sâmbătă, 30 august 2014

Cum ajungi curlangiu, fara sa sti !

Actualul WW III nu este rezultatul dementei individuale sau combinate, a lui Putin, Merkel, Cameron, islamisti dementi, evrei sionisti si Obama !

De ce America doar se face ca lupta impotriva isteriei islamiste, care bantuie din Afganistan pana in Libia, in timp ce Rusia invadeaza Ucraina ?
De ce UE, deja speriata de populatia musulmana din granitele ei, nu reactioneaza la invadarea Ucrainei, care urmeaza sa devina membra UE si la mascarile din lumea araba ?

Sa luam pe rand "explicatiile".
Mai putem spune ca aceste "explicatii" se pot combina in orice fel, unele cu altele, in orice procent dorim !
Pentru ca toate se leaga intre ele si duc inevitabil la "sa moara si capra vecinului", chiar daca imi arde si mie casa !

1. SUA a fost socata de aparitia UE si i-a pus bete in roate cat a putut, prin toate mijloacele.
UE a fost infiintata un 1993 ! Dupa 21 de ani, in 2014, inca nu exista un acord comercial de "liber schimb" intre UE si SUA !
Si nici nu se stie cand si daca o sa fie parafat !
Si asta, in conditiile in care pana si stalinistul Ceausescu a obtinut de la SUA pentru Romania, statultul de "natiunea cea mai favorizata" !!!!
La mijloc sunt afaceri de mii de miliarde de euroi sau dolarei, iar "bubuii finantelor" au deja planuri de profit facute pentru 2 secole inainte !
Un astfel de acord .... ii cam deranjeaza pe "bubuii" americani, in conditiile in care SUA este DATOARE vanduta la tot mapamondul !
Strategic si politic sau invers, aparitia UE a fost bomboana pe coliva expectativelor americane, de a fi "jandarmul mondial" pana in sec XXII !
Gigantul SUA avea deja doi mari competitori: Rusia si China.
Uriasul rus, cu sau fara picioare de lut (asta ramane de discutat), de 8-10 ori mai mare decat Europa, n-a renuntat niciodata la pretentiile de mare jucator la nivel mondial!
Iar Rusia a contrat SUA la nivel de "interventii locale" din Vietnam si Angola, pana in Ucraina !
Miriapodul Chinez, mananca tot precum omida si o sa fie la sfarsitul anului cea mai puternica economie mondiala ! Daca nu este deja !
Despre faptul ca are un "sfert" din populatia Pamantului si cea mai mare armata din lume ..... iar este de discutat !
De discutat pentru ca in Corea, tehnica militara americana a fost impinsa inapoi de milionele de soldati chinezi !

2. SUA a marit anual plafonul de indatorare nationala, in timp ce zeci de tari sunt pe profit !
Inainte de 1989, Rusia ca sa supravietuiasca, platea cu vagoane de aur (realmente) graul importat din SUA si Canada.
Azi, Rusia nu mai cumpara grau din Sua, iar tari precum Brazilia produc anual jumatate din necesarul de soia al Europei  !
Noile aliante economice de tipul BRIC, (Brazil, Russia, India and China) trec fluierand pe langa locomotiva americana.
UE care a liberalizat comertul intre "state", cu ghilimele pentru ca UE doreste modelul SUA, al "Statelor Unite Europene", o sa iasa pana la urma din criza indusa de americani prin "bula imobiliara".
Indusa si pentru ca SUA era deranjata de UE.
In timp ce in SUA "bubuii" au reusit sa privatizeze pana si apa de ploaie, cetateanului fiindu-i interzis sa o colecteze, restul lumii se indreapta catre auto-suficienta individuala !
De la panouri solare, panouri fotovoltaice, case pasive etc., in intraga lume cetateanul se indeparteaza de scavia fata de marile concerne ce furnizeaza energie si OMG !
Monsanto, cel mai mare producator american si mondial de OMG a ajuns ca o musca nebuna intre 2 geamuri !
Pe cai naturale, in numeroase tari s-au obtinut de la o drojdie care nu moare nici cand a transformat 99,5% din zahar in alcol, pana la plante rezistente la ierbicide !
Informatia circula si SUA nu mai poate opri dezvoltarea stiintifica, tehnologica, industriala ... in restul lumii.

