miercuri, 14 septembrie 2022

Apoclipsa lui Ioan pentru rusi ….


 Putin l-a facut pachet si l-a trimis la înaintare, pe slugoiul sau, prea umilul Gerhard Schröder, acel Gerhard Schröder care a fost ceva Cancelar in Germania, si-a devenit un odios tradator al intereselor tarii sale, l-a trimis cu steguletul alb fluturand in mana lui mai senila decat a lui Biden, sa propovaduiasca pacea dorita de Putin, acum.

Fostul cancelar a batut pe la portile fituicilor germane, si a declarat la toata lumea ca Mama Rusie doreste tratative de rezolvare.
„Gospodarul” sau, stapanul sau de iobagi, urmasul cnezilor si al tzarilor, cel numit Vladimir Putin, este copt pentru o pace in razboiul din Ucraina.
Dar sa nu ziceti „razboi si pace” in Rusia ca luati instantaneu 15 ani de puscarie, chiar daca vorbeati de un celebru roman ecranizat si de rusi si de americani.
In acele interviuri, sliga Kremlinului, viitorul inculpat Gerhard Schröder, declara sus si tare, sa se auda pana in zare, ca stapanul sau l-a chemat pe inserat si i-a ordonat personal sa raspandeasca zvonul ca vrea o „rezolvare negociata” !
„Rezolvare”, ca la Kremlin nu exista razboi, deci nici tratative de pace.
De unde, pana unde?
Pai dicisa nenicule, ca lui Putin i se releva orizontul apropiat si a inteles ca el este un geniu nerecunoscut si la toata lumea i se puse paraponul pe genialitatea lui.
Nici macar China nu-l mai asculta si nu vrea sa deschida al doilea front cu americanii in Taiwan, ca de, s-au prins si aia ca armele copiate „nu e” ca originalele.
Apoi, aflat in culmnea juisarii datorita reintregirii Rusiei Mici, cacanarii aia din armat au inceput sa-i raporteze ca au terminat „gloantele”, ca tancurile se rastoarna, nu merg sau sunt gaurite cu prastia, ca rachetele trimise in Ucraina sa beleasca femei si copii se revolta si se intorc ca sa faca bum la locul de lansare, ca …. si tot asa.
Basca ca soldatul rus, cica are si el o limita.
Omoara, bate si violeaza, o saptamana, doua, dar cand vede ca mai si trebuie sa lupte, incepe sa strige ca nu pentru moartea lui s-a inrolat si ca vrea acasa, sa se faca muci pe prispa lui, nu prin santurile Ucrainei.
Peste toate nenorocirile astea au mai trimis si ricanii bombe si rachete care au precizie la milimetru si cad tot in capul generalilor, de nu mai are cine sa comande racanii.
Si idiotii aia utili care au mancat banetul Mamei Rusia timp de 30 de ani, se dau acuma ascunsi, rusinosi nevoie mare si timizi, in loc sa bata cu pumnul in masa la UE si sa ceara dezmembrarea nesimtitei aleia de Ucraina.
Si culmea, au votat si niste sanctiuni ale dracului rau de tot.
Ciracii au pierdut gramezi de bani, dar inca n-au pus mana pe nagane sa le vanture pe deasupra capului, dar … cat o sa se mai abtina si aia? O sa se abtina pana ajung la sapa de lemn si gata.
Iar nenorocitii de ucraineni ataca, si ataca, si toaca marunt, marunt toata armata sovietica.
Iar alta nu mai e, ca n-am recunoscut ca-i razboi si nu putem face mobilizare generala.
Ce oameni de cacat si in poporul asta rus! Sa nu vrea ai sa moara pentru tzar si patrie ca sa-si mai faca Putin o vila pe 100 de hectare la malul Marii Negre. Ca la lacul Baikal ii pute, mai ales ca acolo „e” si fenomene paranormale.
Pacea noua de-i zice „rezolvare pasnica” meri si rezolv-o, sluga de Schröder ce esti tu, ca te las fara stipendie si pe tine si pe tot neamul tau.
Probabil ca un FSB-ist mai destupat i-a raportat lui Putinica ce v-am scris eu acum ceva vreme.
Interesul SUA este sa lungeasca razbelul pana la anul, timp in care ucrainenii sa toace marunt, marunt, armia sovietica, iar hzaicile din Mama Rusie sa primeasca niste zeci de mii de scrisorele de la Comenduirea militara, cu celebrul text: „sotul dvs. a murit ca un erou, de gat cu fascisti”, de nu i-am mai gasit nici oasele.
Si-a inteles Putinica ca aveam dreptate.
Oastea de stransura a prapadit-o.
Pana si „mongoloizii” aia din capatul Siberiei au inceput sa refuze sa mai mearga pe front.
Rezerva de armament au praduit-o marlanii de generali, si-au vandut-o pe sub mana, integrate pentru rachete nu mai primim nici de la China, ca nici ea nu mai capata de la Taiwan.
Hai sa cerem pace pana nu i se pune pata rusnacului si ne arunca peste bord cu samovar cu tot si inscauneaza un Romanov ca tzar!
Baiul mare este ca in Ucraina este unul Zelenski, cam nebun de felul lui si ala tipa ca vrea si Crimea inapoi si asta Putin nu vrea sa-i dea!
Asa ca acuma o sa fie mare batalie diplomatica cu manatarcile pe masa, UE de manuta cu Putin si Zelensky de manuta cu SUA.
Apoi proasta ar fi SUA sa nu-i mai dea lui Zelenky niste obuziere si niste Himars, dar asa cate 4, cate 4, cate 4 …
Cum zice Putin ceva, sa mai puna 4 pe masa …
Pai SUA are alegeri si ramolitul, dementul senil, ala de e presedinte acuma, mai vrea 4 ani sa-l faca om pe fi-su, si pe nepo-su, si pe stranepo-su …. si asa in veacul vecilor amin!
Cum sa faca pace senilul…. ca sa castige Trump?
Asa ceva n-o sa vedeti.
Ati citit voi despre tehnica aceea medievala de tortura, cu strangerea outelor intr-o menghina ?
Asa o sa faca SUA.
O sa-i stranga oolele lui Putinica, incet, incet, pana cand … a nu, nu pana cand o sa se predea. In nici un caz, pana se preda Putin.
O sa i le stranga pana cand slugile lui o sa vina si-o sa-i ia gatul.
……………….
Dupa care Moldova se reintregeste cu Romania si Transnistria, Ucraina o sa ne retrocedeze Odesa, Bulgaria Cadrilaterul, Serbia Voivodina, si Ungaria totul pana la Balaton …… sforrrrrr ….
Hai ca-i tarziu, am adormit si visez frumos.
Sau e prea devreme ? 🤣
Oricum, sa va pregatiti, ca vin vremuri cacacioase rau de tot!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu