Provocarea hortista !

O provocare ordinara a inceput sa umble pe net.

Satula de Ungaria "fascista", o unguroaica transilvaneanca, care n-are mama, n-are tata, deci este o bitanga anonima, isi face conationalii de peste granita de rahat !

Asa ca s-a intors in Transilvania "ei", pe care n-o vrea alipita la Ungaria.

Ungaria Mare, Ungaria Mica sau ungurilor care viseaza c-o sa conduca Europa !

O fi !

Poate Ungaria devine fascista, poate la ei s-a suit vaca in copac si viseaza la cum conduce cornuta lumea.

NU stiu.

Dar ce stiu este ca acest material a fost preluat pe diverse bloguri romanesti, FARA comentariile bosgorilor autohtoni sau de peste mari si tari !

Iar in comentarii, abia in comentarii, se poate vedea de ce este o provocare ordinara !

Lasand la o parte comentariile unor comunistoido-socialistoido luptatori pentru infratirea merkeliana intre picioare, ungurasii nostrii declara cu avant si patos, starniti, solidatizati, raniti, de aceasta scrisotica pierduta, ca Transilvania este a ungurilor "no mater what" !

Si o sa va relatez textual, atata cat poate google translate, reactia ungurilor de pretutindeni.

"“Tranasilvania este a ungurilor de 1.000 de ani ! Noi, ungurii am stapanit vitele si pamantul. Nu conteaza cine lucra pamantul NOSTRU !”
Pai il lucrau vitele. Vitele din rasa olaha !!!

1.000 de boieri bosgori si milioane de vite olahe !

Afirmatie care ma plaseaza in categoria denigratori de romanism si ma face sa ma intreb de ce Romania a fost Mare doar sub "tiranii" neamului:

- Stefan cel Mare care regula orice mizda vedea

- Mihai Viteazul care ii facea pe tarani sclavi

- Tepes care intepa in cur

- Tudor Vladimirescu care isi decima proprii ortaci precum in legiunile romane etc. !

Si sa ma intreb cata dreptate are ambasadorul Norvegiei cand afirma ca Romania poate hrani 80 de milioane de ciloveci, dar importa 20% din necesarul de alimente !

Doar de voi depinde, ca eu sa fiu viitorul tiran al Romaniei.

N-o sa va dau nimic !

O sa va iau (de pe cap) 500.000 de politruci nenorociti pe care o sa-i pun sa sape cu unghiile Canalul Bucuresti-Dunare.

N-o sa va dau 20 de mii de euro precum clovnul Romaniei, ci o sa va iau timpul liber si o sa va platesc cu "ora".

Ai muncit o ora la primarie sa dai 3 adeverinte, pt. o ora primesti salariul !

O sa va punt taxe de mii de lei pentru fiecare cm patrat de locuinta ce depaseste 20 mp/persoana.

O sa va bag la puscarie in regim de urgenta, daca nu puteti demonstra de unde aveti banii si ca aveti serviciu.

O sa va iau (cu duba) vecinii care spun ca Ardealul, Moldova, Bucovina, nu sunt ale noastre si o sa-i  parasutez direct la Pesta, ca sa tipe cat vor, ca Ungaria Mare era de la Atlantic pana la marea Caspica!

Astept adeziuni ! :)

Pilotii orbi

Mircea Eliade - "Pilotii orbi", articol publicat in ziarul Vremea, 1937

 

            Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

            Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

            Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

            Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

            Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

            Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

            Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

            Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an.
            Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
            Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

            Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”!            
            Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

            Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi.
            Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi ��ntr-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

            Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

            Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

            Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
            Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

            …Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.            Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n-are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

            Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

            Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut !

            "Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!" (urare getică straveche)

FERICIREA sta in Puterea de INTELEGERE

Unde sunt bozgorii nostrii ?

Bozgor, bozgorelul meu, pe-un picior de plai, pe o gura de rai, te taiara secuii, te omorara maghiarii, te-n-gropara kavarii ...

Si viziul kavar zise: Am cumparat Ungaria, am cumparat Bulgaria, am cumparat Romania ...

Acum bozgorii sunt animalele noastre!

 :)

"BOSKOR / BOZGOR

                                       UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA

Arhaismul BOSKOR / BOZGOR înseamnă BAȘKIR / BOȘKOR.
Componenta bașkiră în etnogeneza maghiară este substanțială

După ce am revenit recent la unele afirmații mai vechi ale mele despre arhaismul Boskor/Bozgor mi s-au cerut explicații. Urmez îndemnul și voi prezenta câteva explicații în limita informațiilor disponibile.Iată mai întâi de unde a pornit toată discuția:
„Boscorodeală” vine în română de la „a boscorodi”, iar „a boscorodi” de la arhaicul „boscor”, care în româna veche însemna literalmente „başkir”, nu „ungur”, cum s-a crezut şi, poate, se mai crede. Başkirii care au convieţuit timp de secole cu strămoşii maghiarilor pe Volga, au avut un aport important la etnogeneza maghiară într-o regiune limitată din arcul intracarpatic, fiind plasaţi de către unguri la marginea spaţiului lor de control politic în epoca medievală. Cu timpul, aceşti başkiri s-au maghiarizat în mare parte şi au fost cunoscuţi mai târziu cu numele de secui. Până ca românii băştinaşi să le spună secui, i-au numit aşa cum se autoidentificau ei: „boşkor” sau „boskor”. Limba primilor başkiri aduşi de strămoşii maghiarilor în zona intracarpatică era ciudată şi neînţeleasă pentru români. De aceea, a boscorodi înseamnă astăzi a vorbi pe neînţeles. Există şi alte cazuri când nume etnice au devenit substantive comune.”
Patru sunt numele de autoidentificare etnică a triburilor din vechea confederație tribală maghiară care s-au transmis și s-au păstrat până astăzi în limba română: Maghiari (după numele tribal Megyer), Unguri (după numele tribal turcic Onogur), Săcui, cu forma literaturizată Secui (după numele tribal turcic, de tip kâpceak, Sakai) și Boscor/Bozgor (după numele generic tribal Bașqort).
Cât privește etnonimul Maghiar, au existat încercări de a-l pune în relație cu etnonimul Mongol (Moŋgul, Mоŋgоl <Moŋg (brav, viteaz, neînfricat, crurajos, dar și denumirea râului Mang) + ghol (copii, fii, trib, popor) >Mongol > Mongor >Mongör >Mo(n)gör > Magyar).  Deocamdată nu există însă în lumea științifică un punct de vedere bine conturat pe marginea acestei ipoteze. Oricum, strămoșii maghiarilor, indiferent cum se vor fi chemat inițial, provin din zona Mongoliei de astăzi și a munților Altai. Din regiunea Mongolia-Altai aceștia au migrat, potrivit multor cercetători, în Asia Mijlocie, iar de acolo în sudul munților Ural, pe cursul de mijloc al fluviului Volga, unde au conviețuit cu bașkirii, finicii și alte popoare. Alte ”patrii” ale strămoșilor maghiarilor au fost localizate în Caucazul de Nord, precum și în Ucraina de astăzi, unde au migrat în hoarde constituite din triburi de diverse origini etnice.
Încă în secolul XIII ungurii erau considerați ca fiind înrudiți cu bașkirii. Călători ca Iulianus Hungarus (maghiar), Giovanni da Pian del Carpine (italian) și Guillaume de Rubrouck (flamand) au vizitat regiunea Boskortostanului (Bașkiriei) de astăzi, zonă pe care au numit-o ”Ungaria Mare”, și au afirmat că între maghiari și bașkiri există o strânsă legătură etnogenetică.
Vechea confederație tribală maghiară, de fapt, o conglomerație tribală eterogenă etnic, constituită înaintea stabilirii strămoșilor maghiarilor de atăzi în Panonia, a cuprins inițial 7 triburi de diverse origini (6 triburi de origine turcică, și anume bașkiră, și 1 trib de origine urgofinică), acestora alăturându-li-se un al 8-lea trib, de origine kazară.
Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul enumeră cele 8 triburi în lucrarea sa ”De administrando imperio”/”Despre administrarea imperiului”: niecii, megherii, kurt-guarmații, tirienii, ieneii, kerii, kesii și kavarii- (Νέκη) Niek, (Μεγέρη) Megher, (Κουςτουγερμάτου) Kurt-guarmat, (Ταριάνου) Tarian, (Γενάχ) Ieno, (Καρή) Ker, (Κασή) Kesi, (Κάβαροι) Kavari.
Să-i luăm pe rând:

