miercuri, 23 noiembrie 2011

Buletin de stiri de pe altă planetă

de Bogdan Calehari


    Tradiţii culturale: Mouna Diab, 26 de ani, activistă în cadrul unei organizaţii de tineret din Quebec- ce militează contra imaginii stereotipe a musulmanilor canadieni (potenţiali terorişti) şi contra mass-mediei ce prezintă Islamul drept o religie violentă – a fost arestată pe aeroportul Trudeau din Montreal în momentul în care se îmbarca pentru Liban; avea în bagaje piesele componente ale unei arme de asalt AR-15.
http://news.nationalpost.com/2011/10/21/quebec-woman-charged-with-trying-to-export-assault-rifle-parts-to-lebanon/

    Toleranţă: Rebelii Shebaab, din Somalia, au interzis predarea limbii engleze în şcolile oraşului-port Kismayo, din zona de sud a ţării, zonă pe care o controlează în întregime. Ei au cerut profesorilor să schimbe complet programa şcolară pentru ca elevii să studieze numai limba arabă şi religia islamică. Militanţii islamişti au explicat că au luat aceste măsuri pentru a evita ca elevii să înveţe despre valori(creştine) contrare principiilor conforme cu Sharia islamică. “Parinţii trebuie să se asigure că principiile jihadului islamic vor fi invăţate de către copiii lor”, se spune în comunicatul aflat pe site-ul el-Shebaab.
http://af.reuters.com/article/topNews/idAFJOE7860H320110907?pageNumber=2&virtualBrandChannel=0

    Islamofobie: În oraşul francez Creil şi-a deschis porţile, pe 15 septembrie, prima madrassa (şcoală islamică) din departamentul l’Oise. Acoperită cu tiglă verde (culoarea islamului), madrassa, situată lângă moscheea din Creil, îi va primi pe cei aproape 600 de elevi care vor învăţa limba arabă şi vor studia Coranul. “Multe familii îşi doresc ca copiii lor să ştie araba şi sa înveţe ce reprezintă Islamul”, a declarat un membru al comunităţii.
http://www.leparisien.fr/oise-60/l-ecole-musulmane-bientot-ouverte-07-09-2011-1595444.php

    Toleranţă: Faryal Bhatti, creştină în vârstă de 13 ani, elevă în clasa a şasea la şcoala pentru fete Syr Sied din Pakistan, a comis o greşeală ce i-a adus grava acuzaţie de blasfemie. Faryal Bhatti a scris greşit, la examenul de limba urdu, cuvântul “laanat”, în loc de “naat”, o greşeală uşor de comis de un copil pentru că ortografia celor două cuvinte este foarte asemănătoare. Învătătoarea Fareeda Bibi, observându-i greşeala, a certat-o şi a bătut-o, dar a şi reclamat-o conducerii liceului care a anunţat, la rândul ei, pe şefii religioşi locali. Aceştia, ţinând cont de gravitatea cazului, au cerut ca întreaga familie să fie pedepsită. Eleva a fost dată afară din şcoală, iar mama sa, infirmieră la spitalul din localitate, a fost mutată la un spital din altă regiune.
http://tribune.com.pk/story/259907/girl-accused-of-blasphemy-for-a-spelling-error/

    Islamofobie: În întreaga Finlandă au fost introduse, de anul acesta, în şcolile publice, manuale şcolare despre religia musulmană şi tradiţiile islamice. Un mod prin care autorităţile încearcă să facă tânăra generaţie să înţeleagă mai bine Islamul şi să lupte astfel contra prejudecăţilor ce afectează comunitatea musulmană în Europa!
http://www.saphirnews.com/Finlande-l-islam-enseigne-dans-les-ecoles-publiques_a13290.html

    Toleranţă: “Islamul va fi principala sursă de legislaţiei în noua Libie”, a declarat pe 11 septembrie preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie, Mustafa Abdeljalil.
http://www.rtbf.be/info/monde/detail_libye-l-islam-principale-source-de-legislation-dit-le-president-du-cnt?id=6741413

    Islamofobie: Domnul Tur Landback, şeful Asociaţiei Tribunalelor din Norvegia, a propus de curând ca Sharia(Codul de legi islamic bazat pe Coran) să fie integrat sistemului judiciar naţional! Juriştii comunităţilor islamice locale au reacţionat imediat sprijinind propunerea domnului Tur Landback. Tribunalele Sharia funcţionează neoficial de mai mult timp, atât în Norvegia, cât şi în alte câteva ţări europene.
http://french.ruvr.ru/2011/10/05/58214888.html

