? Prin populatii stramutate precum sasii si secuii ?
Sa fim seriosi !
Nici nu mai are importanta daca vorbeau o latina vulgara sau una din scrierile lui Cicero!
Doar un veteran dement s-ar fi stabilit intr-un sat de daci, ca sa cultive pamantul confiscat de la autohtoni.
Cei care s-au stabilit in Dacia au facut-o la 5 ore de mers cu calul de orice sat dac, cat mai aproape de un fort roman si macar in cete de cativa zeci !
Cei care au supravietuit pana dupa retragerea Aureliana, intr-o masa imensa de daci, mai degraba s-au "autohtonizat" ! :)
Ungurii bantuie meleagurile "dacice" de la Stefan al lor.
Ba ne-au mai si ocupat mult mai multe sute de ani decat romanii.
S-a maghiarizat limba romana ? Am devenit romano-maghiari ?
Nu, pentru ca la fel ca romanii, asa cum zicea Maresalul Antonescu, ungurii au ocupat doar "garile".
La fel ca si cumanii lui Djuvara, si toate neamurile care au venit, au ocupat, au condus si au disparut !
Rusia, Cnezatul Ruisiei a fost intemeiat la o aruncatura de bat de Kiev, de VIKINGI !
Vorebesc rusii, ucainieni, ceva limba de origine "nordica" ? :)
Acum, o sa va suparati sau nu pe mine, o sa trantesc una groasa !
In 42 de ani, in timpul comunismului, nu discutam motivele, contextul, sutele de mii de "opozanti" omorati in puscarii, la Canal etc. romanii n-au produs nici un dizident veritabil !
Romanii, ca popor, s-au "adaptat" !
In peste 70 de ani, in inima comunismului, cu mult mai multi oameni omorati, rusii au produs dizidenti adevarati.
Asa, acum in 2014, la un sprit sau o bere, o sa concluzionam ca suntem un popor de rahat !
La scara istorica, mii de popoare au disparut din motiv de inadaptabilitate la noile conditii impuse.
Romanii inca exisa si multi dintre ei chiar vor sa fie DACI !
Ma uit peste gard si vad cum mi se explica de oameni scoliti, ca "iudaismul" nu tine de gene, ci de "suflet" !
Habar nu am daca evreii actuali sunt urmasii celor din vremea lui Iisus sau urmasii khazarilor iudaizati pe la anul 800 !
Nici macar nu ma intereseaza, atata timp cat ei vor sa fie evrei si se manifesta ca atare !
Au fost dacii un popor de curve, care satui de sacrificii umane, de conducatorii lor, s-au latinizat chiar daca nu erau ocupati fizic si astfel au supravietuit ... BRAVO LOR !
Depre genetica.
Aici treaba e oabla si scurta.
Fondul genetic latin este mai mic la rumani, decat fondul genetic dac la italenii din nordul Italiei.
Pentru ca exista fond genetic dac la actualii "latini" !!!
Argumentele dommnului profesor Coja sunt valide si pertinente.
Probabil ca exista si alti "latinisti", cu alte argumente decat ale domniei sale, la fel de valide si perinente.
Avand in vedere argumentele domniei sale, cele ale "dacistilor" care viseaza la un Zamolxe extraterestru, cele expuse de mine, cred ca o sa cadem in niste dileme mult mai mari.
Ori dacii erau niste oportunisti mai mari ca revolutionarii masoni de la pasopt, ori dacii scriau pe suporturi volatile !
(furnizate de extraterestrii)
Concluzie
Daci, daco-romani, cumani, goti sau vizigoti, este irelevant ce suntem !
Pana si de ce vorbim o limba latina este irelevant.
Traim in epoca "corectitudinii politice".
Adica fiecare are dreptul sa apuce un rahat de care parte partea curata ii place! :)
Relevat este doar materialul referitor la studiile arheologice care demonstreaza CONTINUITATEA LOCUIRII pe teritoriul "Daciei", din PALEOLITIC pana in zilele noastre !
Unul, mai special, despre arheologia privitoare la animalele domestice, a primit si dl. profesor Coja de la mine !
Aici s-a mancat intodeauna bine, domnilor !!!!
Vaci, porci, capre, oi, ursi, cerbi etc !
Aici a curs lapte si miere ! :)
D'aia au vrut sau vor toti sa ne stapaneasca.
Fiti orice doriti domniile voastre: daci, daco-romani, cumani, chiar si evrei !
Romania sa traiasca !
Inca 2.000 de ani !
Doar asta conteaza!

sâmbătă, 19 aprilie 2014
Putin = Hitler !
Aceasta afirmatie a existat pe internet si in presa.
Nu-mi cereti “surse”, pentru ca sunt prea batran ca sa mai fac “fise de caz”.
Retin ideii si fapte si multumesc Domnului ca mai pot macar atata !
Daca si inteleg ce retin, e alta poveste !
Aia in care imi exprim dubiile despre cine e de vina si de ce se intampla acum, mazilirea evreilor in “Republica Populara Donetzk”

Cu multi ani in urma, Putin a decretat ca tot evreul din Rusia se poate intoarce cand vrea muschii lui la patria muma.
“Vestul”, i-a aruncat chiftele si portocale cu prastia lui Putin, pentru marele umanitarism dovedit si peste 1 milion de “Ivani” au luat drumul Israelului.
Spun “Ivani” si nu “Shtruli”, pentru ca Putin a hotarat ca un singur buniuc sau bunica determina caracterul evreiesc al cetateanului rus, ce devine automat produs de export.
Si pentru ca sunt damblagiu, imi aduc automat aminte cum i-a “iexportat” Ceausescu pe nemti si pe evrei, pe marcutze grele, din Romania.

Din cei peste 1 milion de Ivani ajunsi in Israel, poate doar 20% erau “jidani” cu adevarat, adica nascuti din mame atestate evreice pe X generatii, asa cum zice legea evreiasca !
Bine, aici mai putem fabula o tzara despre imbecilitatea unor clerici evrei (rabini) care condamna mai abitir “bitangul” nascut fara voia lui, decat autorii adulterului din care acesta s-a nascut !
Adulterii … isi platesc efectiv pacatul la Sinagoga cu bani, in timp ce bitangul este condamnat si spurcat timp de 10 generatii.
Dar … cum si noi avem pacatele noastre, sa nu ne bagam prea tare picioarele in ciorba evreiasca, ca nu e … corect politic !
Pai nu asa zice UE ? :)))

Una peste alta, marea majoritate a rusnacii ajunsi la Ierusalim, habarnisti in ale idisului, ivritului si in special in ale iudaismului, crestini ortodocsi SADEA de la muma lor, s-au trezit in alta lume.
Asa ca au pus de o “mica Moscova” si de un partid: “Nashe control” – Controlul nostru, care a si ajuns repejor cu deputati in Kneset ! :)
Eu cred ca de fapt a ajuns FSB-ul (KGB), dar eu sunt senil asa ca nu luati seama la ce spun.
Pentru ca asa e legea civila evreiasca, rusnacul debarcat pe aeroportul din Tel-Aviv nu poate sari in avionul de New York ca sa intregeasca “cumunitatea” de rusi din America.
Aia despre care 2 ambasadori rusi, inregistrati de CIA, glumeau ca e 10% din populatia Rusiei. :)
Adica, statul Israel da banul gros ca sa te stabilesti acolo, iti da si pe mama si pe tata, dar … sa-ti si faci armata acolo si sa-ti platesti pana la ultimul sekel creditele pt. scolarizare, casa, masa, tzoale etc.
N-ai nici o sanasa sa mai parasesti Israelul inainte de 10 ani !

Recunosc ca n-am inteles din prima de ce statul Israel, unde partidele “ortodoxe” (sustinatori ai Legii de acum 3.000 de ani) au un cuvant foarte greu cand vine vorba de votat ceva, a acceptat imoprtarea Ivanilor.
Apoi…. mi-am dat seama ca 1 milion de imigranti inseamna cel putin 0,5 milione de incorporabil in armata .. ACUM!
Asa ca statul evreiesc i-a facut lui Putin si un monument pt. “Armata Eliberatoare Sovietica” !

Si sa ne intoarcem la neintelegerrea mea !
Oare de ce pulifricii (lui Putin) care au infiintat “Republica Populara Donetzk”, le-au cerut evreilor din estul Ucrainei sa se inregistreze ca pe vremea lui Hitler si sa mai si dea banul pentu asta ?
Mie mi se pare absolut normal ca Putin sa doresca refacerea teritoriala a Uniunii Sovietice de acum … 30 de ani !
Si eu cand am vise “erotice”, vad Romania cat Dacia antica, de la Balaton pana la Nipru si de la jumatatea Bulgariei pana la jumatatea Ucrainei.
Dar, cand ma trezesc …. imi vad de treaba mea: fac cafeaua la muierile din casa, haranesc animalele din curte etc. ca sa am liniste inca …10 ani ! :)

Deci nu e vorba de “liniste” ci de cu totul altceva: de epurare etnica !
Putin accepta doar evreii care cotizeaza, nu si pe cei care militeaza, ca Soros ! :)))
(ca am eu niste retineri fata de asta care n-a avut nici o jena sa darame economi nationale, ca sa se imbogateasca, e alta poveste )
Pe net, scriu unii, ca si Hitler mai intai i-a rugat pe evrei sa emigreze iar asociatiile evreiesti dadeau “Ausweis” pentru emigrare doar la cei bogati sau vanjosi.
Cum ar veni, doar cei destepti, ca doar de aia aveau bani si cei sanatosi trebuiau sa ajunga in viitorul Israel !
O fi !
Si Hitler a pastrat, se zice, ceva evrei care cotizau din greu !
Deci, dincolo de “mitologia urbana”, Putin vrea o Rusie Mare fara minoritati care deranjeaza.
In speta fara” jidani” !!!
Ca e clar ca vrea Ucaina de est, si daca se poate, fara cei 0,2% evrei “descurcareti” sau prea guralivi !

Daca nu stiati, va spun eu.
Amanta lui Hitler, Eva Brown era o bitanga evreiasca. S-a demnonstrat cu studii genetice.
Hitler este urmasul unui bitang eveu ! Stramoasa, servitoare in casa, s-a cotzait cu fiul unei bogate familii evtreiesti.
Copii vostri o sa afle, poate, ca si Putin este un bitang !

Nu mai sarait gardul la vecine pentru ca bitangii vostri, o sa va omoare nepotii ! :(((
miercuri, 3 iulie 2013
Jecmanirea Romaniei
Romania, de-a lungul istoriei, s-a aflat mereu la rascruce de vanturi, intre 3 mari imperii.
De la 1393 la 1877 (484 ani) Muntenia, Moldova si Transilvania au platit Imperiului Otoman

1.066.305.780 lei-aur, sau 341.021 kg aur (341 tone aur).
Imperiul Habsburgic a tinut sub ocupatie Transilvania, intre 1687 si 1918 (231 ani),

Banatul, intre 1718 si 1918 (200 ani), Oltenia, intre 1718 si 1739 (21 ani) si Bucovina,
intre 1775 si 1918 (143 ani) si a stors aceste provincii de 2.450.000000 lei-aur,
sau 857.500 kg aur (858 tone aur).
In perioadele de ocupatie ruseasca, intre 1769 si 1854 (85 ani),

Moldova si Muntenia au fost stoarse de 200.000.000 lei-aur, sau 64.516 kg. aur (65 tone aur).
Cu alte cuvinte, Imperiul Habsburgic, stapanind 231 ani Transilvania si 100 ani Bucovina,
a jecmanit de doua ori mai mult decat turcii (484 ani) si de patru ori mai mult decat rusii (85 ani).
Fara a mai pune la socoteala tezaurul trimis spre pastrare rusilor si nici uriasele despagubiri de razboi impuse Romaniei la sfarsitul WW2, inseamna o paguba de 1.264 tone aur, care astazi ar fi valorat peste 63 mld. EURO.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)