1. Niecii (Nyék în maghiară) erau un trib bașkir din ramura Nagman a uniunii tribale Usergan. Numele niecilor înseamnă, în traducere din bașkiră, ”zăplaz”, ”gard din nuiele sau format din tufișuri”. Originea bașkiră a niecilor este dată ca sigură de cercetătorul maghiar Németh Gyula (vezi lucrarea ”Ungarische Stammesnamen bei den Baschkiren” în «Acta Linguistica», t. 16 (1-2), Budapesta, 1966)  și de etnograful bașkir Rail Gumer-ulî Kuzeev (vezi lucrarea ”Происхождение башкирского народа”/Originea poporului bașkir, Мoscova, Nauka, 1974);
2. Megherii (Megyer în maghiară, cu o veche formă fonetică, cea de Moguer) erau un trib ugric. Anume de la acest trib provine numele etnic de Maghiar. Megherii sunt puși în legătură cu Meșerii, un subgrup etnic tătar, dar și cu Majarii, un grup gentilic din tribul kazah al Argânilor. Németh Gyula scrie despre legătura dintre Megheri și Bașkiri în lucrarea sa citată mai sus, ”Ungarische Stammesnamen bei den Baschkiren”, apărută și în limba rusă în Boșkortostan (Немет Д., Венгерские племенные названия у башкир//Археология и этнография Башкирии/Numele tribale maghiare la bașkiri//Arheologia și etnografia Boșkortostanului, Ufa, 1971). Cuvântul ugrofinic ”megher” se traduce ca ”om, bărbat, ființă cuvântătoare”. Unii cercetători maghiari, printre care și Mándoky Kongur István, arată că și printre vechii bașkiri a existat un trib numit Medier, fapt ce introduce un mare grad de confuzie în ceea ce privește originea ugrică sau bașkiră a etnonimului Maghiar;
3. Kurt-guarmații (Kürt-Gyarmat în maghiară) erau un trib bașkir. Istoriografia maghiară îi pune pe kurt-guarmați în legătură cu tribul bașkir al Iurmaților. ”Ghiarmat” se traduce din bașkiră ca ”neastâmpărat”, iar ”kürt” – ca ”viscol” și ”troian”;
4. Tarianii (Tarján în maghiară) erau un trib bașkir care și-a luat numele de la unul dintre vechii săi conducători militari, Tarhan. Pentru a înrădăcina în memoria colectivă numele acestui trib bașkir, autoritățile maghiare l-au conferit unui oraș din nordul țării – Tarján;
5. Ieneii(Jenő în maghiară) erau un trib bașkir. Cercetătorul Németh Gyula este de părere că numele de trib al ieneilor este de origine turcică (bașkiră), punându-l în legătură cu noțiunile de ”a dori” (îna) și ”om de încredere”, ”ministru” (înag) și arată că  acest nume s-a format într-un mediu lingvistic bașkir, apropiat de cel bulgaro-ciuvaș;
6. Kerii (Kér în maghiară) erau un trib bașkir. Numele de trib ”Kér” consună cu entonimul Baș-kir și, în traducere din maghiară, înseamnă ”câine”. Numele acestui trib a mai fost explicat ca însemnând ”mare, uriaș” în bașkiră, sau ”scoarță” în maghiara veche. Kerii sunt puși în legătură cu vechiul trib bașkir al Iurmilor;
7. Kesii (Keszi în maghiară) erau un trib bașkir. Németh Gyula explică numele acestui trib ca semnificând ”(neam) mic, rămășiță”, iar cercetătorii bașkiri consideră că acești kesi din vechea confederație tribală maghiară erau, de fapt, o parte din tribul bașkir Kese, din ramura Tabân;
8. Kavarii (Kabarok în maghiară) erau un trib kazar, de origine turcică, reunind reprezentanți ai trei ramuri kazare. Până să fi fost maghiarizați complet, au vorbit, timp foarte îndelungat, limba kazară. Numele acestui trib s-a păstat în 4 toponime din Ungaria de astăzi, alături de alte 20 de toponime care cuprind etnonimul Kazar. Despre acest trib a scris pe larg cercetătorul rus Vladimir Pavlovici Șușarin în lucrarea ”Ранний этап этнической истории венгров”/Etapa timpurie a istoriei etnice a maghiarilor, Moscova, 1997.  ”Kavar” se traduce din kazară ca ”răsculat, nesupus, rebel”. O rămășiță a triburilor kavare a supraviețuit în Caucazul de Nord, constituind elementul de bază a etniei kabardine.