3. De la voievozii romani, cunoastem teoria "panatului parjolit".
Poate ca n-au fost singurii care au aplicat-o, dar in mod cert americanii care n-au avut niciodata un razboi cu un alt stat pe tritoriul lor, au invatat-o.
Satui de santajele mai mici sau mai mari ale organizatiilor de tip OPEC, americanii s-au sfortat sa devina independenti de gazele si petrolul din restul lumii.
Doar atat nu era insa suficient pentru a ramane "jandarm mondial".
Nu este suficient sa ai, totul este sa nu aibe ceilalti !
Cum se realizeaza chestia asta cu un minim efort material si "zero" militar ?
Pai mioriticul "Ion" ar zice cam asa: "II fut la creieri pana inebuneste" !
Deci, cine mai are petrol ?
Rusia si niste tari arabe !
Rusiii sa mai astepte ....
Dar  ... pe niste arabi cu FOARTE multi bani din exporturile de petrol sau cu zacaminte de minerale, si sa ma ierte Dumnezeu, cam redusi mintal, tot ce trebuie sa le faci este sa le bagi DEMOCRATIA cu anasana.
Si a venit "Primavara Araba" !
Din Libia pana in Irak, arabii si-au taiat gaturile singuri.
Au mai ramas Arabia Saudita si Dubai, de jure mari aliati ai americanilor, de facto pidosnici precum toti arabii intrucat finanteaza la greu miscarile islamiste si se doresc lideri ai lumii musulmane.
Maine, poimanie le vine si lor randul chiar daca au cotizat mii de miliarde pentru armament american.
Sau ... si pentru ca au armament american !
Intr-o lume in care petro, gaze n-or sa mai aiba decat americanii si rusii, chiar si eu inteleg ca discutiile o sa se poarte altfel !

4. Jocurile aste nu le fac numai americanii.
Rusia, China, Arabia Saudita, Dubai, Iran, Germania, Franta ... toti vor sa domine lumea si apasa la butoane pana le intepenesc degetele !
Infiltrarea agentilor KGB, GRU, FSB in Europa occidentala a fost masiva imediat dupa 1945.
Asa a reusit Rusia sa faca UE dependenta de gazele "sovietice" !
Acum incearca acelasi lucru si cu China.
Nmai ca, daca chinezii le dau 50 de milioane de prizonieri, rusii s-ar putea sa nu aiba destule gloante sa-i execute !
Iar "interventiile locale" ale rusilor, din Ungaria pana in Ucraina, sunt bine cunoscute.
Daca SUA nu mai vrea sa investeasca la Cernavoda, investesc chinezii !
Daca UE vrea doar sa experimenteze cacaturi de pesticide in agricultura Romaniei, arabii au venit la nivel guvernamental, sa cumpere sute de mii de hectare !
Batalia se duce la toate nivelurile, de la productia de prize, la bombele nucleare ale nord-coreenilor.

5. Probabil ca toate "serviciile" din lume stiu cat au finantat americanii, islamisti precum Ben Laden, cat pe cei din Libia pana in Irak, ca sa duca in paragina aceste tari !
Asa cum tot acele "servicii" stiu cati bani au bagat Rusia, China, Arabia Saudita, Dubai, etc. ... in alti teroristi, ca sa-i contracareze pe cei platiti de americani. :)
Toate tarile numite mai sus, au tot interesul ca lumea sa ajunga in paragina, fara ca ele sa piarda "un fir de par".

Si ca sa ne intoarcem la titlu.
SUA nu se angajeaza intr-un "Vietnam" arabesc, pentru ca nu stie, urmare a dezmatului creat in lume tot de ei, ce atuuri au Rusia, China, Arabia Saudita, Dubai, in lumea araba si in special cata vointa are Rusia in directia Europei !
SUA vrea o Europa care sa sicaneze Rusia, dar nu un UE care sa concureze economic SUA!
Vrea o Europa a anilor 50, dependenta de planul "Marshall".
Asa ca, mai ... dai in aia a masii pe arabi, cu cat se macelaresc mai tare intre ei si isi distrug tarile, cu atat mai bine pentru noi (SUA).
Noi ne pastram munitia daca Rusia ataca Europa !
De aceea Rusia face "incursiuni" in Ucraina, pe care le neaga !
Rusia se astepta ca americanii sa se implice total din Libia pana in Irak, iar ea sa se plimbe  cu diviziile de tancuri, cel putin pana la granitele de sud ale Bulgariei si fostei Iugoslavii !

Cine o ia realmente in cur, din toata povestea asta, nu va mai explic !
Va zic: TU Ioane, TU Johan, TU Jean, TU Ismail, TU Itzig .... noi pulifticii !

sâmbătă, 23 august 2014

23 August

Ei copii mosului...
Azi este 23 august !
Ziua eliberarii de sub jugul fascist !
Acum 55 de ani asteptam ziua asta ca pe cea a izbavirii de toate relele si necazurile.
De dimineata tare, parintii plecau la manifestatie, iar bunica ma ducea pe "traseu" si capatam un cremvurst cu mult mustar si o felie de paine, pe o tavita de carton !
Ce frumoasa mi se parea tavita aia.
M-am dus la nenea cu cremvurstii si i-am cerut una si pentru acasa, dar m-a tras repede bunica de mana, ca avea treaba si n-am mai capatat !
Apoi imparteam un suc cu fas, adica cu bule care piscau limba!
Plecam trist de la manifestatie.
Stiam ca o sa mai treaca un an pana cand o sa mai mananc un cremvurst, ca doar la "manifestatie" se gaseau.
Abia multi ani mai tarziu am inteles ca atunci Partidul avea mare grija de noi (sa nu ne ingrasam, sa nu devenim burjui) si am aflat si din ce se fac cremvurstii.
Simteam ca e saracie, ca doar ii vedeam pe parinti numarand bonurile de pe cartele: Anul asta iti luam "loden" tie, ca umbli mai mult pe jos pana la servici, ii zicea tata mamei!
Loden i se spunea la bascalie, pentru ca de fapt era un fel de manta militara de postav (?), produsa in numai 3 culori, kaki, maro si verde.
In schimb aveam jucarii berechet !
Chiar faceam schimb de jucarii cu copii de pe strada si parintii nu se suparau. Doar cand ma duceam la sina sa le indrepte tramvaiul, ma certau.
Cele mai frumoase jucarii erau capacele de la berea Grivita.
Dadeai un capc de bere Grivita pe 3 capace de bere ....
Frumos era si de alegeri.
Se umplea strada de afise colorare cu oameni mari, grasi si roz in obraji care striveau sub calcai niste mici cetateni scheletici cu stegulete rosii in mana.
Cand le lipeau, bunica inchidea repede ferestrele de la strada, ca sa nu mai cer o poza cu nenea ala gras, frumos si sanatos !
Ca il mai certasera pe taticu o data la servici, ca nu stie sa ma creasca in spiritul noilor vremuri.
Acum se bea bere la pet si copiii se uita la femei goale pe net!
Mai pot fi o data copil ?
Promit ca nu mai vizez un an intreg, la un cremvust !