    Toleranţă: Shijo Kokkattu, cetăţean indian, este catolic şi învătător în Insulele Maldive. El este închis într-una din puşcăriile arhipelagului încă dela începutul lunii octombrie, atunci când poliţia musulmană i-a descoperit, în urma unei percheziţii la domiciliu, o biblie şi nişte mătănii. Islamul este religia de stat în insulele Maldive şi orice alt cult este, bineînţeles, interzis. În 2008, printr-un amendament la Constituţie, s-a interzis non-musulmanilor dreptul să obtină cetăţenia maldiviană.
http://chretienslibres.over-blog.com/article-maldives-un-chretien-emprisonne-pour-une-bible-et-un-chapelet-86261674.html

    Islamofobie: La începutul lunii octombrie, biserica “Sfantul Crucifix al lui Luca” din Palermo, construită în anul 1598, a fost transformată în moschee pentru comunitatea Bengali care trăieşte şi munceşte în centrul istoric al oraşului.
http://reacosphere.odigale.fr/2011/10/palerme-une-nouvelle-mosquee-dans-l%E2%80%99ancienne-eglise-del-santissimo-crocefisso-datant-de-1598-maj/

    Toleranţă: Cinci creştini au fost reţinuţi şi plasaţi în stare de arest din ordinul procurorului general al Algeriei, fiind acuzaţi de proselitism. Ei au fost arestaţi duminică 30 octombrie în localitatea Myriama, wilaietul El Tarf, în apropierea graniţei cu Tunisia, în timp ce participau la o messa.
http://www.bivouac-id.com/billets/algerie-cinq-chretiens-arretes-pour-proselytisme-pendant-la-messe/

    Islamofobie: 100 de imami algerieni au plecat, în luna august, în Franţa, Germania, Belgia şi Austria, pentru a conduce rugăciunile din timpul sărbătorii Ramadanului. La întâlnirea pe care a avut-o cu cei 100 de imami înaintea plecării lor în Europa, ministrul cultelor, domnul Buabdallah Ghlamallah, a cerut celor prezenţi “să reflecte veritabila imagine a Algeriei, țară în care poporul algerian trăieşte în linişte, contrar celor afirmate de anumite organizaţii media din străinătate.”
http://www.algerie-focus.com/2011/07/29/100-imams-algeriens-envoyes-en-europe-pour-diriger-les-prieres-pendant-le-ramadan/

    Toleranţă: Peste zece mii de musulmani furioşi au atacat şi incendiat 5 biserici evanghelice şi două case aparţinând creştinilor, în oraşul etiopian Asendabo. Conducătorii comunităţii creştine au cerut protecţia poliţiei federale sosite în oraş, dar aceasta s-a declarat depăşita de furia “soldaţilor lui Allah”. Nici unul dintre incendiatori nu a fost arestat!
http://indignations.org/persecutions/index.php/2011/03/02/156-ethiopie-5-eglises-incendiees-par-des-milliers-de-musulmans

    Islamofobie: În oraşul francez Le Mans, o a cincea moscheie este în stadiul de proiect. Le Mans are deja 4 moschei, dar ele nu mai sunt de ajuns pentru credincioşii acestui oraş.
    Asociaţia ”Lumina Islamului” care regrupează musulmani de toate originile (marocani, algerieni, turci şi noii convertiţi la Islam din Africa sub-sahariană), a prezentat pe 16 septembrie proiectul construirii unei noi moschei, de fapt un veritabil centru religios şi cultural islamic.
http://www.trouvetamosquee.fr/8le-mans-nouvelle-mosquee-en-projet78/

    Toleranţă: Fotbalistul columbian Juan Pablo Pino a fost arestat şi închis de către poliţia religioasă saudită, el fiind denunţat de către clienţii unui centru comercial, şocaţi la vederea tatuajului cu Isus pe care fotbalistul îl avea pe braţ. Juan Pablo Pino ieşise la cumpărături împreună cu soţia sa gravidă, dar a ajuns la închisoare pentru că purta o camaşa cu mânecă scurtă, afişând astfel chipul lui Isus, lucru interzis de Sharia.
http://www.foxnews.com/world/2011/10/11/colombian-soccer-player-arrested-in-saudi-arabia-over-jesus-tattoo/?test=latestnews

    Islamofobie:
    Franţa: 1965 – 5 moschei, 1985- 913 moschei, 1999- 1536 moschei,
    2000 – 2359 moschei, 2020 – ? link

    “Între 100 şi 150 de moschei sunt în construcţie anul acesta în Franţa”, a estimat la începutul Ramadanului domnul Mohammed Mussaui, preşedintele Consiliului Francez al Cultului Musulman. Ministrul de interne francez, Claude Gueant, a declarat că în ultimii 10 ani numărul moscheilor din Franţa s-a dublat: de la 1000 la 2000!
http://www.lexpress.fr/actualites/1/societe/entre-100-et-150-mosquees-en-construction-en-france_1017322.html