În afară de cele 8 triburi enumerate de împăratul Constantin Porfirogenetul, vechea uniune tribal maghiară a cuprins și alte triburi de origine fie indoeuropeană, fie turcică, ale căror nume fie că nu ne sunt cunoscute, fie pot fi deduse pornind de la dovezi directe și indirecte. Există argumente incontestabile că este vorba, între altele, despre triburi ale Alaninilor/Ialanilor sau Iazâgilor/Iașilor.
Așadar, cu atâția bașkiri veniți în Europa, alături de megheri și kazari, era și firesc ca vechea populație românească din Panonia și Ardeal să-i numească pe cei mai mulți dintre ei cu numele etnic cu care se recomandau: Bașkiri. De altfel, nu doar românii, ci și alte popoare, care nu au stat să mai distingă asupra puzderiei de nume etnice, tribale, gentilice etc. ale celor stabiliți în Câmpia panonică și Ardeal sub regele Arpad, le-au aplicat timp de secole numele vechi de Bașkiri tuturor strămoșilor ungurilor de astăzi.
Bașkir, în limba bașkiră, se spune Bașqort. Fenomenul ocăitului specific limbilor din regiuniea Volgăi, adică alternața A/O, explică de ce Bașqor(t) a devenit Boșqor(t), iar mai târziu Boscor și Bozgor.Transformarea lui A neaccentuat în O poate fi explicată printr-un reflex caracteristic limbilor turanice, în general, și celor ugrofinice, în special. De regulă, limbile ugrofinice tind către armonie/simetrie vocalică, fapt manifestat prin transformarea vocalei neaccentuate din silaba închisă anterioară în vocala accentuată din silaba următoare. Acest reflex s-a transmis și unor limbi indoeuropene, cum ar fi, în speță, rusa, mai cu seamă în cazul dialectelor sale nordice (din Karelia și Pomorie, zone populate altădată de ugrofinici) și estice (din zona de interferență cu ugrofinicii din Ural și de pe Volga).Trebuie să luăm în seamă și alternanța fonetică Ș/S atestată în limba maghiară veche (de exemplu, turcicul șalaș devine în maghiară salaș), pe care unii cercetători ruși o explică prin componenta evenkă (tunguză) a bașkirilor.
Să adăugăm un detaliu. Cuvântul Bașkir a fost redat în alte limbi în mod diferit: Baskar/Bashkar, Baskatur/Bashkatur, Baschart, Biscart, Bascart, Bashart, Bistart, Bastard, Bascard, Pascatur, Pascatir, Pascatu etc.
Pentru a înțelege exact cum a evoluat endonimul turcic Bașkort (Bașkir) către exonimul Boscor/Bozgor din română, este necesar să ne referim și la originea etnonimulul Bașkir.
Bașkirii de lângă noi, după autori străini
Iată câteva mărturii vechi și noi despre relația intima dintre maghiari și bașkiri, care justifică prezența arhaismului BOSKOR/BOZGOR în limba română.
Istoricul și geograful arab Al-Masudi (Abu al-Hasan Ali ibn al-Husayn ibn Ali al-Mas’udi) (cca. 896-956) se referă, în lucrarea sa ”Muruj adh-dhahab wa ma’adin al-jawahir”/(Câmpiile de aur și minele de nestemate), la unguri și la bașkiri ca la un singur popor, numindu-i bașghiri, badjghiri sau bazghiri (Bașghird/Badjghird/Bazghird). Aceste mențiuni apar în descrierea războiului purtat de maghiari și de aliații lor pecenegi (cumani) împotriva Bizanțiului (anii 932-943).
Istoricul persan Al-Istakhri (Abu Ishaq Ibrahim ibn Muhammad al-Farisi al Istakhri), care a trăit în secolul X, folosește în lucrarea sa ”Al-masalik wa al-mamalik”/Căi și regate,  etnonimul ”Bașdjirt” pentru a-i desemna atât pe bașkirii așezați în Ungaria, cât și pe maghiari.
Un alt istoric, călător și geograf persan din secolul X, Muhammad Abu’l-Qasim Ibn Hawqal, se referă în lucrarea sa ”Surat al-Ard”/Înfățișarea pământului, datată cu anul 967, la ”bașdjirți”, subînțelegându-i prin acest termen nu doar pe bașkiri, ci și pe maghiari.
Etnonimul ”bașdjird”/bașkir ca nume pentru țara ”Unguria/Unkurijja” apare și în lucrarea  călătorului arab Abu Hamid Muhammad ibn Abd ar-Rahim al-Garnati l-Andaluzi (1080-1170)  intitulată ”Al Mu’rib an ba’d adja’ib al-Maghrib”/Clară explicație a particularităților Occidentului. Mărturiile acestui călător arab sunt cu atât mai importante, cu cât acesta a locuit între 1150 și 1153 la curtea regelui Geza al II-lea al Ungariei, descriind viața cotidiană a maghiarilor, după ce călătorise în regiunea Volgăi și în Asia Mijlocie, regiuni în care maghiarii au avut ”patrii” succesive. De aseemenea, Abu Hamid al-Garnati ne-a lăsat o descriere a 78 de localități din actuala Ungarie, precum și descrierea conflictelor clanurilor pecenegilor și uzbecilor musulmani din Ungaria cu papalitatea.
Savantul și geograful arab Ibn Said al-Magribi (Ali ibn Musa ibn Said al-Maghribi) (1213–1286), autor al lucrării ”Kitab bast al- ard fi ‘t -t ul wa-’l-’ard”/Cartea întinderii pământului în lung și în lat,  îi împarte pe locuitorii Ungariei în două popoare, și anume: 1. Bașkiri (Bașghird), care sunt prezentați ca musulmani de limbă turcică stabiliți la sud de Dunăre, și 2. Unguri (Hunqar), care adoptaseră creștinismul. Ibn Said al-Magribi scrie că aceste popoare vorbesc limbi diferite. Potrivit lui Al-Magribi, orașul de căpetenie al bașkirilor era Krat, denumire care, presupun istoricii de astăzi, reprezintă o formă coruptă fonetic a cuvântului Grad, din Bel(o)grad. Bel(o)grad era în secolul XIII denumirea orașului Székesfehérvár din Ungaria centrală, (Alba Regia în latină, Stuhlweißenburg în germană și Stolični Belograd în slavă).
Istoricul și geograful arab Abu-l-Fida al-Hamawi (1273–1331), în lucrarea sa ”Takvim al-buldan”/Schiță despre țări, scrie că bașkirii din Ungaria locuiau pe malurile Dunării, în vecinătatea germanicilor. Acest autor ni-i prezintă pe bașkiri ca servind în cavaleria maghiară, spaima Europei acelor timpuri.
Yaqut ibn-’Abdullah al-Rumi al-Hamawi (1179–1229), geograf și enciclopedist arab, scrie despre Ungaria (Al-Hunqar) în lucrarea sa ”Mu’jam al-buldan”/Dicționarul țărilor, amintind de”bașghiri”, pe care îi numește: ”bașghirdiia”, ”bașghird”, ”bașdjird”, ”bașqurd”.  Al-Hamawi scrie că a întâlnit în orașul Alep din Siria un grup de studenți de neam ”bașqurd”, cu care a discutat îndelung. Aceștia i-au comunicat că neamul lor locuiește în mijlocul unui popor din Europa care se autointidulează ”hunqar”, că ”bașqurii” vorbesc limba poporului ”hunqar” și că și ”bașqurii” și ”hunqarii” folosesc și limba ”afrandjei”, adică limba francilor, prin aceasta avându-se în vedere latina, limba oficială a Bisericii catolice și a cancelariei regale. Totodată, interlocutorii lui Al-Hamawi i-au comunicat și că neamul ”bașqurd” mărturisesc islamul hanafit de factură juridico-religioasă (mazhaba) și că acesta locuiește, separat de poporul ”hunqar”, la periferiile regatului maghiar în așezări distincte, pe care nu le pot împrejui cu ziduri de cetate întrucât regele ”hunqarilor” nu are deplină încredere în  neamul ”bașqurd”, temându-se de răscoale. Al-Hamawi mai scrie că studenții ”bașquri” i-au relatat și alte detalii interesante: ”bașqurii”i din Al-Hunqar au același port ca și ”hunqarii” și sunt chemați la oaste ori de câte ori regii ”hunqari” pornesc vreun război. Ostașii ”bașquri” își rad barba, asemenea ”afrandjilor” (adică asemenea creștinilor).
Și geograful și astronomul persan Abu Yahya Zakariya’ ibn Muhammad al-Qazwini (1203-1283), scrie, în lucrarea sa ” Athar al-bilad wa-akhbar al-‘ibad”/Monumentul locurilor și istoria care depind de Dumnezeu, despre bașkirii musulmani din Ungaria.
Potrivit opiniei cunoscutului turcolog bașchir Ahmetzaki Ahmetşah-ulî Walidov(Ahmad-Zeki Velidi Togan), dominația numerică a bașkirilor în armata maghiară și trecerea puterii politice din Ungaria în mânile nobilimii triburilor bașkire ale Iurmaților și Ieneilor în secolul XII au condus la faptul că etnonimul Bașghird (bașkir) apare în cronicile medievale arabe ca termen de definire a întregii populații a Regatului Maghiar.
Istoricul polonez Tadeusz Lewicki prezintă, într-un aticol intitulat”Madjar, Madjarstan” (apărut în The Encyclopaedia of Islam. New ed. Leiden-London), mai multe informații despre bașkirii care au participat activ, în 1241, la rezistența armată a maghiarilor împotriva hoardei tătaro-mongole a lui Batu-han. În speță, Tadeusz Lewicki se referă la participarea bașkirilor în cadrul oștirii germano-maghiare reunite pentru distrugerea unui corp de oastre tătaro-mongol lângă orașul Šibenik de pe litoralul adriatic.
În Ungaria paralelele maghiaro-bașkire au făcut obiectul cercetării mai multor savanți. Vom da doar câteva nume: Mészáros Gyula,  Róna-TasAndrás, Tóth Tibor, Torma József,  Káldy-Nagy Gyula, Németh Gyula, precum și Galimjan Ghirvan-ulî Tagan (1892-1948), etnograf  și turcolog bașkir care a locuit și activat în Ungaria.
O numeroasă prezență a bașkirilor în Ungaria este atestată de-a lungul secolelor. Este general cunoscut și incontestabil că regele Andrei al II-lea (1205–1235), dând curs cererilor Papei de la Roma, a emis în anul 1222 ”Bula de aur”, un decret prin care se limitau drepturile musulmanilor (bașkiri, dar și pecenegi) care până atunci aveau dreptul de a ocupa funcții în stat, de a face negoț cu sare și de a bate monedă. Chiar dacă a rămas doar pe hârtie, acest decret a trebuit să fie pus în aplicare după 1232, când arhiepiscopul Robert de Estergom emite un edict prin care denunță toleranța regelui Andrei față de musulmani, fiind vorba, evident, despre bașkiri. În 1232 regele Andrei a fost nevoit să semneze un acord cu trimisul Papei Grigore al XII-lea, acord în care promitea să-și respecte anagajamentele privindu-i pe musulmanii bașkiri.
În anul 1340 regele Carol I Robert de Anjou (1308–1342) le-a cerut tuturor supușilor săi necreștini fie să adopte creștinismul, fie să părăsească regatul. Începând cu această data se întrerupe firul informațiilor despre bașkirii musulmani din Ungaria. Mai multe documente ale Bisericii catolice arată că bașkirii nu au parasit Ungaria, preferând să adere la catolicism.
Este interesant să observăm că astăzi locuitorii câtorva sate din Ungaria continuă să se considere bașkiri și încearcă să renască limba bașkiră în aceste localități.
Așadar, pierit-au bașkirii? Răspunsul este clar ca bună ziua: au fost înghițiți de maghiari, dar numele le-a rămas până astăzi.
Originea numelui etnic Bașkir
Mai mulți cercetători consideră că etnonimele Maghiar și Bașkir sunt înrudite, ca și triburile care s-au identificat cu aceste nume. Este interesant să vedem care este etimologia etnonimului Bașkir, din care provine Boskor/Bozgor.
Să trecem mai întâi în revistă toate cele cinci versiuni avansate de diverși cercetători privind originea numelul Bașkir:
1.  Bašqurt <baš (cap, principal, căpetenie) + qurt (lup) >baš qurt «căpetenia lupilor» - ca totem al bașkirilor după care aceștia și-ar fi putut lua numele;
2.  Bašqurt < baš (cap, principal, căpetenie) + qurt (albină - în unele dialecte bașkire) >baš qurt «matcă, regină de albine» - nume care le-ar fi putut fi conferit bașkirilor în legătură cu larga răspândire la ei a albinăritului;
3.  Bašqurt <baš (cap, principal, căpetenie) + qart (bătrân) >baš qart «marele aksakal» -  nume care le-ar fi putut fi conferit bașkirilor în legătură cu rolul important care îi revenea căpeteniei tribului;
4.  Bašqurt <baš (cap, principal, căpetenie) + qur (trib) + -t (afix care indică pluralul) >baš + qur + t «popoare ale tribului de căpetenie, ale tribului conducător»;
5.  Bašqurt <beš (cinci) + оγur (numele tribului ogurilor) + terminația maghiară -d >Beš(o)γurd >Bašγyrd >Bašqurt - «cinci oguri»; prin analogie cu: On-Oγur «zece oguri»; Toquz-Oγuz «nouă oguzi».
Vom arăta între altele că există și o a șasea ipoteză lansată de cercetătorul kazah Serikbol Adilbekulî Kondîbay (1968-2004). Acesta consideră că etnonimul Bașkir ar fi cu mult mai vechi decât se credea și că ar proveni din perioada unificării hoardelor hune (secolele II-IV d. H.). Chiar dacă nu a fost îmbrățișată de mulți dintre turcologi, este bine să reținem această ipoteză, întrucât, dacă aceasta s-ar confirma, ar deveni limpede că acest nume s-a transmis în limba română încă din timpul primei invazii a hoardelor hune în Europa, demonstrând vechimea contactelor dintre români și huni, dar și faptul că, la sosisrea strămoșilor ungurilor în câmpia paninică, românii băștinași conviețuiau cu urmași ai hunilor, ziși Bașkori. Kondîbay îl derivă de Bașkir din Bașqұrt<Bașîq(principal, de căpetenie) + yurt (hoardă), căruia i se atribuie sensul de Hoarda principalăsau Marea Hoardă.
Majoritatea cercetătorilor înclină să creadă însă că primele patru versiuni sunt populare și că cea mai verosimilă este cea de-a cincea ipoteză, avansată de turcologul maghiar Németh Gyula, care a identificat în etnonimul Bașkir numele tribal Ogur. Cu toate acestea, cercetătorii sunt de părere că primul element, beš (cinci), ridică semne de întrebare, întrucât numeralul cinci nu se întâlnește în etnonimia turcică în combinație cu denumirile de triburi. Numeralele combinate cu denumirile de triburi sunt on (zece), toquz (nouă), otuz (treizeci), juz ~ džüz (o sută), ca și numele culorilor, care desemnează punctele cardinale: aq (alb), sary (galben) – «sud», qara (negru) – «nord»,  qyryγ ~ qyzyl (roșu) – «apus»,  kök (albastru) — «răsărit».
De menționat și că numele tribale ale ogurilor se formau după câteva modele:
1. Onogurii ~ Onoguri <onоγur <on + оγur (zece oguri ~ zece ugri) – nume atribuit ulterior maghiarilor: on оγur ~ won оγur ~ hon оγur ~ wengr ~ hongr ~ hungar, de aici provenind și numele Hungaria. În acest nume on ~ un sau forma mai veche won ~ wun (zece) + оγur >won оγur (zece oguri, ugri), cf. on оγuz (zece oguzi);
2.  Kuturgurii ~ Oturguri <hutur ~ hotur оγur< hotur ~ hutur (treizeci) + оγur (oguri, ugri) > hotur оγur (treizeci de oguri, ugri). În această denumire hutur ~ hotur ~ utur ~ otur, în limbile turcice utyz ~ utuz ~ otyz ~ otuz (treizeci) + оγur (ogur) >hotur оγur ~ hotyr оγur ~ hutur (treizeci de oguri, ugri), cf. otuz oγuz (treizeci de oguzi);
3.  Saragurii< sara ~ sary оγur (ogurii, urgii galbeni sau albi), analogia fiind făcută cu Găgăuzii ~ Hakoguz <aq оγuz ~ haq оγuz (oguzii albi > găgăuzi) și Kirghizii ~ Kyrhyz <qyryq оγuz >qyryγyz >qyrγyz (oguzii roșii > kirghizi).
Majoritatea absolută a etnografilor și lingviștilor recunosc că bașkirii sunt un popor care descinde dintr-un trib kâpceak sub influența semnificativă a substraturilor bulgar și ugric, aflate, la rândul lor, într-o strânsă relație genetică cu tribul huno-bulgar al ogurilor ~ ugurilor ~ ugrilor, cunoscut în partea de răsărit a oicumenei turcice ca oguzi (оγur ~ оγuz  sunt unul și același nume diferențiat fonetic conform regulii rotacismului-zetacismului).
În acest context al etnonimiei turanice trebuie să ținem cont și de specificul conferirii unor nume gentilico-tribale de către reprezentanții altor triburi. Este de reținut cutuma exogamiei, adică interzicerea căsătoriilor între membrii unuia și aceluiași neam și obligativitatea alegerii miresei dintr-un trib vecin neînrudit  sau având un grad îndepărtat de rudenie.  În legătură cu acest fapt vom sublinia că, bunăoară, originea etnonimelor turc (türk) și peceneg (badžnaq) se află în relație cu noțiunile de rudenie și încuscrire.
După cum consideră majoritatea turcologilor, etnonimul türk provine din cuvântul mongol törxöm ~ türxem (părinții și rudele unei femei măritate, adică cuscri sau socri), cuvânt prin care erau numite și triburile sau popoarele din sânul cărora mongolii își luau neveste. Acest vechi cuvânt mongol există în majoritatea limbilor turcice având mai multe forme și sensuri: törkün ~ türgün (casa socrului (a tatălui nevestei), toate rudele soției), törküla ~ türküla (a merge în ospeție la cuscri (la rudele soției) cu daruri sau pentru a cere ceva). Rădăcina acestui cuvânt, törk ~ türk (cuscru, socru), a servit drept nume pentru toate triburile turcice: türk. Abia mai târziu termenul a dobândit și sensul de puternic.
O explicație asemănătoare există și în cazul etnonimului peceneg (badžnaq), care provine din bača/badža (soțul surorii soției, cumnat) + afixul -naq, întâlnit atât în limbile turcice, cât și în cele mongolice >badžanaq (tribul cumnaților, adică tribul care își lua neveste din același trib ca și poporul care le-a dat numele pecenegilor).
Mai mulți cercetători consideră că aceeași noțiune privind raporturile de rudenie, badža (cumnat), se află în legătură cu etnonimul bașkir (bašqyrt ~ bašqort), care reprezintă o combinare dintre badža (cumnat) и oγur (numele tribal al ogurilor) >badž(a) + (o)γur>badžγar>badžγur (cumnatul ogurilor, al ugrilor), la fel ca și etnonimul pecenegilor: badža + afixul diminutival -nag (cumnat, cumnățel).
Astfel, noțiunile de peceneg (badžanaq) și bașkir (badžγur) au un element comun, anume pe cel de badž, care înseamnă cumnat, ca și în cazul etnonimulul türk provenit din mongolicul türxem (cumnat).
Reputatul turcolog rus Nikolai Aleksandrovici Baskakov arată în studiul său ”О происхождении этнонима башкир”/Despre originea etnonimului bașkir” (în culegerea ”Этническая ономастика”/Onomastica etnică, Academia de Științe a URSS, Insitutul de Etnografie ”N. Mikluho-Maklai”, editura Nauka, Moscova, 1984) că în unele dialecte sau graiuri B inițial putea alterna cu M, conform corespondenței turcico-mongole B ~ M. Astfel, etnonimul badžaoγur (cumnatul ogurilor, cumnatul ugrilor) >badž(a) oγur>badžγar a căpătat forma madž(a) oγur>madžγur>madžγar>madjar, adică, altfel spus, etnonimele Bașkir și Maghiar au origine comună.
Identitatea etnonimelor badžγyrt și madžγur~ madžγar este confirmată de majoritatea cercetătorilor acestei probleme. Lucrurile au avansat până într-acolo încât să se vorbească în lumea științifică despre o adevărată chestiune bașkiro-maghiară.
Relația strânsă și intimă dintre etnonimele Ungur (generic), Bașkir (tribal) și Maghiar (tribal) este evidentă. Nu este exclus ca triburile care constituiau vechea uniune tribală maghiară să fi fost triburi înrudite, care vorbeam dialecte aparte, reciproc inteligibile, dar diferențiate pe criteriul alternanței fonetice B/M: Bașkiri (Badžγor>Baskar>Boscor/Bozgor) și Maghiari (Madžγur>Madžγar> Madjar > Maghiar), două ramuri strâns legate între ele și crescute din aceeași tulpină onogurică. Etnonimul Secui are o cu totul altă origine, despre care merită să discutăm separat.
Boscor/Bozgor a fost și rămâne un endonim pe care și l-au atribuit unii dintre strămoșii maghiarilor de astăzi. El face parte din patrimoniul ugro-finic și turanic, având o valoare inestimabilă pentru înțelegerea exactă a istoriei acestui vechi popor nomad care a schimbat patru ”patrii” succesive până a ajunge lângă noi. Cu atât mai mult, endonimul Boscor/Bozgor, păstrat și folosit timp de secole în limba română, are o însemnătate deosebită pentru explicarea și înțelegerea etnogenezei bașkirilor de pe Volga."

