Constiinta este o doamna !

Agale dar cu pasul hotarat si apasat, ma indrept spre casa.
Din parc, de la „groapa”, pe langa Piata Victoriei, Antipa, usor catre bulevard, ca sa intru pe stradutelele ce sunt dragi inimii mele.
Brusc ma opresc.
Vuiet greu de fierarie
Zguduind pamantul tuna,
Zarile de-abia-i ajung…
Parca zboara, parca cade …..
Uite, ditamai elicopterul
Vrea sa mi s’aseze’n poala.
Feresc carutul, trag copilul, dau sa fug…
Monstrul se aseaza hotarat si-si deschide portile.
Si în sunet de fanfare oastea lui voios coboara.
Dau sa-mi vad de treaba, sa ajung la ora fixa …. ti-ai gasit.
M’ajunge, imi tranteste o palma pe umar si cuvanta:
Dicule, da-i asta secretarului Willy, s-o duca acasa !
Brusc pe pieptu-mi poposeste, o gentuta, posetuta, un port-hart de unii adulat.
Apoi gasca se destrama in tacere,
Piere’n negre limuzune
Scad sirene’n departare …
Ma uit in stanga, ma uit in drepata, ma uit la posetuta-borsetuta si nimeresc ochi in ochi cu plantonul.
– Poftiti domnu’ ! Si cu mana libera, imi face semn catre Palat.
Hait !
– Am eu grija de copil !
Il masor, 2 pe 2, mai vanos ca mine, cu o mana pe AKM, cu un zambet latit, oficial si cealalta mana parca impungand Palatul.
Ma hotarasc, scot biberonul, il infig in mana lui libera si intru dincolo de simbolicul gard.
Cand ajung la inaltele porti, se deschise calea si gradatrul, ochi de soim fixat pe monitoarele perimetrului, repeta invitatia.
– Poftiti domnu’ !
Intru.
Lume multa, toti zambind fericiti, aruncand ochiade posetutei-borsetutei si trecand mai departe dand din cap aprobator.
– Domnule, il caut pe secretarul Willy, trebuie sa-i dau ……
Parca vorbesc la pereti, se uita la mine de parca sunt transparent, dau din umeri si pleaca in treaba (?) lor.
Urc scari, cobor etaje, vantur cladirea din pod in pivnita …. posetuta-borsetuta deschide toate usile ca prin magie, dar … degeaba.
Ma opresc langa o fereastra.
Privesc curtea interioara a palatului si iau o hotarare brusca !
O deschid, arunc posetuta-borsetuta si-o inchid repede la loc.
Aghiuta isi baga codita: poate e o bomba !
De jos se aude un zgomot de cioburi.
Deschid prudent geanul si ma uit consternat.
Posetuta-borsetuta se deschisese si imprejur erau hartii, agende, pixuri si doua blide sparte.
Schimb ochelarii cu cei de super-distanta si vad ca blidele inca erau murdare.
Probabil de la ultima masa, inainte de plecare.
Se aude un fosnet discret si doamna constiinta susura suav:
– Mai ficior, nu te mai framanta.
– De ce?
– Pentru ca te-ai bosorogit BREEEE …, te prinzi greu. Du-te acasa.
– De ce?
– Pentru ca doar un papagal poate avea un secretar pe care il cheama Willy !!!