    Toleranţă: 150 de creştini au fost ucişi şi peste 100 răniţi în nord-est-ul Nigeriei, în cursul unei noi serii de atacuri declanşate de gruparea islamistă Boko Haram asupra paşnicului oraş Damaturu. Gruparea Boko Haram, care luptă pentru aplicarea strictă a legii Sharia în nordul Nigeriei (majoritar musulman), a celebrat astfel marea sărbătoare musulmană Aid al-Adha.
http://tempsreel.nouvelobs.com/monde/20111105.OBS3927/nigeria-au-moins-150-morts-dans-des-attentats-islamistes.html

    Islamofobie: În luna august, peste 2000 de musulmani s-au întâlnit pe stadionul Dinamo pentru a sărbători sfârşitul Ramadanului, marea sărbătoare musulmană. A fost pentru prima dată în România când musulmanii s-au rugat împreună într-un spaţiu deschis atât de mare.
http://inliniedreapta.net/musulmanii-de-pe-stadionul-dinamo-si-multiulturalismul-european/

    Toleranţă: În fiecare an la Sanctuarul “Notre Dame de Santa Cruz” din Nîmes, credincioşii catolici se întâlnesc şi se roagă în comun. Anul acesta coloana de autocare şi maşini care pleca de la capela din Nîmes a fost atacată cu pietre de tinerii arabi din localitatea învecinată. Anunţată, poliţia municipală a luat măsurile necesare, deviind pe un alt traseu maşinile credincioşilor care coborau de la sanctuar, pentru a-i proteja astfel de atacurile sălbatice ale musulmanilor. Pentru că primarul oraşului Nîmes a permis construirea unei moschei la caţiva metri de sanctuarul catolic, atacurile vor continua.
http://www.islamisation.fr/archive/2011/10/29/une-fete-catholique-lapidee-par-des-arabes-a-nimes.html

    Islamofobie: Stânga italiană, proaspăta caştigătoare a primăriei oraşului Milano, a anunţat construirea unei Mari Moschei în centrul oraşului şi a unor moschei mai mici în cartierele lui. Abdel Hamid Shaari, directorul Institutului Cultural Islamic din Milano, a salutat decizia primarului Giuliano Pisapia, spunând că “este utilă la construirea unui Milano mai primitor, mai democratic”.
http://www.islamisation.fr/archive/2011/08/08/milan-des-mosquees-dans-chaque-quartier-annonce-le-maire.html

    Toleranţă: “Binecuvântat fi Doamne, pentru că ai făcut din omorârea evreilor o dovadă a credinţei religioase datorită căreia noi ne apropiem de tine.

    Fie ca rugăciunile lui Allah să-l însotească pe Profetul nostru mult iubit, cel ce a făcut ca învăţăturile sale să ne fie constituţie – lumina cu ajutorul căreia împrăştiem bezna ocupaţiei, şi focul cu care culegem recolta de capete evreieşti.

    O, fii ai Palestinei, O fii ai Gazei, O mujahedini – Purtaţi Jihadul, semănaţi distrugerea exploziilor şi culegeţi capetele evreilor. Cuvintele sunt în zadar acum. S-a terminat cu minciuna păcii. Armele singure îşi dovedesc folosul – drumul arătat de Ali Yusuf, drumul martirilor şi al Jihadului. Singure rănile pot vorbi în numele nostru. Nu trebuie să vorbim altă limbă decât cea a luptei, a Jihadului, a rachetelor, a bombelor, a tunurilor şi a voinţei noastre de a fi martiri. Este limba pe care o vorbim şi cu care negociem cu inamicul sionist.”
    Discursul conducătorului mişcării Al- Ahrar, difuzat de Al-Aqsa TV pe 3 noiembrie.
http://jssnews.com/2011/07/20/israel-autorise-un-terroriste-libanais-a-porter-plainte-a-jerusalem-pour-torture-et-sodomie-non-consentie/

    Islamofobie: Curtea Supremă a Israelului a confirmat în unanimitate dreptul teroristului libanez eliberat din închisoare, Mustafa Dirani, de a urmări statul Israel în justiţie pentru “tortură şi viol”, pe care acesta afirmă că le-a suferit în timpul interogatoriilor israeliene. Mustafa Dirani a fost închis în Israel din 1994 pana in 2004, cand a fost eliberat în urma unui schimb de prizonieri survenit între Hezbollah şi Israel. Mustafa Dirani a reclamat plata unei despăgubiri în valoare de 1,2 milioane euro!
http://jssnews.com/2011/07/20/israel-autorise-un-terroriste-libanais-a-porter-plainte-a-jerusalem-pour-torture-et-sodomie-non-consentie/