Prof. Ioan Coja

BOMBA IN JUSTITIE !

Impozitul pentru sănătate nu mai e obligatoriu. ICCJ a decis " nu poti fi asigurat cu forta"; Sistemul a fost infrant! Pentru asta insa un curajos s-a batut 3 ani in instante, nu a stat sa se vaite ...FELICITARI!

Folositi acest material in propriile voastre procese cu CAS-ul !
La Timișoara 400 de avocați au dat statul în judecată pentru că nu vor să plătească degeaba contrib...uția la asigurările de sănătate. Unul dintre ei a câștigat deja procesul, la instanța supremă. În 20 de ani nu a decontat nici măcar un leucoplast, dar statul îl obliga să-i plătească numai pe ultimii cinci ani suma de 80.000 de lei. Instanța a stabilit să nu plătească nici un leu.

 

Sistemul de sănătate o ia la vale dacă nu mai plătim contribuția

Avocatul Florin Kovacs din Timișoara a dat în judecată Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a câștigat dreptul să nu mai achite niciun leu din datorie, iar toate creanțele să îi fie șterse.
Kovacs a mers întotdeauna în străinătate să se trateze, pentru că și-a permis. În țară nu a primit de la medic nici măcar un algocalmin sau un leucoplast cu rivanol. Așa că de ce să plătească?
"Cei de la Casa de Sănătate au considerat că pentru cinci ani le datorez 80.000 de lei. Eu am dovada că în ultimii 20 de ani nu mi s-a decontat nici măcar un leucoplast. Nu aveam de ce să plătesc acești bani”, a declarat Kovacs.

Procesul prin care a contestat impunerea a început în urmă cu trei ani. Până la urmă Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție au decis că NU POTI FI ASIGURAT CU FORTA IMPOTRIVA VOINTEI TALE .
Instanța supremă în stat a decis că avocatul Kovasc nu are nicio datorie la fondul asigurărilor de sănătate.
”Mai mult decât atât, Casa de Sănătate nu este organ fiscal să impună sume. Să înțelegem exact termenii: vorbim de o contribuție la fondul de sănătate, or contribuție înseamnă una și impozitul alta”, A DECIS ICCJ !!!!.

 

Urban Iulian

In final, a rămas unul singur...

In filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, pana când rămânea unul singur. Care desigur, neputând sa-si taie singur capul, este declarat câștigător.
Exact Așa s-a întâmplat si cu Uniunea Europeana. La început erau o grămada de prostănaci, care se amețeau cu idei socialiste: solidaritate europeana, șanse egale, granițe libere, voturi egale in Parlamentul European. Niște idioțenii nerealiste, care s-au prăbușit la prima criza: pentru ca toate drepturile astea nu sunt gratis. Costa – si costa enorm! Pe banii cui? Pai ai firmelor private, desigur: de aceea in toata Uniunea Europeana taxele au sărit pana la cer.

Duelul de încălzire.
Primul “nemuritor” care si-a luat jucăriile si a plecat, a fost Marea Britanie. Pentru ca economia britanica se bazează de vreo 200 de ani, pe serviciile financiare si pe investițiile străine: Londra este (alături de Hong Kong si Singapore), cel mai bun loc de pe Pământ, in care poți sa deschizi o firma. Daca englezii ar fi adoptat modelul social european si ar fi crescut taxele – adio investiții străine, adio economie britanica. Așa ca, ia duceți-va dracului cu prostiile voastre socialiste! Noi o sa ne facem uniunea noastră, cu frații americani.

Măcelul.
După aia, au fost decapitați rapid “nemuritorii” mai mici si mai tăntălăi (esticii si sudicii): care s-au înghesuit la Bruxelles in decembrie, in speranța stupida ca vor fi scoși din criza de către cei mari. Dar au rămas cu gura căscata: in loc sa le dea, boșii le-au cerut sa scoată ei bani (si anume, vreo 50 de miliarde de euro). Hai repede, pana nu ne suparăm! N-o sa uit niciodată fata uluita a președintelui român, Traian Băsescu, când si-a dat seama ca “prietenii europeni” n-or sa-l ajute cu nimic, ba dimpotrivă, o sa-l afunde si mai adânc, ca sa scape ei. Imbecilii ăștia mici chiar crezuseră in poveștile cu egalitatea. Hahaha…

Bătălia finala.
La sfârșitul lui decembrie 2011, mai rămăseseră doar doi mari: Angela Merkel si Nicolas Sarkozy (celebrul cuplu Merkozy). Așa ca cei doi au hotărât ca, după Revelion, toate tarile din UE sa introducă in Constituțiile naționale o limita a datoriei. O chestie excelenta, zic eu: pentru ca spulbera toate iluziile socialiste. Adio bunăstare pentru toți (care fost posibila doar prin creșterea deficitului) si adio egalitate: pai din clipa in care ti se ordona ce sa scrii in Constituție, nu prea mai poți fi numita tara independenta.
Dar lovitura de gratie a venit după Revelion. Franța si-a pierdut ratingul AAA, Germania nu. Ratingul, de fapt, a fost doar o formalitate: era clar de multa vreme ca economia Franței trage sa moara, sub povara cheltuielilor sociale, in timp ce programul dur de austeritate impus de Angela Merkel a ținut economia Germaniei pe linia de plutire.
Așa a dispărut cuplul “Merkozy”. Franța a fost decapitata: nu mai are nici un cuvânt de spus. Germania a rămas singură, liderul de necontestat al Europei.
Iar Europa sociala, așa cum o cunoșteați, e terminata pe veci.

Adio, Uniunea Europeana. Începe Imperiul Europa!
4 milioane de kilometri pătrați, 500 de milioane de oameni, 16.242 de miliarde de dolari anual.
Niciodată in istorie, vreun stat cu suprafața si populația Uniunii Europene nu a dispărut atât de repede. UE este mai mare decât Imperiul Roman: dar Roma a rezistat 1400 de ani. Uniunea Europeana doar…20 ani. E cel mai mare eșec politic din toate timpurile.
Ce dovada mai buna decât asta, ca Europa sociala a fost un vis stupid, ca protecția sociala este o otrava pentru orice stat si ca socialiștii sunt niște nebuni periculoși care trebuie eliminați cat mai rapid?
Timp de 20 ani, socialiștii au avut pe mână resurse imense si putere de decizie absoluta: praful si pulberea s-a ales!

Deutschland uber alles!
Noua Ordine Europeana va fi decisa de Germania. Germania e marele câștigător al războiului economic: nu pentru ca a învins pe cineva, ci pentru ca e singura rămasă in picioare in fata crizei. Celelalte tari nu vor mai fi consultate, nici măcar de forma.
Acum doi ani vorbeam de barca de salvare germana, in care nu vor încăpea decât câteva tari: Austria, Ungaria, Cehia, Olanda, poate si Polonia. Ele vor fi nucleul dur al noii economii europene (vezi Noua Ordine Europeana nu include România). Ele își vor limita datoria externa prin Constituție – pentru ca așa vrea Germania. Ele vor scoate in afara legii protecția sociala – pentru ca așa vrea Germania.
Nu-ti convine? Pai scufunda-te in haos, război civil, foamete. Sau aveți impresia ca o tara ca România o sa scape ea singura, in vârful muntelui, cu miorița, cu naiul si cu brânza ei? Hahaha…
Așa cum are un câștigător net, criza are si un perdant net: coada cozilor, prostul proștilor, râsul lumii, sclavul sclavilor. Acest perdant absolut se numește România.
Un nou pact Ribbentrop-Molotov.
Care de data asta, va fi respectat cu sfințenie de ambele parți. Germania are nevoie disperata de resurse – pe care Rusia le are. Rusia are nevoie disperata de tehnologie – pe care Germania o are. Sa le ia cu forța? Pai au încercat deja in 1940: si e nerentabil. Nici una din ele nu poate supraviețui singura in fata concurentei americane si chineze. Mai ales ca in jurul Chinei, sunt mulți alți producători, chiar mai ieftini: Taiwan, Singapore, Malaiezia, Thailanda, India. Competiția e pe viața si pe moarte.
Protestele antiglobalizare sunt stupide, pentru ca economia s-a globalizat deja. La fel criminalitatea. Statele n-au încotro, decât sa se adapteze – sau sa dispară.

Un secol de fier.
Urmează o dictatura de dreapta cum n-ați mai văzut. Nu una naționala: ci globala. Nu una infantila, cu marșuri si drapele militare, ca in secolul 20: ci una a eficientei, a banului, a firmelor private. Una in care armata si politia nu vor mai fi ale “poporului”: ci ale celor care le plătesc salariile (așa cum e normal). O dictatura in care stăpânii nu vor purta pistol si decorații, ci costum și cravată. Dar te vor condamna la moarte mult mai simplu, din fata calculatorului. In timp ce dau mana cu tine, iți zâmbesc si-ti spun: regret, nu avem nimic de lucru pentru o persoana ca dumneavoastră. Mă tem ca apăreți pe lista neagra.
Urmează o dictatura in care criminalii de stânga nu vor fi trimiși in lagăre, ca in secolul 20: ci transformați in bănci de organe pentru cei bogați. Sângele si organele sunt o resursa prețioasa: e neprofitabil sa le irosești, când poți să le vinzi.
Urmează o dictatura unde va domni o singura lege: a capitalului, a competiției libere, a exploatării. Sărăntocii si incompetenții deja au fost doborați de criza: imaginați-va o cizma, care le va strivi acum fața. Nu pentru o zi sau un an: ci pe vecie. Criza nu se va mai termina niciodată.
Obișnuiți-va cu secolul 21.

diplom.ec.Radu POPESCU MD

Vine Criza !

Ceea ce se intampla in Cipru constituie primul pas catre capitalismul comunistoid si constituie precedentul LEGAL prin care exproprierea in interesul UE, o sa devina moneda curenta !

 

Nu zambiti zicand ca n-aveti depuneri de peste 100.000 de euro, pentru ca voi inca nu sunteti "de fapt" ci doar "de drept", cetateni UE.

Ca romanii sa fie cetateni "de fapt", ar trebui sa aveti salarii de la cel putin 1.000 in sus.

 

Si sa incercam sa privin lucrurile putin altfel.

Cine are in UE depozite de peste 100.000 de euro ?

Sa-i luam pe rand: marii patroni sau actionari, directorii de la marile compani sau concerne multinationale, ceva patroni mai mici si o serie de practicanti ai meseriilor liberale (avocati, doctori, arhitecti).

 

Primii vor fi cei mai suparati, ultimii ... vor fi si ei, dar n-o sa aiba prea mult loc de intors.

Ce face conducatorul de concern, de companie, "producatorul de bunuri", cand "statul" ii nationalizeaza o parte din economii ?

Se zbate sa mareasca pretul muncii lui ca sa recupereze dauna creata de imbecilii de la putere !

Pentru ca nu dumneavoastra, nu eu, nu Johan din ... "Germania", a praduit banii statului ci politicienii imbecili, bine ghidonati de afaceristi verosi !