sâmbătă, 9 august 2014

Dumnezeu sa-l ierte !

Ferpar, necrolog, sau vorbe la un piveghi ratat !

Aseara, dupa ce zburdai pe Facebook, ma tranti pe canape sa am parte de cateva minute umoristice pe Antene !
Si .... m-a cazut falca !

Toate antenele transmiteau priveghiul si slujba de inmormantare a raposatului Voiculescu.
30-40 de persoane boceau, asa pe rand, ca sa nu se oboseasca prea tare si povestreau amintiri de cand Motanul era Pisoias si nu stia sa faca la litiera !
Abia apoi m-am dumirit de ce totul parea asa ciudat !
Mortul nu era prezent !
Era la .... Rahova!
Cum sa faci priveghi cu mortul la Capela ?

Asta nu se intampla la ... taranii ortodocsi !
Ca doar v-a zis ca eu sunt taran !
La mine la tara nu-i priveghi daca nu apar macar 2-3 mosi de varsta raposatului, care sa traga de el zicand :
- Scoala, scoala Motane, ca e masa plina de palinca, de bucate si noi bem, mancam, singuri !
- Scoala tu-ti mortii matii !
Si .... cateodata chiar se scoala !

Apoi, mai pe noapte, musai apare si cel putin o baba, daca nu 3-4, tot de varsta mortului sau mai tinerica, care jeleste/jelesc amarnic, ce mandru papusoi avea el, cand era in putere si ara glia satului sau a .... statului.
Si ce plug avea, de toate le rasturna !
Ca la taran, la taranul ortodox,  prima dambla este sa insamanteze orice glie prinde !

La Antene, privighetorii si privighetoarele povesteau sau ciripeau (din obisnuita, din reflex profesional) despre ce scule erau ei, cand i-a luat mortul la treierat, de au ramas doar cei ce stiau sa cante din gusa !
Ca doar era clar ca n-au rodit nica pentru mort !
Nici macar un bitang !

Asa ca m-am intristat pentru mort si m-am bucurat pentru mine !
Eu n-am stans milioane, degeaba, ca apoi sa mi le ia statul!

Si inca ceva, cand o sa popositi la priveghiul meu ....
plina ograda de oameni injurand ca nu ma scol,
plina de cernite mai apuse, mai coapte sau mai tinerele ...
si in special plina de viitorul Romaniei !
Plina de copii si nepotii mei !

vineri, 1 august 2014

A fi sau a nu fi ORTODOX. Asta este intrebarea !

Se face mare caz pe seama declaratiei domnului Ponta, cea prin care domnia sa afirma ca este un bun ORTODOX !
Adica pe romaneste chestia asta s-ar traduce prin urmatoarea:
Nu-l votati pe Iohanis ca este nemtean si pe MRU ca e jidan !
Chiar nu m-a interesat ce fel de gene si religii au ceilalti posibili candidati, dar luand in considerare declaratia de mai sus, inteleg ca si aia sunt niste alogeni nenorociti pripasiti pe plaiurile mioritice, ca sa suga de la tzata oii Turcane si ca doar V.V, Ponta este pui de Dac !
Probabili buni sunt doar musulmanii si unguranii promovati de domnia sa in guvern.
Nu dau nume pentru ma doare in cur, ce fel de neam sau de religie are fiecare.
Dar remarc ca si Putin tot pe astia ii place ! :))))
Fiind eu un roman pur, un roman verde, un arian al neamului romanesc, adica asa cum v-am mai spus, cu antecesori de la Atena pana la Viena, ma simt profund jignit de afirmatia domniei sale.
Sper ca macar o sa fie consevent si o sa modifice Constitutia in sensul afirmatie si doar OROTODOCSII sa aibe dreptul de a candida la Presidentiale !
Sau sa completeze afirmatia cu ce fel de ortodox este domnia sa !
Daca nu stie, s-o intrebe pe mama domniei sale, doamna Naumovici !