    Tradiţii culturale: În urma unei operaţiuni complexe la care au participat MI5 şi secţia anti-tero a Scotland Yard-ului, au fost arestaţi la jumătatea lunii septembrie la Birmingham, 6 terorişti islamişti britanici de origine pakistaneză. Irfan Nasser 30 de ani, Irfan Khalid 26 de ani, Ashik Ali 26 de ani şi Rahin Ahmed 25 de ani, preparau o campanie de atentate cu bombe, urmând să se transforme în kamikadze. Bahader Ali 28 de ani şi Mohammed Rizwan 32 de ani sunt acuzaţi pentru complicitate şi tăinuire de informaţii privind acte de terorism.
http://www.birminghammail.net/news/top-stories/2011/09/25/birmingham-terrorism-charges-three-of-six-charged-accused-of-planning-to-be-suicide-bombers-full-charges-in-detail-97319-29487178/


    Tradiţii culturale: Abdellatif Aulad Chiba, islamist marocan, a fost arestat în sudul Spaniei în luna august, în apropierea localităţii Linea de la Conception. Potrivit judecătorului, Abdellatif Aulad Chiba se face vinovat de plănuirea unor atentate ce vizau otrăvirea rezervelor de apă destinate consumului uman, situate în apropierea campingurilor şi complexelor turistice.
http://www.romandie.com/news/n/_Espagne_un_islamiste_soupconne_d_avoir_voulu_empoisonner_le_reseau_d_eau200820111708.asp


    Tradiţii culturale: Un kamikadze care a participat la messa din duminica de 25 septembrie, şi-a declanşat bomba la intrarea bisericii protestante Bethel Injil de Solo, oraş situat în centrul insulei Java. Potrivit politiei indoneziene, numai kamikadze-ul a fost ucis, circa 30 de participanţi la slujbă fiind răniţi. Un atentat similar a avut loc în Indonezia în luna aprilie.
http://www.postedeveille.ca/2011/09/indonesie-un-djihadiste-se-fait-exploser-devant-une-eglise-bondee.html

    Tradiţii culturale: Creat special pentru a îmbunătăţi transportul tuturor cetăţenilor din Ierusalim, tramvaiul din oraş a început să ruleze în cetatea sfântă în urmă cu doar două luni. A fost destul ca tramvaiul să treacă prin cartierul arab Shufat, pentru ca el să fie atacat cu pietre de către arabi. Din fericire nu au fost decât pagube materiale. Călătorii au fost lăsaţi la gara din Ierusalim iar rama avariată s-a întors în depou pentru reparaţii.
    Asher Palmer şi fiul său de 1 an, Jonathan, nu au avut acelaşi noroc. Au murit în maşina lor, atacată cu pietre de doi palestinieni.
http://jssnews.com/2011/10/11/des-arabes-de-jerusalem-lapident-le-tramway-de-la-ville/

    Tradiţie culturală sau boala comună: Pe 7 octombrie 2011, Abdulaziz Mubarak Alshammari, un student saudit în vârsta de 20 de ani, a încercat să intre în cabina avionului companiei American Airline, ce efectua cursa New York – Indianapolis. Tânărul ce părea confuz, a fost oprit şi arestat la aterizare.


    Pe 18 octombrie 2011, Ali Reza Shahsavari, 29 de ani , din Indialantic- Florida, a perturbat zborul 3683 dintre Los Angeles şi Kansas City. Atins, ca şi alti coreligionari, de o “maladie mentală pasageră”, atunci când călătoresc cu avionul, Ali Reza, a început să-i înjure pe ceilalţi pasageri, să agreseze personalul de zbor şi a încercat să intre în cabina avionului, strigând : “Veţi muri cu toţi”, “Veţi ajunge cu toţi în iad” şi “ Allah Akbar”. A fost arestat la sosire.
http://amarillo.com/news/local-news/2011-10-18/passenger-youre-all-going-die#.Tp7VtnFTqsN

luni, 21 noiembrie 2011

Divide Popescule, Divide !

Unul, Popescu si Mircea pe numele lui, umple internetul de ceva vreme cu modificarea legii electorale si cu indemnuri adresate "asociatiilor" care ar trebui sa propuna candidati pentru Parlament. Adica pe modelul UDMR, care chiar este o asociatie si nu un partid politic !

Zicea cineva, probabil ca nu apartinator de vulgul Romei, ci macar pretor, general sau de ce nu chiar imparat: "Divide et impera".
Adica dezbina si stapaneste.
Treaba buna, mai ales la noi, mai ales acum, ca la actuala repartitie a voturilor ..... nu iese nimeni din prima.
Nici presedinte si nici cu majoritate in parlament ...
Asa ca entuziasmul a vro' 30 de asociatii, precum aia cu "MUZEUL" romanesc din America, a unei "etnice" de-a mea :)), basca alea pregatite de cand a inceput dumnealui sa bata saua ca sa priceapa iapa romaneasca, pot sa rupa ceva voturi din cele ale PDL-ului si PSD-ului, ca restul ... sa fim realisti, nu mai conteaza.
Conservatorii agentului Felix si liberalii Profesorasului, s-au inscris deja voios pe calea cea fara de patimi si cu multa iarba verde a .... PNT-ului.
Iar asociatiile, ong-urile cum le mai zice, .... stau la mana aluia care da cu pixul pe buget. :)))
Adica voteaza la ordin !