 

Prima miscare o sa fie spargerea deopzitelor bancare in sume mult sub limita garantata de statul respectiv, deponentilor si plasarea lor in cat mai multe banci sau tari !

De ce "mult" sub limita garantarii de stat ? Pentru ce garantie mai poate oferi un stat european deponentului, cand de la o luna la alta iti nationalizeaza 30% din economi ??? Iar Ciprul este doar primul stavilar care se prabuseste in fata crizei economice europene !

Urmeaza Grecia, Spania, Portugalia, Italia, doar din cate stiu eu.

Apoi estul Europei o sa se prabusesca in "3 zile" !

 

Pastrand proportionalitatea lucrurilor, un depozit de 100.000 de LEI, o sa fie foarte tentant pentru un guvern care n-a facut nimic d.p.d.v. economic intr-un an de zile si n-a reusit nici macar sa colecteze taxe si impozite la buget, cat se colecta pe vremea lui  ... "Boc".

 

NU am ptretentia sa ma credeti.

Petrolul s-a scumpit deja. Urmeaza gazele.

Urmariti si voi evolutia preturilor, pentru ca "mogulii" isi vor recupera banii din buzunarele voastre !

Deazmbiguizarea istoriei

De la criminal odios la erou mitologic !

Autor: Nicolae Dabija
Se spune ca Revolutia din 1917 a fost facuta de Lenin. Dar el va afla despre Revolutia Socialista (adevarata Mare Revolutie Socialista) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, cind se afla la Zurich. Ajungind acasa i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor! Ce surpriza! Inchipuie-ti! Trebuie sa mergem acasa, dar cum? Totul mi se pare atit de neasteptat! (in cartea lui Volkogonov, pag. 138). Era atit de neasteptat pentru "conducatorul revolutiei proletare": ministrii, demnitarii si tarul fusesera arestati. Altii facusera revolutia parintele caruia s-a dorit. S-a grabit sa plece spre Rusia. In acele zile era in toi Primul Razboi Mondial. Germania, care lupta contra Imperiului Rus isi dorea tara-rival paralizata din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, impreuna cu alti "revolutionari de profesie" rusi, de catre politia secreta germana. I se sugereaza sa se intoarca in Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revolutia din Octombrie Germania ii dase lui Lenin o suma "foarte mare, aproape incredibila", de 50 de milioane de marci-aur. Cu acesti bani se putea face un razboi dar mite o revolutie.

Din legendarul tren blindat sau "sigilat", daruit de nemti, inainte de a ajunge la gara Finlandeza din Petersburg, Lenin – cu "modestia" care-l caracteriza, telegrafiaza sefilor partidului bolsevic ca sosirea sa sa fie anuntata in ziarul "Pravda", or, el nu dorea sa se intoarca ca un emigrant de duzina, ci ca un lider, de care pina la acea ora in toata Rusia n-auzisera decit o mina de oameni. In iulie 1917 Guvernul Provizoriu avea sa emita un ordin de arestare pe numele lui Lenin ca "spion german" pe baza de documente, intre ele, aflindu-se si Ordinul Bancii Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care era platit cu cincizeci de milioane de marci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski, dorindu-si-l viitor aliat, avea sa-l salveze in ultimul moment. Pe front in 1917 nemtii aruncau in transeele ostasilor rusi manifeste semnate de V.I.Lenin,, care spuneau: "Predati-va! Aruncati armele si intoarceti-va acasa! Principalii vostri dusmani nu se afla in transeele germane, care-s si ei muncitori ca si voi, ci in scaunele guvernamentale de la Petrograd". Lenin devenise aliatul cel mai de nadejde al dusmanilor patriei lui. Mii de dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pamint, uzine, vodca si piine, fara sa munceasca. Asta-i face pe dezertori ca Lenin sa le fie simpatic. Cercetatorii acelei perioade sint cu totii de acord ca arestarea lui Lenin in vara sau toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei. Lenin ne-a fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate actiunile i-au fost indreptate pentru a provoca infringerea tarii sale in primul razboi mondial si a pune, el si partidul sau, mina pe putere. Visa sa transforme razboiul mondial intr-un razboi civil. Specula si el, ca si comunistii de azi, pe ideea internationalismului, mai importanta ca cea de patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, seful Statului Major German avea sa scrie: "Inlesnind calatoria lui Lenin in Rusia, guvernul nostru si-a asumat o mare raspundere. Actiunea a fost pe deplin justificata din punct de vedere militar. Trebuia sa invingem Rusia". Dupa ce ia puterea, Lenin ii ajuta, din interior, pe nemti sa invinga Rusia. "Decretul despre pace" din noiembrie 1917 emis de Lenin insemna, de fapt, abandonarea fronturilor cu Germania de catre armata rusa, dar si o grava tradare de catre noua Rusie a aliatilor. România se pomenise de una singura pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o luna de la preluarea puterii, bolsevicii stabilesc legatura cu germanii, intrebindu-i care sint conditiile lor. Partea germana cere cedarea unor teritorii de peste 150 000 kilometri patrati.

Conform pacii de la Brest – Litovsk, conditiile careia Lenin i le-a dictat lui L. Trotki (Lev Bronstein, nascut la Telenesti), ajuns al doilea om dupa Lenin in vastul imperiu, ca acesta sa le accepte fara discutii: Rusia sovietica renunta la 34 la suta din populatia sa, 32 la suta din pamintul agricol, 89 la suta din minele de carbune. Buharin, care vede in aceste cedari "o tradare a revolutiei", e numit de Lenin tradator. Intrucit Petrogradul urma a fi cedat si el benevol, Lenin muta capitala tarii la Moscova. Congresul Sovietelor voteaza la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu 724 voturi pentru, 276 – impotriva, la rugamintea lui Lenin, care totodata indemna populatia "sa nu opuna rezistenta armatei nemtilor". Cetatenii rusi se intrebau, nedumeriti: "Cum este posibil ca trupele Kaiserului sa vina in trenuri de pasageri, ca niste turisti si sa ocupe oras dupa oras fara nici un fel de lupta?!" Lenin isi indeplinea promisiunile luate. Dar in curind Antanta, din care facea parte si România, avea sa invinga Germania si aliatii ei. Astfel Rusia bolsevica a fost salvata de "pacea rusinoasa" de la Brest-Litovsk, semnata de Lenin, prin care Rusia raminea aproape fara de teritoriu in partea ei europeana. Lenin ne mai era prezentat de biografii sai drept model de democratie. In iunie 1917, cind Guvernul Provizoriu, preintimpinat de incercarea bolsevicilor de a pune mina pe putere, a interzis orice fel de demonstratii timp de trei zile, Lenin a protestat vehement, afirmind ca "in orice tara democratica organizarea unor asemenea demonstratii este un drept irevocabil al fiecarui cetatean." Dupa 25 octombrie 1917, insa, daca o demonstratie, un congres, o manifestare nu era aprobata de Dzerjinski, seful CEKA, Lenin ordonase ca participantii sa fie sau arestati, sau impuscati pe loc. "Revolutia" din 25 octombrie 1917, n-a fost decit o banala lovitura de palat, in ea "n-a existat nici macar un singur ranit". In Palatul de Iarna n-au intrat, cum arata filmele sovietice, soldati bolsevici, ci "o multime zdrentaroasa si furioasa, care s-a comportat cu violenta caracteristica unor astfel de gloate" (in cartea lui D. Volkogonov, la pag. 192). A fost o trecere pasnica a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care urma sa fie si el la fel de provizoriu, cum se credea atunci. "Semana mai degraba cu o schimbare a garzii", isi va aminti bolsevicul Suhanov. A doua zi insa Petersburgul se trezi intr-o alta tara, intr-o alta lume, intr-o alta epoca. Cea a inceputului unui dezastru care nici acum, la 2004, inca nu s-a incheiat. Desi e oferit drept exemplu de rus veritabil (Maiakovski zicea: "ß ðóññêèé áû âûó÷èë ãîëüêî çà òî, ÷òî èì ðàçãîâàðèâàë Ëåíèí»), Lenin ii ura pe rusi. Iar asa zisa «revolutie din Octombrie» din 1917 a fost una orientata contra poporului rus. Din componenta primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care facusera parte 5 membri permanenti: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugasvili), Trotki (Bronstein), nici unul nu era rus. Alti conducatori importanti: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevarat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamt), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectati din minoritatile asuprite de imperiul tarist.
Astfel Dumnezeu batea Rusia pentru lacomia ei de a se fi latit fara scrupule peste alte neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfirsitul lui 1917 – 475 erau nerusi si doar 25 dintre ei – de regula muncitori necarturari – apartineau poporului pe care pretindeau ca-l reprezinta. V.I.Lenin, fiind evreu dupa mama – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, si calmâc dupa tata, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmaca botezata, nu avea incredere in rusi. Dupa revolutie recomanda "sarcinile de mare exigenta intelectuala sa fie incredintate strainilor, in special evreilor si sa se lase treburile simple pe seama "prostilor de rusi" (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, intre altele, ii scria lui Stalin: "Probabil ca nu e un secret pentru dumneavoastra faptul ca bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei saraci, ca era, asa cum se mentioneaza in certificatul de botez, fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.". Intr-o discutie cu L. Trotki, Lenin a spus: "Rusii sint prea blinzi, as putea spune chiar blegi", de aceea nu merita sa li se dea functii importante (in cartea lui D. Volkogonov, pag. 293). Intr-o scrisoare adresata in toamna lui 1920 lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l conducea: "idiotii de rusi". Marelui scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: "Un rus inteligent este aproape intotdeauna un evreu sau un rus cu singe evreiesc".