Daca in spatele vaditei sale agitatii, as spune de-a dreptul spasmodice, ar sta Oprea ..... poate ca as vota si eu pentru o mica dictatura in Romania.
Ca am de vro' 20 de ani niste clienti pe care vreau sa-i vad ca in China !
Pe stadion si cu un pistol Carpati la ceafa !

Pana atunci insa, intreb si eu ca prostul, 'nealui s-a inscris ca agent al unei puteri straine, acolo in America aia unde domiciliaza ?
Nu de alta, dar cum a desfiintat CMR (Consiliul Mondial Roman), ala pentru a carui colosala activitate a fost medaliat de Iliescu, cum a schimbat si serviciul, din industria militara, la ceva cu ... "media". Asaaaa, numai de un pamplezir, ca-n Caragiale !

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Moartea lui Teo Trandafir

Grasa de serviciu de pe diverse sticle din Romania, a nimerit-o in sfarsit, de data asta. Data viitoare ... mai vedem.
Cica, zice ea  : " Sunt lucruri MULT mai rele decat moartea".
E bineeee, e foarte bineee, ca dupa flendurat mai bine de 4 decenii, a aflat si ea ca e mult mai rau sa traiesti cu rahatul pana la nas, decat sa mori.
Stiu ca multi dintre voi nu suneti de acord cu chestia asta si chiar va inteleg. Sunteti in rahat de cand v-ati nascut si tot acolo o sa muriti.
Evident ca vorbesc metaforic dragilor, despre "social", in ciuda faptului ca unora dintre voi chiar le plac dusurile cu urina si scufundarea in rahat.
Mai ramane ca Teo, sa nimereasca si momentul cand trebuie sa traga shalterul !
Ca sa nu vada ce vine.

Eu macar sunt linistit. N-o sa mai apuc momentul cand ultimul stinge becul !
Nu in Romania, ci pe Glob.
Dupa declaratiile astea, activistii reducerii populatiei o sa sara ca arsi, ca am dat si eu in Teoria Conspiratiei.
Oricum o fac de 20 de ani, de fiecare data cand cineva le spune ca au luat-o pe aratura.
Sau ma rog, au luat-o in portofel, cu speranta ca n-o sa fie ei,... cei eutanasiati.
Ce imi place mie la genul asta de activisti este ca sunt exact ca popii, una predica si alta fac.
Dupa ce au convins o gramada de idioti din Anglia sa se castreze, ca sa nu mai populeze/polueze Pamantul, si-au vazut mai departe linistiti de impuiere.
Iar azi s-a dat si TVR-ul pe brazda si a inceput pregatirea populatiei cu ideea ca trebuie sa ramanem DOAR 500 de milioane.

A inebunit lumea sau nu ?

Oricum, nu mai conteaza daca niste "bubui"care conduc lumea au hotarat sa ramanem numai 500 de milioane din 7 miliarde, adica cam 7%,
 ... sau ne-a lovit pe toti virusul dementei si avem ganduri de sinucidere in masa.
Altfel decat genocid cu buna stiinta si vointa, cum poti sa califici declaratiile lui Bill Gates sau ale Printului Consort din Anglia ?
Primul declara zambind ca noile medicamente si vaccinuri "vor avea grija" de noi si vor reduce populatia cu 20% iar celalat viseaza sa se reincarneze intr-un virus ucigas care sa decimeze populatia mapamondului.
Nici macar nu ma mai intreb de ce nu-i leaga nimeni.
Si cum altfel decat dementa colectiva, poti califica dorinta grecilor de a deveni sclavi sau nerabdarea evreilor de a declansa un razboi cu Iranul.
Libienii par ceva mai luicizi si legalizeaza poligamia, ca sa fie cat mai multi cand vine "Apocalipsa" :), in timp ce manifestantii de la Occupy Wall Street au inceput sa strige "omorati evreii", intrucat concetatenii lor nu si-au mai folosit de mult puscoacele din dotare, pe strazile americane.
China care gestioneaza 90% din piata de metale rare, baga si ea un fitil, taind exporturile acestor produse, fara de care n-o sa avem nici calculatoare si nici televizoare.
Apoi vine printul Charles care amorezat de Romania, vrea sa-i salveze padurile si alimenteaza ideea vehiculata de Pavel Corut, cu Noului Ierusalim si centrul lumii la Bucuresti.
Adicatelea noi o sa scapam in timp ce restul lumii o sa piara.
Intrebarea mea este insa cine o sa scape? Romanii sau Romania, nu de alta, dar e o mica mare diferenta :)
Si pentru ca nu exista coliva fara o bomboana in varf, se mai gaseste si jurnalistul american Benjamin Fullford sa declare ca fortele binelui inving, extraterestrii ne ajuta si ultimile 2 cutremure din Colorado si Washington DC, de la 22 si 23 August 2011, au fost de fapt 2 arme nucleare detonate in doua uriase orase subterene ale "bubuilor", aia care vor sa ne "reduca" la 7%.
Ocazie cu care "bubuii" au pierdut 60.000 de super-specialisti care lucrau in aceste baze PARTICULARE secrete, contra omenirii.

A inebunit lumea sau nu ?

In timp ce Sarkozy si Merkel si-au pus in cap sa conduca o Europa care se doreste noul imperiu Romano-Franco-German, vine fuguta si Basescu cu barca, cantand un valtz bruxelez despre cedarea suveranitatii Romaniei.
Poate ramanem fara gaze la iarna, ca rusii nu au renuntat niciodata sa ajunga la Dunare, ca sa se uneasca cu poporul frate bulgar !
Si cum istoria recenta mentioneaza 13 ocupari armate ale Romaniei de catre rusi (daca v-a cazut falca, puneti mana pe niste lucrari de istorie), ce mai conteaza a 14-a ?
Ca tot isi stationeaza rusii armata a 14-a in Transnistria.
Si iar intreb carei Europe Unite sa-i cedam noi suveranitatra ?
Aia in care Belgia nu-i in stare sa formeze un guvern mai bine de un an si sta sa se "spliteze" in doua ?
Cea in care nordul Italiei vrea sa se desparta de sudul ei si primul ministru a terminat toate curvele autohtone si de import ?
Sau cea in care razboiul dintre Serbia si Cosovo poate izbucni in orice moment ?
Mai bine cu cea in care Anglia face referendum ca sa iasa din UE. :)

A inebunit lumea sau nu ?

Nu din alt motiv, dar chestia asta cu UE incepe sa mi se para a fi un vis erotic care se transforma in cosmar.
Si nici prietenia dintre leu si vrabie nu-mi suna bine. Ca pana sa-si dea seama ce face, a inghitit leul vrabia.
Dar nici pe contra nu e bine sa te pui, ca asta este specialitatea fetitelor de pe centura, care presteaza pe bonuri de masa..
Iar noi n-am fost niciodata curve in istorie.
Nu radeti ca bordelul e in alta parte, nu in Romnia. Noi doar ne-am "adaptat" sau pus capra cum se mai zice.
Asa ca, decat gubernie ruso-chineza, ca acum se iubesc astia de nu mai pot, mai bine in chibutzul european.

Cred ca am inebunit si eu, la cate stiri la deruta, baga astia pe sticle si net !
Asa ca ma duc sa-mi iau 100 kg de cartofi ca "e" numai 60 de lei la Sell ... si poate apuc sa vad ce se intampla dupa ce se stinge becul.
Ca sa va povestesc si voua. :)

joi, 3 noiembrie 2011

Antonescu si Sionismul


Sunt beat sau am iar o criza de dementa.
Cum la 100 si nu mai spui cate 50 de  kile peste, o bere nu ar trebui sa-mi provoace stari euforice, este clar ca iar am o criza de delirum tremens.
Altfel nu m-as apuca sa vorbesc despre funie in casa spanzuratului !
Holocaustul in Romania este acceptat, parafat, stampilat, avem institute de studii ale acestuia, monument si onor oficialitatile, presa, Academia, etc. au convenit ca noi romanii suntem vinovati de moartea a peste 400.000 de evrei. Nu combat, nu contrazic, ca nici nu eram in “plan” pe vremea aia, intrucat tata era puber si doar bunicul debarca impreuna cu Marina Regala Romana la Odessa..
Cum aproape 40 de ani, pe vremea comunismului, n-am stiut ca exista evrei in Romania si nici bunelul nu mi-a povestit, cand aveam 10 ani, ce si cum a fost cu evreii in Basarabia, este clar ca sunt pe dinafara.
Oricum, vorba asta, “evreu”, e noua in Romania, adica de la ’89 incoace, caci pe strada sau prin cartier, cand mai misunam si eu copil fiind, n-am auzit-o.
Am mai auzit eu “ovreu”, “jidan”, dar niciodata “evreu”.