Asa se explica ascensiunea ametitoare a basarabenilor Mihail Frunze, (ministru de razboi al URSS intre 26 ianuarie si 31 octombrie 1925), Serghei Lazo, comandant al frontului din Transbaicalia, Grigore Kotovski, comandant al Armatei 2 de Cavalerie, Iona Iakir, comandant de armata de rangul I, comandant al districtului militar Kiev si Ucraina, Ivan Fedko, comandant de armata de rangul I, Val Zarzar, comandant de corp de armata, Ion Secrieru, sef al Directiei principale de artilerie a Armatei Rosii s.a. la cirma in deriva a noului imperiu, meritul lor mare fiind si faptul ca erau nerusi.
Timp de aproape un secol s-a vorbit despre "bunatatea" legendara a lui Ilici. Dar nu Stalin a fost cel care a declansat executiile in masa, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat. Exista ordine de spinzuratoare, de impuscare, de inchidere a mii de oameni in lagare de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni"- V.I.Lenin. La sugestia lui Lenin in decembrie 1917 e creata CEKA – Comisia Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei si Sabotajului, careia i se acorda drepturi nelimitate. Decretul lui "Despre teroarea rosie" mentioneaza: "Este esential ca Republica Sovietica sa fie aparata de dusmanul de clasa prin izolarea acestuia in lagare de concentrare, iar toti cei implicati in conspiratiile si rebeliunile alb – gardiste sa fie impuscati". Nu cadeau sub incidenta acestui decret doar membrii partidului bolsevic, in rest CEKA avea dreptul sa aresteze si sa lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca arestarile sa se opereze in timpul noptii, Lenin inventind si termenul de "dusman al poporului". Acest razboi contra poporului rus si a celorlalte popoare din URSS inceput de Lenin a continuat pina la moartea lui Stalin din 1953. Au murit in el 66 de milioane de cetateni. Mai multi decit reprezentantii tarilor Europei pe toate cimpurile celor doua razboaie mondiale din secolul XX.

Acesta e cel mai mare pacat al lui Lenin si al partidului comunist din ex-URSS. Teroarea de stat declansata de Lenin avea un singur scop: ca el sa ramina la putere cu orice pret. Chiar cu pretul disparitiei tuturor cetatenilor statului pe care si-l dorea al sau si dincolo de moarte. El, dupa marturiile celora care l-au cunoscut, "actiona si ca anchetator, si ca procuror si judecator". Lenin recunostea o singura clasa – proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate, inclusiv taranimea. Despre ultima a spus ca "planul de stringere a grinelor cu ajutorul mitralierelor este stralucit", tot el dind "pretioasa indicatie: "Spinzurati-i pe conducatorii cercurilor chiaburesti". Sau: "Impuscati-i pe conspiratori si sovaielnici fara sa intrebati pe nimeni" (p. 304). La indicatia lui, participantii rascoalei taranesti din regiunea Tambov au fost ucisi in august 1921 cu zecile de mii – tarani, femei, copii, batrini neajutorati – laolalta – cu gaze asfixiante, interzise inca de pe atunci de forurile internationale. Intelectualitatea era considerata parazitara, preotimea – "contrarevolutionara", burghezia – "ex-popor", taranimea – salbateca.

In foametea din anii 1921-1922 murisera peste 25 de milioane de oameni. Dar in acelasi timp, la indicatiile sadiste ale lui Lenin, tara trimite sute de tone de grine, bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din strainatate ca acestea sa declanseze "revolutia mondiala". La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub presedintia lui Lenin, decide sa exporte aproape un milion de tone de griu peste hotare – pentru a infiinta cit mai multe partide comuniste in Europa. "Grija" lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial. Intr-o telegrama din 1918 trimisa lui Stalin, Lenin scria: "Este timpul sa incurajam declansarea revolutiei din Italia. Dupa parerea mea, acest lucru presupune sovietizarea Ungariei, poate si a tarilor cehe si a României".
Sovietizarea României a fost una dintre preocuparile leninistilor moscoviti din toate timpurile. Desi pina la 1917 Lenin mentiona in lucrarile sale ca Basarabia e teritoriu care apartine României, "…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…" etc), dupa preluarea puterii se razgândeste si la 12 aprilie si 18 aprilie 1918, la citeva saptamini, dupa ce Sfatul Tarii votase unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus de el protesteaza, in viziunea lui Lenin, desi votarea a fost "o manifestare a vointei poporului", ea "este in flagranta contradictie cu normele dreptului international", dind indicatii – caz unic in experienta diplomatica mondiala –sa fie imediat arestat ambasadorul român la Petrograd, Diamandi. Intr-o telegrama trimisa la 5 mai 1919 presedintelui Republicii Sovietice Ucrainene, Cristian Rakovski, românul bulgar, care pina la 1918 in zeci de articole si cuvintari vorbise ca Basarabia e pamint românesc, cotropit de Rusia tarista, Lenin il apostrofeaza pentru abuzuri la Lugansk, condamnind intr-un fel si dorinta expansionista a Ucrainei de a ataca si cuceri România. In aceeasi perioada Grigore Kotovski se lauda plin de grandomanie ca daca n-ar fi existat disciplina militara ar fi trecut de mult Nistrul cu cele citeva sute de cavaleristi ai sai ca sa "elibereze" România de sub calciiul boierilor si mosierilor exploatatori (Åíöèêëîïåäè÷eñêèé ñëîâàðü Ãðàíàò, Moscova 1927, pag. 218, in articolul despre Gr. Kotovski, unde acesta e numit cu drag de autori, intre altele, "óãîëîâíûé ãåðîé è áàíäèòñêèé áàòüêà").

Lenin, care-si zicea in anchete ca profesia sa ar fi cea de "scriitor" si care, deci, se considera intelectual, va spune despre toata intelectualitatea rusa: reprezentantii acesteia "…cred ca sint creierul natiunii. In realitate, nu sint creierul, ci dejectiile ei («ãàâíî íàöèè») (pag. 393). El afirmase nu odata ca intelectualitatea trebuie lichidata, iar literatura sa fie o anexa a partidului bolsevic: "problema literaturii trebuie sa devina parte componenta a muncii de partid". Despre L. Tolstoi va zice ca e "mosier", un idiot intru Hristos", despre V. Korolenko: e "un felistin jalnic", despre M. Gorki, ca "mai crede in Tatuca Tarul". La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualitatii ruse sa fie expulzata peste hotare, iar intelectualitatea ucraineana "sa fie deportata in zone indepartate ale RSFSR" din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale si stiintifice – Saliapin, Bunin, Berdeaiev, Kandinsky, Chagal, Stravinski etc., etc., etc. isi parasesc patria. Partidul a decis si soarta celor ramasi: el hotara cine si ce sa scrie, cine avea dreptul sa publice, cine putea fi laudat sau criticat, cine – decorat, cui sa i se dea onorarii grase etc. Si totul se facea in functie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului. Se mai spunea ca V.I.Lenin "iubea foarte mult teatrul". Dar Lenin n-a fost niciodata la nici un spectacol. Au fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe cind se aflau la Berna, in strainatate, dar, marturiseste consoarta sa, "mergeam la teatru si plecam dupa primul act". Deci, acest om care n-a vazut la viata lui nici o piesa pina la capat va propune dupa revolutie sa fie inchis Bolsoi Teatr – mindria Rusiei din toate vremurile – cu indicatia stricta: "Se vor pastra doar citeva zeci de artisti la Moscova si la Petrograd ca sa dea spectacole (ca dansatori si cintareti) pe baza de autofinantare" in fata clasei muncitoare. In rest toti marii artisti (inclusiv I. Saliapin) sint disponibilizati, ca inutili cauzei revolutiei. Lenin, ca intelectual care dispretuia intelectualii si ca scriitor care dispretuia scriitorii, stia: cu cit nivelul intelectual al maselor va fi mai scazut, cu atit acestea vor putea fi mai usor manipulate. Lenin ii cere mereu lui Dzerjinski liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru revolutie, seful GPU incluzind in ele toata elita societatii ruse. Listele contin: numele a mii de profesori ai institutiilor superioare de invatamint, scriitori, artisti, medici, ingineri etc. Toti acestia sint suiti cu sila in trenuri, vapoare si expulzati din tara. Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurind dictatura unui singur partid, cel bolsevic. Tot el creeaza CeKa, cu puteri nelimitate. CeKa era stat in stat. Indicatiile erau urmatoarele: "Daca vedeti pe cineva destept, imbracat cuviincios si care vorbeste corect ruseste –impuscati-l pe loc, pentru ca nu-i de-al nostru".

Biserica Ortodoxa Rusa avea trecut pina nu demult (poate-l mai are si azi) numele lui Lenin in calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie. Dar n-a fost om care sa-l fi urit cel mai mult pe Dumnezeu, caruia a si incercat intr-un fel dupa 1917 sa-i ia locul. I se laudase bolsevicului G. M. Krjijanovski ca inca in clasa a cincea "mi-am smuls crucea de la git si am aruncat-o in lada de gunoi". Ii numea pe preoti "contrarevolutionari in sutane". Cere de la CeKa rapoarte despre "reprimarea revolutionara a preotilor si a altor functionari religiosi"; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfintea "pedeapsa cu moartea pentru preoti". Indicatiile lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoteasca trebuia impuscat sau cel putin arestat. El va scrie in 1922, intr-o scrisoare adresata Biroului Politic: "Cu cit va fi mai mare numarul victimelor din rindul clericilor reactionari si burghezi, cu atit mai bine". Intr-o alta scrisoare din acelasi an va indica: "Cu cât impuscam mai multi preoti, cu atât mai bine". La 22 martie 1922 gaseste de cuviinta sa ceara la sedinta Biroului Politic "arestarea sinodului si a patriarhului" Bisericii Ortodoxe. Patriotul Tihon e arestat si va muri in curind pentru ca el "si banda lui se opun fatis preluarii bunurilor bisericesti". Sint confiscate raclele sfintilor rusi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sint dezbracate de aur si argint si profanate, zeci de tone de aur si argint, diamante, obiecte de pret sint rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite si vindute in strainatate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse tari. Din 1918 pina in 1924 au fost impuscati "intre paisprezece si douazeci de mii de clerici si laici activi" (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80 000 de biserici mai functionau 11 525. Prin decret a fost interzisa bataia de clopote pe tot intinsul "tarii lui Ilici". Orasul Simbirsk, in care se nascuse V. Lenin, avea in 1917 zeci de biserici, catedrale si manastiri. In urmatorii ani toate cladirile de cult, intre care si biserica in care a fost botezat Lenin, au fost aruncate in aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, in cimitirul Pokrovski a fost lasat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatal acestui monstru, caruia insa i-a fost distrusa crucea, inlocuita cu un insemn bolsevic. Tara avea nevoie de alta religie si de alti dumnezei. Religie noua, in conceptia lui Lenin, urma sa fie ideea comunist-bolsevica, iar noul dumnezeu era gata sa devina chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Se sustine, fals, ca Lenin era de o "modestie legendara". Dar inca in timpul vietii sale, atit el, cit si confratii sai de la conducere, de cum au ajuns la Putere, botezau orase cu numele lor, isi ridicau monumente, plateau scriitori care sa scrie carti despre ei, pictori care sa le faca portrete, tot ei s-au mutat in apartamentele tarilor din Kremlin, isi editau operele complete (unele nescrise) etc. In 1922 la ordinul lui V.I.Lenin, i se ridica statui "lui V.I.Lenin in orasele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav", iar in anul urmator inca in vreo 30 de localitati. De mentionat faptul ca "modestul" conducator pierdea zile intregi ca sa pozeze armatei de sculptori care urmau sa-l imortalizeze. Inca in iulie 1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport in care cerea inaltarea "a cincizeci de monumente inchinate activitatii revolutionare". Pentru ca ridicarea statuiilor noilor lideri intirzie, Lenin ii telegrafiaza lui Lunacearski: "Am ascultat raportul lui Vinogradov despre busturi si monumente si sint profund indignat. Te admonestez pentru neglijenta dumitale criminala. Sa-mi trimiti de urgenta lista vinovatilor pentru a fi trimisi in judecata. Rusine sabotorilor si tilharilor". Vreo duzina de activisti, sculptori, pictori, arhitecti "sabotori", care intirziasera sa-i inalte statui au fost impuscati. Pe urma a mers totul mai bine: de "modestia" lui Lenin avea grija alt "mare modest" – I.V. Stalin, care in 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicatia, ca "in fiecare localitate din URSS sa fie inaltat cite un monument dedicat conducatorului proletariatului mondial". In 1990 in fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V.I. Lenin. Pentru edificarea acestora se platisera atitia bani citi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinte – pentru aproape un sfert de tara. Tot ce-a spus Lenin era minciuna sfruntata. La 1 mai 1919 a declarat in fata multimii adunate in Piata Rosie: "Cei mai multi dintre Dumneavoastra, cei care inca nu aveti treizeci-treizeci si cinci de ani veti vedea inflorind comunismul".

La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 preia minciuna: "Generatia care are azi cincisprezece ani va trai peste 10 ani sau douazeci intr-o societate comunista". Hrusciov avea sa ne fixeze si el o data pentru venirea comunismului pe pamint: 1981. Voronin ne zice, ca daca-l lasam sa conduca tara inca 50 de ani, ne va arata si dinsul cum arata comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Or, comunistii stiu doar sa minta convingator. Lenin a murit acum 80 de ani. Autopsia a dovedit ca moartea lui Lenin a fost provocata de "o afectiune incurabila a vaselor sangvine", consecinta a unui sifilis netratat in tineretea "revolutionara". Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, intre primii revolutionari bulgari, cu marturii care au fost reproduse acum citiva ani in presa de pe mapamond, inclusiv in "Literatura si arta" – homosexual si in exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe "frumuselul" Griska Zinoviev. Scriitorul rus Ilia Ehrenburg mentiona cu ironie: "E de ajuns sa te uiti la Krupskaia, ca sa-ti dai seama ca pe Lenin nu l-au interesat femeile". Dar poate s-a si casatorit cu Krupskaia, tocmai pentru ca semana leit cu un barbat matahalos?! Savantii sovietici au creat dupa moartea lui Lenin un Institut special care sa-i studieze creierul. (Institutul Creierului lui V.I.Lenin, condus de Vogt), desi creierul la moartea lui in urma bolii era "cit o nuca". Si nu prea era ce studia.
Dar V.I.Lenin se tragea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatal sau isi pierduse facultatile mintale in jurul virstei de 40 de ani. Se stie ca V.I.Lenin a murit nebun: in ultimii ani de viata latra ca un ciine, in loc sa vorbeasca – scheuna jalnic, uitase sa citeasca si sa scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota in jurnalul sau ca maretul orator "spunea "nu" unde trebuia sa spuna "da" si invers. Krupskaia e cea care il invata de la o vreme sa vorbeasca. In 1923 deprinsese doar citeva cuvinte. Iata cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reusise sa le insuseasca dupa luni de truda: "celula" (de inchisoare), "congres", "taran", "muncitor", "popor" si "revolutie". "Lenin a murit, dar fapta lui este vie", zic comunistii. Atita timp cit faptele unui degenerat vor fi "vii" si luate drept modele, cit schizofreniile lui politice vor continua sa fie calauze pentru niste indivizi, care cred ca omul poate fi fericit numai intr-o cazarma, iar marile lui crime vor fi calificate drept "merite in fata istoriei", pentru ca "orice crima in numele revolutiei este morala", (citata din V.I.Lenin), atita timp cit dintr-un om avid de sine se va face un sfint infailibil, o icoana la care sa se inchine generatii, – aceasta orbire evidenta nu poate fi decit o pedeapsa a lui Dumnezeu. Iar comunistii de azi, care se considera continuatorii lui Lenin, ar trebui sa poarte deopotriva raspundere si pentru crimele lui. Care sint enorme.
Revolutiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omeneasca: cei care n-au vor sa aiba ca si cei care au, dar fara sa munceasca. Daca ar fi sa rezumam vastele invataturi ale lui Lenin, acestea ar fi citeva: Daca doresti sa ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva si acel ceva va fi al tau! In numele viitorului luminos – sa impuscam zece, o suta de milioane de oameni, "sa nu ne oprim indiferent de numarul mortilor" (Lenin), chiar daca nu vor ramâne decit citeva sute de mii, care merita cu adevarat sa fie fericite. "Interesul maselor" poate fi folosit doar in interes propriu. Impuscati masele, invocind interesele maselor! Propovaduiti fara incetare ca statul trebuie sa fie condus de popor, si conduceti-l in numele lui, fara sa mai consultati poporul! Unui comunist totul ii este permis. Orice ticalosie facuta de un comunist este morala, si orice ticalos daca-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: "Noi nu credem in moralitatea eterna si consideram perimate toate povestile despre moralitate!"). Cit si intr-o discutie cu bolsevicul Vladimir Voitinski, unde a precizat nevoia de ticalosi a bolsevicilor: "Partidul nu este o scoala pentru doamne… un ticalos poate sa fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru ca e ticalos". Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba fata lumii sint metode teroriste. V.I.Lenin a fost parintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Ladin, Carlos "Sacalul" sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori. Venirea lui V.I.Lenin la putere in Rusia anului 1917 a insemnat un blestem pentru aceasta tara si pentru tarile peste care acest vast imperiu s-a latit sau a venit in atingere. El a aruncat dezvoltarea acestei tari, dar si a tarilor carora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o suta de ani inapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.

Cit unii vor incerca sa ne faca sa mai credem ca ideile lui Lenin ne pot face fericiti vreodata, iar noi ii vom si crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos in afara istoriei de istoria insasi.