Dar, nu despre “istoria” mea este vorba aici, ci despre ce se scrie, cu voie sau fara voie de la imparatie, despre Antonescu.
Mai nou, un alt evreu, ca asa este correct politic sa ii numesti, adica altul decat ala care a fost presedintele evreilor din Romania pe vremea lui Antonescu, Rabinul Alexandru Safran, a scris o lucrare in care spune ca lucrurile nu sunt albe sau negre, cum zice la carte sau la istoria oficiala.
Adica cum ar veni, dupa vorba noastra populara, Antonescu nu a prea a avut cum s-o dea pe dupa piersic, cand i se punea lui pata pe Hitler. Sau invers.
Acum sa fim cinstiti si inteligenti, care poate, care nu, sa asculte ce-i zic eu:
De dinainte de 1900, cand se tragea o basina la Moscova, Washington, Berlin, Londra sau Paris, se lua tot mapamondul cu mainile de nas !
Asa era de mare putoarea.
Si iar spun, nu stiu, n-am fost acolo, nu sunt istoric, dar imi dau si eu cu parerea, poate ca Antonescu n-a avut cum s-o intoarca si i-a dat pe tava lui Hitler “ovreii” din Basarabia.
Faza nasoala, ca oricum ai da-o la intors, tot e vinovat de moarte “ovreilor” alora.

Si sa revenim la oaia noastra mioritica.
Adica scriitorul evreu Tesu Solomovici., care se avanta si zice: “Îi datorez viata maresalului Ion Antonescu!” si nu la mine in bucatarie, in timp ce cucoana mea dadea drumul la apa la maxim, ca sa nu mai inteleaga nimic “pitigoii” montati pe crengile copacului de vis-a-avis !
Ca asa le zicea la microfoanele directionale montate in copaci de Securitate, in tineretea mea, adica atunci cand nu aveai voie sa calci pe iarba din parcuri, ca “e microfoane Philips”
Si nu numai ca nea Tesu Solomovici.da interviuri in toate ziarele si televiziunile romanesti, dar culmea … ca acum nu stiu ce sa zic, impertinentei sau curajului, mai publica si o carte in editura proprie, din Israel probabil, ca la noi a aparut ca “traducere” in premiera.
Adica “Maresalul Ion Antonescu - o biografie” – 812 pagini.
Se lanseaza la libraria Sadoveanu din Bucuresti pe 15 noiembrie.
Uite si un foarte amplu interviu al lui Tesu Solomovici in ziarul Adevarul.
Astazi, in mijlocul “euforiei” generate de corectitudinea politica, ce zice “ovreiul” nostru ?
“Era un război prin care Antonescu încerca prin forta armelor să repare o nedreptate istorică făcută pe plan diplomatic, răspunzând unui act vizibil de agresiune al Moscovei rosii, prin raptul Basarabiei si al Bucovinei de Nord, care sunt vechi si reale părti din trupul României. În sensul acesta, Antonescu s-a înscris în mentalul românesc ca un erou.”
Mai sa fie ?
Asa ceva n-am auzit de la “super-academicianul” nostru, director de televiziune, etc. Razvan Teodorescu !
Te pomenesti ca isi da in petic la lansare si striga: Traiasca maresalul si Capitanul ! :)

Mai vreau sa punctez ceva.
Nea asta, nea Solomovici, intelege si traieste normal, fara isteri existentiale !
Adica, implicat în evenimentele legate de Revolutia Maghiară din 1956, arestat de Securitate, exmatriculat din Facultate, exclus din UTM, dat afară de la ziar, cu interdictie de a mai publica în presă si emigrat în 1964 în Israel, nu a devenit domnule “jidan” !
Nu injura tot si pe oricine poarta stampila “Made in Romania”. Delicat, analizeaza si diseca, trage concluzii la modul politicos si impartial, … si isi vede mai depate fericit de viata, cum cu regret, NU s-a intamplat cu persoanae care mi-au fost mai mult decat foarte apropiate si care decalara public ca au devenit “jidani” (cu sensul de anti-romani) pentru ca o vremelnica putere politica din Romania, le-a cauzat oarece disconforturi materiale.

Dementa, esti iubirea mea !

Acum fie vorba intre noi, Gaddafi era dement.
Si nu oricum, adica unu’ normal nu-si trage garzi de corp numai femei, doar ca sa aiba ce sa reguleze pe gratis.
Despre cat de tare l-au pazit, aparat, amazonele lui, ce sa mai vorbim ?
Studiile medicale ne arata ca “dementii” sunt multi, din ce in ce mai multi.
Din cand in cand, in rarele mele momente de luciditate, vazand ce scriu, imi dau seama ca nici eu nu am scapat.
Adica imi dau seama ca in majoritatea timpului “am scapat caii din haturi”.
Din fericire pentru mine, nu dureaza mult si revin la normala stare de dementa colectiva din Romania !
Si sa ne intoarcem la dementul Kaddafi, ca de el vroiam sa va vorbesc, dar nu apuc ca mereu o iau pe aratura.
In tineretea mea era un banc cu chinezii, din care ar fi trebuit sa intelegem ca orice ai face in viata, pana la urma tot se sterge cineva la cur cu tine.
Cam asa si cu Kaddafi. pana la urma s-a sters NATO la cur cu el !
Degeaba a supt omul la tot felul de aparate in stanga si in dreapta, degeaba s-a infoiat, ca pana la urma tot l-au regulat pe toate partile, si la propriu si la figurat.
Acum sa nu credeti ca ii pang de mila pentru ca a fost deflorat.
Cand te mananca in cur, este normal ca pana la urma sa te scarpini pana iti da sangele.
Ce nu inteleg eu, este altceva
Cum este chestia aia cu facerea de bine este fu…re de mama.
Ca mie nu mi-a venit niciodata sa-l f…t pe ala care mi-a facut un bine.
Dar cum va spuneam, eu sunt dement si asta explica cam totul.
Deci, se zice ca Kaddafi le-a dat pulifricilor lui si masa si casa, si bani in portofel, doar ca sa sa sta in p..la lor pe cur, ca sa munceasca pentru societatea libiana multilateral dezvoltata si sa lupte impotriva imperialismului ameruican.
Chestie care imi aduce aminte de Ceasca, minus datul gratis de case, tratamente in strainatete si bani intrati in cont la CEC fara sa faci nimic.
Haideti sa vedem ce-a facut Kaddafi pentru pulifricii lui din ce circula pe net.
O fi, n-o fi, mai sapati si voi, care aveti surori maritate prin Libia.
“- A nationalizat petrolul libian (resursa strategica, da?) si a negociat pretul corect.
- A folosit banii de pe petrol pentru a construi scoli, spitale si sosele
- Inainte de regimul lui, o cincime dintre libieni stiau sa citeasca, acum stiau carte 83% datorita sistemului gratuit de invatamant
- A facut un sistem de sanatate gratuit (chiar si pentru rebeli) atat de eficient incat, daca aveai nevoie de o operatie care nu se putea face in Libia, statul iti platea toate cheltuielile (inclusiv transport) pentru a fi operat in strainatate. Ah, si medicamentele erau gratuite.
- Dupa ce-a venit la putere a subventionat alimentele si a racordat la curent electric toata tara .
- A facut cel mai mare râu artificial (omologat de Guiness Book), rau care a transformat desertul libian in teren agricol.
- Orice libian care vrea sa devina agricultor primeste GRATUIT de la stat pamant, casa, animale domestice, seminte si utilajele agricole de care are nevoie.
- Gaddafi a jurat ca orice libian va avea casa (promisiune pe care a indeplinit-o) si nu va sta la cort si a spus ca ultimii care vor primi casa vor fi parintii lui. Taica-su a murit la cort, pentru ca inca nu aveau toti libienii casa in acel moment.
- FIECARE libian a primit GRATUIT casa de la stat.
- In timpul regimului Gaddafi, Libia a primit cel mai inalt standard delocuire din Africa, depasind in topuri Rusia, Brazilia si Arabia Saudita.
- In 2007 se spunea despre Libia ca, spre deosebire de alte tari petroliere, tot profitul obtinut din petrol il foloseste pentru a dezvolta tara .
- Banii proveniti din exploatarea de petrol libian erau impartiti si VIRATI DIRECT in conturile bancare ale FIECARUI LIBIAN.
- Gaddafi a militat pentru emanciparea femeilor musulmane, ajutandu-le sa beneficieze de invatamant, slujbe platite si chiar sa intre in politica.
(dar in privat le f..tea pe toate partile)
- S-a opus invaziei americane in Iraq . (pam pam!)
- In 2010 a fost singurul lider musulman care si-a cerut scuze in numele tuturor pentru relele tratamente aplicate africanilor, lucru care i-a infuriat pe alti lideri arabi si care i-a adus izolarea in lumea araba.
- S-a oferit sa se intereseze de situatia africanilor emigrati in intreaga lume si sa-i ajute cat mai mult cu putinta.
- A incercat, dupa modelul Uniunii Europene, sa infiinteze Statele Unite ale Africii.
- Caderea sistemului apartheid din Africa de Sud a fost, in mare parte, datorita suportului lui Gaddafi, fiind laudat chiar de Mandela.
Concluzie:
Faptul ca Libia are petrol (si l-a nationalizat) nu conteaza, americanii au ajutat libienii doar din bunatatea sufletului, nu pentru ca John iese in strada si face scandal pentru ca s-a scumpit cu 3 centi galonul de benzina.
Obama statea si se uita la premiul Nobel pentru pace pe care l-a primit si s-a gandit sa invadeze niste tari, sa ajute niste amarati sa scape de atata bine.”